La 1 aprilie s-au împlinit 84 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă și 34 de ani de când despre el a început să se vorbească deschis, să fie comemorate victimele lui – români din satele din Valea Siretului. Ei nu au putut suporta regimul totalitar stalinist, instaurat în ținut la 28 iunie 1941 și la 1 aprilie 1941 au cerut să treacă în România, în Patria istorică. Deoarece autoritățile sovietice nu le-au satisfăcut cererile, o coloană mare de oameni, cu prapori și icoane au pornit din curtea bisericii din Suceveni spre frontiera cu România și în poiana Varnița de lângă localitatea Fântâna Albă au fost întâmpinați de gloanțele grănicerilor sovietici. Morții și răniții au fost aruncați în gropi săpate în pripă și acoperiți cu pământ. Trei zile s-a mișcat țărâna proaspătă… 50 de ani a fost ținută în tăcere această crimă strașnică a regimului bolșevic. Dar a sosit primăvara renașterii naționale și faptele sângeroase ale cerberilor roși au fost scoase în lumina adevărului pentru a fi condamnate de întreaga societate. Prima cărăruie spre poiana de la Varnița a fost bătătorită de un grup de entuziaști și activiști publici, în frunte cu publicistul și scriitorul Dumitru Covalciuc. Din inițiativa lor, în decursul unei singure nopți a fost ridicată o cruce în locul unde s-a vărsat sânge nevinovat, sânge de martir. Și când oamenii au simțit că pot cinsti creștinește amintirea victimelor tragediei de la Fântâna Albă, s-au organizat și cu prapori și icoane au pornit din curtea bisericii din Suceveni, parcurgând „calea suferinței” până la Varnița, întru comemorarea buneilor și părinților lor, viața cărora a fost curmată tragic la 1 aprilie 1941 în poiana străjuită de brazi, martori tăcuți ai acelui eveniment sângeros. De atunci victimele masacrului au început să fie numite martiri ai neamului românesc, iar Varnița – „Golgota neamului românesc din nordul Bucovinei”. Însăși Societatea victimelor represiunilor regimului totalitar poartă denumirea „Golgota”.
Primele mitinguri de doliu în poiana Varnița au fost organizate anume de Societatea „Golgota”. Această inițiativă a fost preluată și susținută de autoritățile regionale și locale. În ultimii ani de comemorarea, la 1 aprilie, a victimelor tragediei de la Fântâna Albă se preocupă conducerea Comunității Teritoriale Camenca.
Anul acesta mitingul de doliu la Complexul comemorativ al victimelor tragediei de la Fântâna Albă s-a desfășurat în două etape.
„Am venit aici să le spunem că nu i-am uitat…”
Mai întâi parastasul a fost oficiat de preoții de la mai multe biserici românești din zonă, în frunte cu protopopul de Hliboca, Ioan Gorda, și protopopul de Storojineț, Vasile Covalciuc, la care au participat Consulul General al României la Cernăuiți, Irina Loredana Stănculescu, însoțită de diplomații de la instituția consulară Cristian Dacica, Florin Stan și soția sa Viorica Stan, delegații din România, primari ai comunităților românești din Valea Siretului, reprezentanți ai societăților național-culturale românești, în primul rând ai Societății panucrainene „Golgota” (președinte Vasile Rauț), ai mediilor de expresie românească din ținut. Ca de fiecare dată, printre cei prezenți a fost și nonagenarul din Hrușăuți, Ionică Semeniuc.
După ce a răsunat „Veșnica lor pomenire” în sunetele clopotului tras de însuși părintele protopop Ioan Gorda, el a ținut să mulțumească tuturor pentru prezență și rugăciune în acest loc sfânt pentru întregul neam românesc, accentuând: „Am venit aici să le spunem că nu i-am uitat. Noi suntem veșnic grăbiți, dar ei ne așteaptă…”. Memoria este veșnic trează. Nu sunt numai cuvinte din manualul de istorie a neamului, ci un îndemn spiritual, o datorie transmisă din generație în generație.
Despre această datorie de onoare a amintit și Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, subliniind că din anul 2011, prin hotărârea Parlamentului României, data de 1 aprilie a fost declarată drept Ziua Națională a Memoriei Românilor din nordul Bucovinei, victime ale masacrului de la Fântâna Albă, ale deportărilor, foametei și ale altor represiuni organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și în întreaga Basarabie.
Referentul principal la Consulatul General al României la Cernăuți, doctorul Florin Stan a caracterizat tragedia de la Fântâna Albă drept o crimă odioasă. Ea nu poate fi justificată, deoarece la 1 aprilie 1941 URSS și România nu erau în război. A fost o executare a oamenilor pașnici. Învățămintele istoriei nu trebuie uitate peste ani.
Un alt istoric din România, care a sosit în poiana Varnița cu o delegație din Dorohoi, doctorul Vasile Adăscăliței a rămas impresionat de soborul mare de preoți și a accentuat marele adevăr: Biserica Ortodoxă este temelia neamului românesc. Făcând referință la situația actuală, Vasile Adăscăliței a declarat: „Acum lumea creștină trece printr-o perioadă grea de decizie. Ne mândrim că suntem români prin sângele vărsat sub această iarbă ce ne-a rămas ca model de demnitate națională. E datoria noastră să venim aici”.
Redactorul-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Nicolae Șapcă, a amintit despre primele acțiuni de comemorare a martirilor care au sfințit cu sângele lor acest loc, despre faptul că prima cruce, meșterită în taină, a fost înălțată de grupul „Arboroasa” la îndemnul regretatului patriot și scriitor, Dumitru Covalciuc, la locul masacrului, acolo unde s-a mișcat câteva zile țărâna de pe groapa în care au fost aruncați oameni încă vii. Câteva zile mai târziu a fost organizat un pelerinaj cu participarea a circa o mie de oameni, care au pornit, la fel ca și martirii, din curtea Bisericii din Suceveni până în poiana Varnița, parcurgând acest drum al durerii și al dorinței fierbinți de libertate. „Prin unitate în credință vom putea îndreptăți credința celor căzuți aici”, a rezumat Nicolae Șapcă.
La unitate în rândurile românilor a chemat și Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”.
Au fost depuse flori și la prima cruce, ridicată cu 34 de ani în urmă în „poiana suferinței” de la Varnița. Printre românii care au cinstit memoria martirilor s-au aflat soții Ioan și Paraschiva Abutnăriței din Vatra Dornei, oaspeți din Suceava, Vicovu de Sus, Dumbrăveni, Dorohoi.
În dimineața zilei de 1 aprilie 2025 în poiana Varniței au răsunat rugăciuni și pentru ostașii căzuți pe fronturile actualului război, adus în Ucraina de cotropitorii ruși. Masa de pomenire a fost pregătită de către profesoarele de la Liceul din Cupca.
Umbra neagră din poiana Varniței
Peste două ore a urmat mitingul de doliu cu participarea șefului AMR Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, primului vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, primarului CT Camenca, Vasili Zahariuc, Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, primarilor câtorva comune din România, partenere ale unor comunități teritoriale din regiunea Cernăuți. Parastasul a fost oficiat de preoți ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina, în frunte cu Roman Grișciuk. Pe parcursul slujbei au răsunat rugăciuni și în limba română.
Evenimentul a început cu intonarea imnurilor României și Ucrainei. Primarul CT Camenca, Vasili Zahariuc, în calitate de gazdă, a menționat că e o datorie să fim în acest loc, unde s-a vărsat sânge nevinovat și se sfințește cu lacrimile urmașilor, care nu uită și condamnă fărădelegile săvârșite de un regim inuman. „Ne amintim de această tragedie, condamnând acea mașină de stat rușinoasă, care a provocat atâta durere și nevoi în Ucraina, inclusiv în Bucovina, a subliniat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk. Acel sistem de reprimare a omorât oameni simpli, care doreau să trăiască într-o țară liberă. Despre această strașnică tragedie au relatat martorii ei, doar după destrămarea Uniunii Sovietice. Acum urmașii enkavediștilor de cândva atacă statul nostru Ucraina, care luptă pentru libertatea sa. Fără ajutorul Uniunii Europene, al României n-am putea învinge în această luptă dreaptă. Am simțit umărul puternic al poporului român și cred că vom învinge”.
Primarul CT Camenca, Vasili Zahariuc, a relatat că ține minte acest loc încă din copilărie, aflat la 3 kilometri de frontiera cu România. A lucrat împreună cu un martor al tragediei din aprilie 1941, acesta se afla în coada coloanei care se îndrepta spre frontieră și care a fost întâmpinată cu focul mitralierelor grănicerilor sovietici. Tatăl său, care avea pe atunci cinci ani, a aflat de la bunica sa Chirița că au fost mulți răniți și ei au fost ascunși în casele locuitorilor din Camenca. La 2 și 3 aprilie 1941 enkavediștii, după urmele de sânge, umblau din casă în casă și arestau pe cei care au încercat să se salveze prin fugă. Aceștia au fost apoi trimiși în lagărele morții din Siberia. „În zilele de astăzi avem aceeași situație ca în 1941. Cotropitorul rus a călcat din nou cu cizma sa murdară pe pământul nostru. În luptele cu cotropitorii și-au pierdut viața 23 de săteni din comunitatea Camenca, iar 14 persoane sunt date dispărute fără veste. Ne rugăm și pentru martirii de aici, și pentru apărătorii noștri de astăzi”.
„Pe pământul nostru înfloritor a venit un ocupant care a încercat să-și impună puterea. În acest loc au fost împușcați românii, care n-au dorit să se supună acelei puteri. Pe cotropitorii de astăzi îi unește Stalin și cizma ocupantului rus. Putin este reîncarnarea lui Stalin, care dorește să verse cât mai mult sânge nevinovat. În această luptă înverșunată nu avem șanse în victorie fără ajutor extern, fără ajutorul poporului român”, a declarat primul vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor.
Vorbitorii au comparat acea zi din 1 aprilie 1941 cu ziua posomorâtă din 1 aprilie anul curent. Nu este vorba de o coincidență a stării vremii, ci de starea sufletească a oamenilor care vin să se închine la crucile ridicate aici, cruci ale martirilor. „Am venit într-o zi deosebit de tristă aici, la Varnița. Ziua de 1 aprilie 1941 a marcat cu o umbră neagră comunitatea românească din regiunea Cernăuți”, a subliniat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Excelența sa a ținut să mulțumească preoților pentru rugăciuni, precum și primarului CT Camenca, Vasili Zahariuc, autorităților ucrainene pentru posibilitatea oferită de a ne comemora martirii. „Se pare că intoleranța și războiul și-au găsit loc și astăzi pe acest pământ. Am aprins o lumânare și pentru soldații căzuți. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a declarat diplomatul român.
Deputatul Consiliului Regional Cernăuți, Ion Muntean, locuitor al satului Camenca, a menționat că evenimentul tragic din 1941 nu trebuie să se repete în viitor. „Propaganda mincinoasă rusă trâmbițează că rușii nu intenționează să ocupe Europa, însă pregătirile lor dovedesc contrariul”, a accentuat deputatul, declarând că nu trebuie să uităm lecțiile istoriei.
Înainte de a fi depuse coroane de flori la Complexul comemorativ, primarul Vasili Zahariuc, în semn de respect și recunoștință față de România pentru ajutorul acordat Ucrainei chiar din primele zile ale războiului, a înmânat diplome de onoare primarului orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, și primarului comunei Dumbrăveni, Ion Pavel. Ca răspuns la acest gest frumos, doi tineri din ansamblul „Ai lui Ștefan, noi oșteni” din Vicovu de Sus, i-au unit pe românii din întreaga Bucovină cu melodia „Bucovină, ce-ai pățit?” și cu versurile profunde și semnificative ale poetului Vasile Bâcu, consacrate martirilor de la Fântâna Albă.
De fiecare dată participă la comemorarea martirilor români din pădurea Varniței localnicul Petro Chirstiuc. Când avea 8-9 ani i-a povestit despre această tragedie bunicul său. Cele relatate l-a impresionat atât de mult că mai târziu le-a așternut pe hârtie. Astfel a apărut cartea „Ghioceii însângerați”. Este una din primele cărți în limba ucraineană despre masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. „M-am gândit s-o întitulez „Fuga din rai”, căci acești români dornici de libertate au fugit din „raiul comunist”. Dar ghioceii, primele flori de primăvară care înseamnă și trezirea naturii, mi s-au părut că sunt un simbol mai puternic”, mi s-a destăinuit autorul cărții. „Ghioceii însângerați” sunt și un protest față de crimele împotriva umanității, ceea ce au săvârșit călăii regimului totalitar sovietic în 1941, ceea ce săvârșesc soldații ruși în prezent în Ucraina. Dorința noastră este să fie pace, iar florile să ne înfrumusețeze viața liberă, fericită și prosperă.
„Să tragem un semnal de alarmă lumii întregi”
În după amiaza zilei de 1 aprilie, la Mănăstirea Putna, la Portalul Memorial „Fântâna Albă – Golgota Neamului”, a fost oficiată o slujbă de comemorare a victimelor masacrului de la Fântâna Albă. Evenimentul a avut loc în cadrul Zilei naționale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”, instituită prin lege în 2011.
În luarea sa de cuvânt Starețul Mănăstirii, Arhimandritul Melchisedec Velnic a explicat ce i-a îndemnat pe românii din Valea Siretului la această încercare riscantă de a scăpa de regimul totalitar sovietic: „Iată cum se roagă țăranul Vasile Timiș din Cupca în Biserica din Suceveni: „Doamne Dumnezeul nostru, ființă preaînaltă prin ale cărei puteri se mișcă toate vietățile de pe pământ și ne hrănești până la crăpăturile pietrelor. Ascultă, Atotputernice, lacrimile noastre și ne ajută ca să scăpăm de stăpânirea păgână, care ne chinuiește și ne distruge Biserica Ta”. Așadar, ei au înțeles că Dumnezeu l-a creat pe om liber și Dumnezeu este Cel care le dăruiește libertatea tuturor făpturilor, cu atât mai mult libertatea oamenilor. Împotriva acestei libertăți a oamenilor se ridicase stăpânirea păgână, sovietică. Stăpânirea păgână distrugea libertatea oamenilor și distrugea Biserica, adică legătura omului cu Dumnezeu”.
Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, care a fost prezent și la comemorarea de la Fântâna Albă, a declarat: „Să tragem un semnal de alarmă lumii întregi: să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat. Oameni, români cu dor de libertate, au lăsat totul în urmă , acasă, averi, animale – tot ce au avut și cu dorul de libertate au plecat spre România, spre țara lor. Dar au fost trași într-o cursă și atunci la 1 aprilie au rămas acolo, la Fântâna Albă. Nu s-au mai întors nici la casele lor, n-au reușit să ajungă nici în România noastră liberă și și-au dat viața acolo. Deci, războiul nu aduce beneficii și nu face bine nimănui. De aceea, să ne rugăm la Dumnezeu pentru pace”.
Vasile CARLAȘCIUC
Foto Vasile RAUȚ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
