Scumpi și iubiți întru Hristos preacucernici preoți, preacuvioși monahi și monahii, nevoitori din mănăstirile noastre bucovinene, iubitori de Dumnezeu frați și surori!
Cu mare bucurie duhovnicească, vreau să vă felicit pe toți cu prilejul sfântului și tainicului eveniment, care a dat omenirii mult așteptata întâlnire cu Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin slăvita și neprihănita Sa naștere din Maica Domnului.
Pretutindeni răsună cuvintele cunoscute din colindele de Crăciun: „Hristos se naște – slăviți-L; Hristos din ceruri – întâmpinați-L; Hristos pe pământ – înălțați-vă” (canonul slujbei de Crăciun). Indiferent de câte ori în viața noastră auzim sau rostim aceste cuvinte, vom simți mereu că nu ne vom putea sătura de bucuria care se conține într-această chemare bună de a întâlni Atotputernicul Creator, Care a luat asupra sa slăbiciunile și neputințele firii umane. „Care, pentru noi, oameni, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om” (din Simbolul credinței).
Astăzi ne-am adunat la slujba solemnă pentru a ne asemăna exemplului Maicii Domnului, dreptului Iosif, magilor și păstorilor simpli, care în urmă cu mai bine de 2000 de ani, cu emoție evlavioasă și bucurie în inimile lor, au întâlnit Nou-Născutul Prunc Dumnezeiesc și viitorul Mesia înfășurat într-o iesle. Întregul Vechi Testament părea înlemnit, așteptând pe Cel care va aduce mântuirea pe pământ și „Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Cu mult înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a început să ne pregătească pentru întâlnirea cu marea solemnitate. Curățindu-ne sufletele cu post, rugăciuni, pocăință și fapte bune, ne asemănăm cu drepții din Vechiul Testament care, cu credință fierbinte și speranță, așteptau venirea Mântuitorului în lume.
Ce bogăție și înălțime de neatins a Înțelepciunii lui Dumnezeu ni se descoperă în acest eveniment sfânt. Pentru venirea Sa pe pământ, Domnul nu alege palate scumpe împodobite în aur, ci doar un staul sărăcăcios, strâmt și rece. Cu un asemenea exemplu, Mântuitorul vrea să ne învețe să nu căutăm în această lume vremelnică nici bogăția materială, nici confortul, nici slava lumească, ci mai înainte de toate, Împărăția lui Dumnezeu, pentru care am fost creați. Împărăție, care ne deschide perdeaua încă aici, pe pământ, la fiecare Dumnezeiască liturghie, în timpul căreia avem fericirea să simțim razele acelui har, pe care ni-l trimite Domnul.
Nașterea Domnului ne vorbește despre marea dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni, pe care nicio minte umană nu o poate înțelege.
Suntem chemați să cunoaștem această dragoste, care vine în sufletele și inimile noastre prin credința în Dumnezeu, pentru că însuși Domnul este iubirea, prin care „trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17:28).
În timpul de astăzi dificil, când vrăjmașul mântuirii noastre cu mare pricepere își întinde capcanele sale, când fluxul de informații și știri a căpătat un înalt nivel, sustrăgând atenția omului de la calea spre mântuire, avem nevoie mai mult ca oricând, să păstrăm luciditatea minții și liniștea sufletească. E necesar, să depărtăm de la noi sentimentele deznădejdii, întristării, fricii și să ne lăsăm în mâinile Domnului, nădăjduind în voia Lui cea sfântă, dragostea și mila Sa pentru noi, păcătoșii. Să ne amintim cuvintele profeției Vechiului Testament, care s-a împlinit în evenimentul Nașterii lui Hristos: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu!” (Matei 1:23).
Oriunde ne-am afla acum: în biserică, acasă, în străinătate sau pe câmpul de luptă, apărând Patria noastră, să știm că Hristos este mereu alături de noi. El ne binecuvântează și ne acoperă pe fiecare dintre noi cu dragostea Sa. El este „Lumina cea Adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1:9).
Credem și nădăjduim, că Nou-Născutul în Betleem Hristos va auzi rugăciunea noastră unitară, care răsună astăzi în bisericile pline și ne dă bucuria de a vedea în noul an bunătatea lui Dumnezeu, multașteptata pace și liniște pe pământul nostru ucrainean mult pătimitor.
Vă felicit din toată inima cu bucurie pe toți, dragi părinți, frați și surori, cu sărbătoarea Nașterii lui Hristos. Fie ca lumina stelei din Betleem să ne lumineze sufletele și să ne dea puterea de a păstra mereu în inimile noastre, în orice împrejurări, credința, iubirea și nădejdea în mântuire și viață veșnică.
Fie ca harul Domnului și mila Lui, ivite în Betleem, să fie mereu cu noi în toate zilele vieții noastre pe pământ! „Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos” (2 Tes. 3:5).
HRISTOS SE NAŞTE!
Smeritul MELETIE,
Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, arhiereul ortodox al nordului Bucovinei, nordului Basarabiei și al ținutului Herța. De Dumnezeu păzit, prin mijlocirea Sf. M. Mc. Ioan de la Suceava, orașul de catedră Cernăuți
Nașterea Domnului, anul Mântuirii 2023/24