22.9 C
Chernivtsi
vineri, iunie 6, 2025

LA SFÂNTA MĂNĂSTIRE PUTNA, ZI DE POMENIRE A UNOR MARI PERSONALITĂȚI

Trebuie citit

Ori de câte ori pornesc motorul mașinii și „îi zic: plecăm la Putna”, parcă funcționează mai bine ca de obicei, drumul e mai ușor, iar la vamă nu este coadă de mașini. Cât e drumul de lung sau scurt, fiecare îl percepe cum poate, dar atmosfera din această Sfântă Mănăstire îl atrage cumva pe omul care înțelege simplitatea măreției ei. Aurul ei nu este întins pe turnuri și acoperișuri, ci în sufletul ei secular, în care fierbe de veacuri adevărata credință în Dumnezeu, Dumnezeul care la ajutat pe Sfântul Voievod Ștefan să pună piatra de temelie lăcașului în care își doarme somnul de veci. Urmașii lui duc cu vrednicie și fidelitate adevărata credință a ctitorului Ierusalimului Românesc, după cum numim noi Sfânta Mănăstire Putna.

Azi, 5 iunie 2025, zi de apariție a ziarului nostru. În această zi se împlinește un an de la trecerea la veșnicie a profesoarei universitare Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. Este vorba despre profesoara inclusiv și a mea de la Facultatea de litere a Universității din Cernăuți de la sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Este profesoara, care rămâne un exemplu de vorbire a limbii române nu numai pentru etnicii români din Ucraina unde are zeci de profesori școlari pe care i-a școlit, ziariști și scriitori, ci și pentru o bună parte din întreg arealul românesc, dacă îmi permiteți. Ea ne era profesoara care „ne vorbea ca la televizor” îi ziceam noi, copii veniți de la țară, cu vorbirea noastră românească păstrată cum se putea, dar deja contaminată cu ceva rusime la acea vreme.    

Sâmbăta trecută părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, împreună cu un sobor de preoți și călugări, au oficiat în biserica Mănăstirii, o slujbă de pomenire a celora care au fost Alexandrina Cernov, academiciana Zoe Dumitrescu Bușulenga –  Maica Benedicta, pictorul creștin Paul Gherasim. Acestea sunt trei personalități de mare anvergură în cultura și știința noastră națională a vremurilor pe care le trăim.

În acestă zi au venit la rugăciune la Sfânta Mănăstire Putna, doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți și consulul Cristian Dacica, criticul literar Ștefan Hostiuc, scriitoarea Maria Andrieș, avocatul Eugen Pătraș, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, editorii și coordonatorul volumelor dedicate Alexandrinei Cernov – Marin și Irina Gherman, Dorin și Dorina Popescu, membri din București ai Fundației „Credință și Creație”, conduse de prof. dr. Teodora Stanciu, participanți permanenți la colocviile în memoria acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga — Monahia Benedicta, scriitorul Adrian Alui Gheorghe și Carolina Gheorghiu, intelectualii de înaltă marcă, Oxana Nicgiforiuc, director adjunct la Liceul Ștefan cel Mare și Sfânt din loc. Ropcea, scriitoarea Mălina Anițoaei de la Rădăuți, conducerea Societății „Arboroasa” din Suceava, Maria Calancea și Claudiu-Vlad Lehaci, părintele profesor din București, Vasile Coman și alții.

Cei prezenți la slujba de pomenire s-au întrunit ma apoi la Centrul „Mitropolitul Iacob Putneanul”, unde au fost lansate cărțile „Bucovina neînfrântă: studii, dialoguri și reflecții de Alexandrina Cernov, vol. V, colecția „Destin bucovinean”, și Albumul „Alexandrina Cernov. Conștiință românească la Cernăuți”, coordonate de Marin Gherman și Dorin Popescu, ajutați de editorii Irina Gherman și Dorina Popescu, susținuți de obștea monahală a Mănăstirii Putna, ambele volume văzând lumina tiparului la Editua Nicodim Caligraful, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

De asemenea au fost lansate „Caietele de la Putna”, 19-22 august 2024 – un volum de 500 de pagini cu materialele de la Colocviul „Cultura în era virtuală”, anul 2024. S-a vorbit și despre revista „Glasul Bucovinei”, înființată și redactată de Alexandrina Cernov până la sfârșitul vieții sale pământești.

Mai bine de trei ore cei prezenți au evocat personalitățile pomenite în această zi la Putna. Mai întâi despre călătoriile sale prin locuri emblematice din nordul Bucovinei a vorbit părintele-stareț Melchisedec Velnic, călătorii în care a fost însoțit de doamna Alexandrina Cernov.

Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, în discursul său a vorbit despre personalitățile din mijlocul comunității românești din nordul Bucovinei.

Conferința a fost moderată de cernăuțeanul dr. Marin Gherman de la Universitatea din Suceava și dr. Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre din Constanța, care a numit-o pe Alexandrina Cernov „Penelopă a Bucovinei”, pentru fidelitatea sa față de acest plai.

Despre editarea volumelor și colaborarea cu Alexandrina Cernov au vorbit arhimandriții Gherasim, Dosoftei și Hrisostom. Monahii au ajutat-o la editarea volumelor „Destin bucovinean” și revistei „Glasul Bucovinei”. De asemenea au vorbit istoricul Marian Olaru din Rădăuți și Mircea Irimescu, reanimatorul la Gălănești a Societăți pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, scriitorul Ștefan Hostiuc și juristul Eugen Patraș, foști secretari ai Societății „Mihai Eminescu” la începutul anilor ’90, dr. Teodora Stanciu și Oana Enăchescu, scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Despre anii studenției și profesoara Alexandrina Cernov a vorbit autorul acestor rânduri.

Și-au exprimat regretul despre dispariția din această lume a doamnei Alexandrina Cernov tinerii Marin și Irina Gherman, Dorina Popescu, care pentru prima dată au pășit în România datorită profesoarei lor. Despre personalitățile pomenite în această zi au mai vorbit scriitoarea Mălina Anițoaei, prof. Maria Calancea, părintele teolog Vasile Coman.

La mormântul maicii Benedicta din cimitirul mănăstirii și la mormântul Alexandrinei Cernov, am depus flori și am rostit rugăciuni.

Nicolae ȘAPCĂ

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol