2.3 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

POVESTEA PĂPUȘILOR DIN PROBOTEȘTI

Trebuie citit

Ideea de a confecționa hăinuțe în stil național pentru păpuși a apărut în rezultatul invitației de a participa la un proiect. Merge vorba despre proiectul ,,Pas cu pas, țesem istoria neamului”, coordonat de ,,Doamnele Române” cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți și a Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Însușirea acestui meșteșug a cerut mult timp și efort. Mai toți copiii-participanți pentru prima dată în viață au pus mâna pe andrele și igliță. Firele de ață, prindeau formă sub degetele, care la început, destul de nesigur se mișcau. Dar după multe ore în șir de exersare au început să apară primele mici succese. În continuare, fiecare rând împletit devenea mai uniform, fiecare ,,hăinuță” mai perfectă.

La una din ,,șezătorile” noastre le-am avut în calitate de oaspeți pe ,,Doamnele Române” și doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu. Într-o atmosferă caldă, alături de copilași, doamna Consul a împlinit o trăistuță, care a devenit simbolul activității noastre.

Zeci de păpuși, îmbrăcate în haina de sărbătoare a românului, am dăruit celor mai dragi prieteni, câteva au ajuns la prietenii noștri din România și Moldova.

Vinerea trecută, 12 aprilie, am participat la o acțiune de caritate, despărțindu-ne de câteva păpuși în folosul unui copil orfan de mamă. A fost organizat și moderat acest eveniment de către ,,Doamnele Române” cu susținerea Consulatului General al României la Cernăuți și a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina ,,Mihai Eminescu”.

Cred că, unele lucruri trebuie să fie însușite în copilărie, iar atitudinea tolerantă față de aproapele tău, se învață când nu e prea târziu.

Sincere mulțumiri tuturor celor, alături de care, am petrecut o zi cu vibrații în suflet și lacrimi pe obraji!

Tatiana TUTUNARU BÂRZU,

director adjunct la Gimnaziul din Probotești

pentru „Monitorul bucovinean” — https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol