Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina bucură și anul acesta comunitatea istorică românească din Ucraina cu noi numere ale revistei „Mesager bucovinean” – proiect transfrontalier realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și Asociația Social-culturală „Bucovina” din Chișinău. Revista apare cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Ca de obicei, și aceste patru numere din 2025 sunt concepute și realizate sub formă de ediții tematice.
Primul număr titrează pe frontispiciu tema: „Bucovina multiculturală. Familia Mandicevschi – o emblemă a sintezei etnice și culturale”. Editorialistul Ștefan Hostiuc, redactorul-șef al revistei, menționează în articolul său de fond, intitulat „Identitate, muzică și memorie în Bucovina de altădată: familia Mandicevschi”: „Într-o Bucovină cândva plurietnică și plurilingvă, multiculturalismul nu era o lozincă, ci o realitate vie, respirată în școli, biserici, saloane muzicale și gospodării modeste.” Astăzi, menționează în continuare editorialistul, „e cu atât mai important să ne întoarcem la aceste exemple”.
Șirul materialelor începe cu articolul „Adevărata obârșie a familiei Mandicevschi” semnat de profesorul de istorie din Bahrinești, Vladimir Acatrini, care și-a susținut recent teza de doctorat privind istoricul faimoasei familii bucovinene. Autorul demonstrează pe bază de documente că marele compozitor Eusebie Mandicevschi s-a născut la Bahrinești, într-o familie preoțească, în care toți membrii s-au identificat drept români. Această obârșie e demonstrată și prin „Arborele genealogic” publicat pe două pagini de revistă și însoțit de ample și meticuloase note realizate de Ștefan Hostiuc.
După o amplă prezentare a familiei Mandicevschi de către regretatul istoric sucevean Emil Satco, urmează o altă prezentare a „trei familii unite prin sânge, cultură și destin românesc: Mandicevschi – Țurcan – Procopovici”, cu fotografii de epocă. Despre „o personalitate dată uitării: Erast Mandicevschi” vorbește Vlad Ionuță, iar despre Ecaterina Mandicevschi, „o artistă uitată a Bucovinei” scriu trei autori: Myrolslava VOVK , Natalia FILIPCHUK și Vladimir ACATRINI. Dacă despre compozitorul Eusebie Mandicevschi vorbește o întreagă Europă, despre fratele acestuia, Gheorghe Mandicevschi, compozitor și el, dar cu viață scurtă (a murit de tuberculoză în floarea vârstei), nu se cunoaște aproape nimic nici măcar în Bucovina sa natală. Pentru a repara această neatenție, vine profesorul din Bahrinești Mihai Acatrini, cu articolul „Gheorghe Mandicevschi – o viață dedicată muzicii românești”. Dar până la Mihai Acatrini, a cercetat atent creația muzicală a uitatului compozitor nepoata sa de la fratele Constantin Mandicevschi, baronesa Maria von Kulmer din München.
În lumea bună a Bucovinei de altădată căsătoriile mixte și chiar interconfesionale erau destul de dese. Constantin Mandicevschi, spre exemplu, a fost căsătorit cu fiica catolicului Adalbert Brzorad și a Barbarei (născută Klein). Această descoperire o face cercetătoarea Cory Dehrler din Suceava, autoarea articolului „Neamul Mandicevschi și familia Brzorad”. Dragoș Olaru vine cu descrierea manuscriselor lui Eusebie Mandicevschi cesionate Mitropoliei Ortodoxe a Bucovinei, iar Ștefan Hostiuc, în baza unei lecturi paleografice a „Condicii metricale din Bahrinești” (pentru nou născuți) demonstrează că numele „Ioan” al preotului Mandicevschi, scris în condică cu litere chirilice amestecate cu litera latină „w”, se citește nu „Ivan”, și „Ioan”.
Despre relația de tinerețe a compozitorilor Eusebie Mandicevschi și Ciprian Porumbescu scrie regretata Nina Cionca. Preotul Dumitru Valenciuc ține să amintească cititorilor care este istoria monumentului regimentului 41 austriac, din Cernăuți, ridicat în Timișoara. Mai spre sfârșit, revista publică memoriile „La noi în Bucovina” ale lui Octav Vorobchievici, fost ofițer și diplomat român. Ediția se încheie cu reflecții ale autorului Gheorghe Pitei pe marginea „Forumului comunității românești din Ucraina” (Cernăuți, 5-6 decembrie 2024).
Al doilea număr de revistă este dedicat împlinirii a zece ani de la inaugurarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Cu o analiză a activității Centrului vine dr. Eugen Patraș, vicepreședinte al ONG-ului și proprietar al imobilului de pe strada Olga Kobileanska pe fațada căruia scrie cu litere mari, aurite: „Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi”. Despre colaborarea cu Centrul scrie prof. dr. Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” al Academiei Române. Cărturarul Mircea Irimescu semnează articolul „De la inițiativă la instituție: traseul unei idei temerare”, iar fosta președintă a SCLRB, prof. Carmen Andronachi – articolul „Centrul Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» din Cernăuți – simbol și apărător al identității românești”. Marin Gherman face o analiză a oglindirii activității Centrului în presa bucovineană (și nu numai), iar Maria Toacă evocă, în stilul său publicistic cvasiliterar, „un deceniu de trăire românească” în cadrul Centrului și în relațiile acestuia cu întreg mediul asociativ românesc din Ucraina.
În revistă mai publică articole istoricul Ion Constantin („85 de ani de la ultima tumul sovietic prin care Stalin a lovit România în înțelegere cu Hitler”), Eleonora Schipor („Într-o zi de mai, la Pătrăuții de Jos: povestea unei case devenite muzeu”), Matei Vișniec („Mălina Aniţoaei şi personajul care se confesează până la sânge ……”), Alis Niculică („Un Crai nou pe cerul Bucovinei”), Viorica Stan („Cartea cronicilor din țara unde «oamenii și cărți le trăiesc împreună»”), Vasile Carlașciuc („Poeta Tamara Severniuk, excelentă traducătoare din literatura română”), Seghei Voronțov, proză scurtă („Leon și Leonardo) și Ianoș Țurcanu, versuri.
Ediția se încheia cu un fragment din povestirea „Cazul profesorului Ipatie Hrisant” – „Zăpadă la Cernăuți” de Mircea Streinul.
Numărul trei al revistei „Mesager bucovinean” este dedicat jubileului de 150 de ani de la înființarea Catedrei de limba și literatura română la celebra universitate din Cernăuți, care a funcționat, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri de suverani (Franz Joseph, în timpul Austriei; Carol I, Ferdinand și Carol II, în timpul României Mari), iar acum poartă numele poetului local Iuri Fedkovici. Un istoric al Universității îl vom găsi expus în studiul conferențiarului universitar dr. Constantin Ungureanu („Universitatea din Cernăuți sub pavăza Vienei”), precum și în articolele semnate de Gheorghe Pitei („Constantin Tomașciuc, primul rector al universității”) și Vladimir Acatrini („Biblioteca Universității din Cernăuți”).
La rubrica „150 de ani de filologie română la Cernăuţi” publică articole: Elena Pintilei („Universitarul I. G. Sbiera”), Dragoș Olaru („Sextil Pușcariu – profesor la Cernăuți: 1906-1919”), Mircea Irimescu („Frământări şi înnoiri la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității din Cernăuți după Unirea din 1918. Profilurile: lingvistică, literatură şi limbi moderne”), Tudor Andrieș („Student la catedra profesorului Sorbală” și „Profesorul Vasile Levițchi și lecțiile sale de viață și de literatură”), Arcadie Suceveanu („Grigore Bostan – profesorul care ne lipsește”), Petru Grior („Mihai Dăscălescu – de la avocatură spre lingvistică, din Gulag spre catedră”), Vasile Carlașciuc („Profesori de școală înaltă în slujba limbii române”). Momentul jubiliar, marcat prin Simpozionul organizat de Catedra de filologie română și clasică a Universității din Cernăuți este consemnat într-un articol semnat de Irina Airinei. Șefa de catedră, Cristinia Paladian acordă un interviu pe tema istoricului și activității actuale a catedrei. Publică, la rubrica „Viața studențească”, Ionică Vasilaș („Studenta Florentina Prostebi – o poveste despre curaj, solidaritate), iar Florentina Prostebi confirmă cele spuse de autorul articolului prin medalionul propriu: „Drumul meu spre filologia română”. Vasile Carlașciuc, la rubrica „Destine”, face o evocare din anii de studenție: „Un tânăr în fața istoriei: Sergiu Tabarcea și curajul de a fi român”, iar la rubrica „Per aspera ad astra”, Micu Acondreoaie publică articolul „ Placa memorială a poetului Mihai Eminescu: între propagandă și adevăr”. Revista mai include articole de Passionaria Stoicescu („Acolo, unde Dumnezeu n-a avut jurisdicție” despre masacrul de la Varnița), Maria Costaș („Dr. Irina Airinei: Maria Găitan Mozes și identitatea unei generații”), Maria Toacă („Împreună, dincolo de timp și funcții”, scris la încheierea mandatului de referent al cărturarului Florin Stan la Consulatul General din Cernăuți), precum și un reportaj de la Atelierul de creație, organizat în Tabăra ARC de la Mănăstirea Caraiman, în cadrul proiectului ARC al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Ultimul număr din acest an al revistei este axat pe problemele bisericii strămoșești. Ediția începe cu o analiză a situației religioase create în cadrul comunității ortodoxe române din regiunea Cernăuții (autor Eugen Patraș) și continuă cu un articol de Dorin Popescu intitulat sugestiv: „Pe frontul confesional de (v)est – nimic nou. În așteptarea unui Petru al Bisericii ortodoxe românești în Ucraina”. Aceste două materiale scrise în stil analitico-informativ sunt urmate de analize pertinente semnate de specialiști în domeniul religiei: Adriana Anca Boghiu („Libertatea religioasă a românilor ortodocși din Ucraina. Între drept, conștiință și rânduială canonică”), Dumitru Mazilu („Neutralitatea statului cu privire la Asociația Bisericii Ortodoxe a Românilor din Ucraina”), Mihai Isac („Românii din Ucraina și precedentul Mitropoliei Basarabiei, o soluție europeană”). La rubrica „Simpozioane, conferințe, colocvii”, Maria Toacă propune reportajul „Putna a adunat mesageri ai moștenirii în duh pentru tinerele generații”. Irina Airinei vine cu un alt reportaj de la Universitatea de Vară ,,Izvoru Mureșului” – Ediția XXII. Constantin Ungureanu publică un articol despre masacrele de la Lunca și Fântâna Albă din anul 1941. La finalul revistei, semnează articole: Viorica Stan (la rubrica „Vitrina editorială”) și Vasile Țiple, care prezintă „un nou muzeu de Istorie, Etnografie și Artă populară în Maramureșul istoric”.
Revistele au coperta în culori și o ținută grafică elegantă, care îmbie cititorul la lectură.
Nicolae IORDĂNEȘTEANU
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
