Unicii locuitori ai satului sunt sufletele martirilor români
30 noiembrie 2023. Ziua Sfântului Andrei (stil nou). O zi în mare parte însorită, o zi de mare sărbătoare pentru tot neamul românesc: din 1997 printr-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, a fost declarat Ocrotitorul României. Este o sărbătoare prăznuită în ajunul Zilei naționale a României, Patria noastră istorică. Sfântul Andrei este considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Anume în această zi am pornit spre un sat inexistent — satul Frunza din plasa Herței, un sat șters de ocupanții sovietici de pe fața pământului. Locuitorii lui care și-au dus traiul în cele 48 de case până la 1945, fie că s-au strămutat în satele vecine, la Lunca, Satu Mare, fie că au fost deportați de noile autorități odioase. Însă el nu mai există ca unitate teritorial-administrativă de aproape opt decenii, rămânând scris doar în Cărțile Cerului. Fiind un sătișor mic, Frunza își avea totuși lăcașul său de închinăciune din care s-a păstrat peste vreme o cruce mare de lemn instalată în locul unde s-a aflat Sfântul Altar al vechii bisericuțe și câteva cruci din cimitirul aflat chiar în curte, cum se obișnuia în vremurile demult apuse. Pe aceste locuri am călcat prima dată cu aproape trei decenii în urmă împreună cu istoricul Dumitru Covalciuc, care pentru prima dată m-a adus aici. Azi am venit împreună cu prietenul și colegul de breaslă Vasile Bâcu, și nu întâmplător. Am coborât în valea Prutului, doar la câteva sute de metri de la locul tragic unde au fost împușcați peste 800 de martiri din satul Mahala în ziua de 7 februarie 1941, care au dorit doar să plece în Patria lor pentru ași continua traiul. Însă nemiloasa armată roșie a tras în plin, fapt repetat cu aceeași cruzime la 1 aprilie 1941 pe câmpia Varnița de lângă Fântâna Albă.
Faptul că satul Frunza a dispărut de pe hartă nu a însemnat că a dispărut și din ochiul lui Dumnezeu. Sufletele celor care au trăit aici și locul sfințit odată pentru o biserică s-a păstrat în inimile celor din împrejurimi. Zeci de ani s-au depus eforturi pentru a șterge acest sat și din memorie, dar nu a fost posibil. Dumnezeu fiind mai presus și mai puternic decât toate altele, cu nouă ani în urmă, a trimis în acest loc trei frați: Constantin, Dumitru și Ion Ceahlău, gospodari din partea locului, care au primit binecuvântare arhierească pentru înălțarea pe locul vechii biserici a unui nou locaș al lui Hristos cu hramul Sfintei Treimi (se sărbătorește luni după Duminica Cincizecimii sau Duminica Mare). Nouă ani au durat lucrările de construcție făcute în cea mai mare parte cu mâinile acestor meșteri-zidari absolut dezinteresat material sau mai precis spus interesați doar de fapta creștinească de a restabili un adevăr istoric și spiritual. Și Dumnezeu le-a dat și le dă putere. Frații Ceahlău au fost sprijiniți parțial și de alți gospodari din împrejurimi care au ajutat la lucrări, dar bani s-au cheltuit doar pentru procurarea materialelor necesare. În rest – muncă voluntară pentru biserică.
S-a confecționat și iconostasul de o rară frumusețe cu icoane care iradiază lumină din privirile Sfinților, încălzind sufletele enoriașilor ajunși aici de departe, la mare depărtare fiind chiar cele mai apropiate localități. Turnurile poartă un stil tradițional întâlnit la multe mănăstiri și lăcașuri din Moldova istorică, unica și adevărata noastră biserică strămoșească pentru care s-a jertfit neamul nostru veacuri la rând.
Ajunși în curtea bisericii, am constatat mai întâi că noua biserică aflată parcă într-o pustietate, se află în centru între două cruci monumentale — una ridicată pe locul martirajului de la Lunca, iar cealaltă, tot înălțată în memoria acelorași victime, dar pe un vârf de deal, la o azvârlitură de băț, dar deja, vezi Doamne, în altă țară, în România. Ea a fost instalată în anul 2016 de Asociația „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”. Și probabil sufletele acelor români întru pomenirea cărora s-au înălțat aceste Troițe, sunt și cei dintâi enoriași ai noii biserici mari și frumoase ca o Mireasă a lui Hristos.
După ani și ani de trudă, Sfântul Apostol Andrei le-a adus fraților Constantin, Dumitru și Ion Ceahlău bucuria cea mare. De optzeci de ani în acest fost sat nu s-a slujit sfânta liturghie.
La slujba vecerniei către această zi însemnată, ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți din eparhie, a sfințit Prestolul, adică Sfânta Masă din altarul bisericii. Acest eveniment a fost urmat de o altă slujbă arhierească săvârșită de PS Siluan, episcop de Herța, care împreună cu protopopul Herței protoiereul mitrofor Pavel Dumitru, protopopul Nouăsuliței protoiereul Mitrofor Gheorghe Moroz și un sobor de preoți, a sfințit noul lăcaș de închinăciune înălțat în cinstea Sfintei Treimi.
Minunatele cântări și dumnezeieștile rugăciuni îmbogățeau liniștea divină a acestui ținut populat doar de pomii fructiferi îmbătrâniți, arborii și tufarii din fostele livezile și grădinile frunzenilor care s-au săvârșit, împrăștiindu-se prin alte localități și mai cunoscându-se doar câțiva descendenți din familiile satului inexistent. După cum spunea părintele Ioan Caraușu în cuvântul de învățătură a sfintei liturghii, „numai prin credința adevărată ne vom înveșnici sufletele în fața lui Dumnezeu! Și chiar dacă vom trăi câte o sută de ani, e o nimica toată pe lângă veșnicie, iar ctitorii acestei biserici și-au câștigat veșnicia, înălțând acest minunat locaș de închinăciune acolo unde au rămas doar suflete omenești, iar pe locurile vieții lor pământene mai înflorește primăvara liliacul, o dovadă că aici au fost odinioară oameni, iar ultimele cruci din vechiul cimitir ne dovedesc că acești oameni au fost creștini”…
Prin decret consistorial păstor al acestei parohii fără parohieni este numit protoiereul mitrofor Marcel Nițu, care de aproape un sfert de veac este paroh la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Iordănești. Însă decizia ierarhului din Cernăuți de al numi păstor și în această biserică o fi parvenit datorită faptului că este originar din partea locului, dar și descendent pe linie maternă din familia ctitorilor Ceahlău. Iar de la numire până la sfințire și-a adus aportul la înfrumusețare și continuare a lucrărilor, fapt pentru care, împreună cu ctitorii, a fost apreciat de arhierei cu distincții bisericești. Părintele Marcel a adus mulțumiri tuturor acelora care au contribuit la înălțarea monumentalei biserici, arhiereilor, protopopilor și preoților, enoriașilor de aproape și de departe, pentru sprijin și participare.
Nu pun punct aici. La această biserică încă este mult de lucru. Aflându-se la mare depărtare de sate, nu este conectată la rețeaua de curent electric, totul se face cu ajutorul generatoarelor pe benzină. Este necesară continuarea amenajării și construirea anexelor și multe altele… De datoria noastră este să ajutăm cu ce putem întru pomenirea celor căzuți aici, martiri ai neamului românesc.
Nicolae Șapcă,
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
P.S. Următoarea slujbă în această biserică va avea lor în data de 6 decembrie, Ziua Sfântului Ierarh Nicolae (stil nou). Venind aici și aprinzând o lumânare, plătind o slujbă de pomenire și lăsând un bănuț în cutia donațiilor, devenim ctitori ai Sfintei Biserici a lui Hristos.
