-0.4 C
Chernivtsi
vineri, noiembrie 22, 2024

„BISERICA ESTE OCHIUL SATULUI”

Trebuie citit

Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ciudei a finalizat pictura care a fost sfințită în cadrul unei liturghii arhierești

Ziua Sfântului Ierarh Nicolae este una mult așteptată nu numai de copii, dar și de maturi. Este o zi importantă în calendarul Bisericii Ortodoxe, dar cu totul deosebită este pentru dreptcredincioșii satului Ciudei de la poale de Carpați. Este hramul bisericii locale, care anul acesta a împlinit 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Ciudei de către Mitropolitul Bucovinei și Dalmației Silvestru Morariu-Andrievici. Trecut prin două războaie mondiale, ajuns la greutățile vremurilor noastre neliniștite, sfântul locaș din centrul satului Ciudei de aproape un veac și jumătate este înălțat și menținut de Dumnezeu pentru bucuria sufletească a oamenilor de aici. Iar acum după 14 decenii de existență, biserica, Mireasa lui Hristos, a devenit și mai tânără, și mai frumoasă. Desigur pe parcursul existenței sale, ea a fost îngrijită cu cea mai mare dragoste de enoriași, de păstorii acestora. De data aceasta în biserică a fost înnoită toată pictura, lucru pe care creștinii satului l-au considerat absolut necesar. Și aceasta s-a întâmplat cu voia lui Dumnezeu, binecuvântarea ierarhilor, truda ciudeienilor și sprijinul considerabil al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României prin proiecte depuse de comunitatea bisericească.

Ziua de 19 decembrie 2023, Ziua Sfântului Nicolae (stil vechi) a fost una binecuvântată de Pronia Cerească cu soare mult, temperatură înaltă și multă căldură sufletească. De această zi satul s-a pregătit cu sârguință aleasă. Urma să aibă loc o slujbă arhierească pentru sfințirea noii picturi interioare a bisericii.

Preasfințitul Siluan, Episcopul Herței, a fost întâmpinat de ciudeieni în cele mai frumoase tradiții românești, în costume naționale, gospodari călări pe cai, aceștia odinioară fiind simbolul bogăției gospodarului și folositor la tot pasul. Un impunător sobor de preoți, parohul Sfântului locaș în sărbătoare protoiereul Nicolae Popescu, primarul comunității teritoriale Ciudei Anatolii Pițul, care nonstop trăiește cu greutățile și bucuriile satului, l-au întâlnit pe ierarh cu pâine și sare după cum e datina la români.

A avut loc sfânta și dumnezeiasca liturghie de sărbătoare. Și aici vreau să fac o paranteză pentru a  aduce cuvinte de laudă părintelui paroh Nicolae Popescu, care pe lângă zecile de situații care trebuiau să fie soluționate în cadrul proiectului  „Biserica Sfântului Ierarh Nicolae din Ciudei – o perlă în moștenirea spirituală a Bucovinei de nord” care s-a desfășurat în anii 2022-2023 și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a reușit să instruiască un cor de copii, veniți la sărbătoare în alese costume naționale autentice și au avut curajul, zic eu, să răspundă alături de corul de bază al bisericii, la liturghia arhierească.

Ne-am bucurat de un excepțional cuvânt de învățătură despre viața și minunile Sfântului Ierarh Nicolae rostit de preacuviosul părinte Dosoftei, exarhul cultural al Sfintei Mănăstiri Putna, Ierusalimul neamului românesc, situată doar la câțiva kilometri de localitate Ciudei. Și aici cred că nu e de prisos să amintim încă odată că aici își doarme somnul de veci Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cel mai mare ctitor de biserici și mănăstiri ce țin de adevărata noastră credință și parte a căreia spiritual suntem și astăzi.

După stropirea cu agheasmă a noii picturi realizate deosebit de frumos într-un stil realist și procesiunea de înconjor a bisericii, Episcopul Siluan i-a felicitat pe enoriașii prezenți din sat și din localitățile învecinate veniți pentru împărtășirea bucuriei zilei, rugându-se pentru pace în țară, pentru liniștea sufletească atât de zbuciumată în ultima vreme, menționând că biserica trece prin noi încercări și de datoria creștinilor dreptcredincioși este păstrarea ei. Ierarhul a decorat Colectivul de pictori „Anania” pentru lucrarea efectuată, iar pictorii Nazar Melniciuc și Alexandr Blonski au fost distinși din partea Preafericitului Mitropolit Onufrie cu ordinul Sfântul Andrei cel Întâi Chemat.

Un emoționant discurs în această ordine de idei a rostit și protopopul de Storojineț Vasile Covalciuc.

Cu un cuvânt de salut și alese felicitări pentru succesele realizate a fost prezentă la sărbătoare doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul general al României la Cernăuți. Excelența Sa a apreciat activitatea fructuoasă a conducerii comunității în vederea realizării proiectelor transfrontaliere, ceea ce în prezent este chezășia succesului, fiind rugată totodată să transmită mulțumirile comunității Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.  

Împreună cu Arhimandritul Calinic de la Mănăstirea Nicula a sosit și Părintele Dan Cismaș venit tocmai de la Cluj, i-a felicitat pe credincioși, dar mai ales pe parohul bisericii, părintele Nicolae Popescu, care își sărbătorea și ziua onomastică. Între parohia clujeană și mai multe parohii românești din zona Cernăuțiului există un frumos parteneriat, concretizat prin mai multe acțiuni caritabile desfășurate în prima parte a anului 2022, dupã izbucnirea războiului din Ucraina.    

Nu a lipsit de la sărbătoare nici Nicolai Carliciuc, deputat în Consiliul regional Cernăuți, care întotdeauna a venit în sprijinul ciudeienilor menționând că acum mai bine de cinci decenii și-a început cariera de muncă în această localitate.

Comuna Ciudei este bună la Dumnezeu, dacă îl are primar pe domnul Anatolii Pițul. Este persoana care în activitatea sa acordă atenție problemelor fără a le împărți în importante și mărunte. Fiecare funcționar public trebuie să-și îndeplinească îndatoririle din fișa de post și atunci nu apar mășcate și mărunte. Aceste cuvinte nu mi le-a spus primarul, ci alți interlocutori ai mei pe care i-am provocat la discuție.

„Biserica este ochiul satului”, — a spus în cuvântul său de mulțumire către cei prezenți și neprezenți primarul Ciudeiului. Iar aceasta înseamnă că de ea trebuie să ne îngrijim ca de lumina ochilor. Biserica este ochiul sufletului, a mai spus edilul. Anatolii Pițul este omul care știe să aprecieze la justa lor valoare lucrurile și nu pune preț mai mare pe partea materială decât pe cea spirituală. Și acest lucru este cunoscut în toate satele comunei și departe peste hotarele ei. Iar dovadă a acestor fapte sunt activitățile nu doar a bisericilor, ci și a școlilor, căminelor culturale, dragostea față de obiceiurile neamului și încurajarea păstrării lor.

Preotul Vasile Popescu din Ciudei pare să fie unul dintre decanii de vârstă printre preoții din zonă și are o familie preoțească: ginere preot Paulin Pavlenco, doi fii preoți – Dumitru și Nicolae. În prezent protoiereul Dumitru este protopop de Belgia și Luxemburg și parohul bisericii ortodoxe ucrainene din Bruxelles. Părintele Nicolae a fost sărbătoritul zilei. Toți energici, toți cu străduință față de biserică și credință. Și în acestă zi toți au fost împreună, cot la cot și la muncă și în Sfântul altar. Lucruri care emoționează. Părintele Nicolae, parohul în exercițiu, este acela care a trudit să aducă biserica la actualul aspect lăudat de toată lumea. A mulțumit tuturor enoriașilor săi pentru trudă, pentru sprijin, pentru bănuțul acordat de unii din foarte puținul pe care îl au, dar toți sunt în fața lui Dumnezeu ctitori ai bisericii lui Hristos. Și nu pot să trec cu vederea faptul că au fost elevi câțiva ani buni la școala din Iordănești, unde tatăl lor, părintele Vasile Popescu și acum se bucură de autoritate în fața celora care l-au cunoscut. Și nu pot să nu scriu cuvintele directorului liceului nr.1 din Ciudei Radu Petrașescu, care a povestit că elevul Nicolae Popescu a absolvit școala cu medalie de aur și a fost unul dintre acei elevi, nu prea mulți, care declama în întregime „Luceafărul” lui Eminescu. Părinte, vă dorim să duceți mai departe credința pe care ne-a lăsat-o Ștefan cel Mare și Sfânt, icoana căruia atât de frumos este pictată în biserica în care păstoriți.

Nicolae ȘAPCĂ

„Monitorul bucovinean” – monitorbuk.com

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol