În regiunea Cernăuţi au rămas puţine biserici vechi, din lemn, fără să fie luate în considerare cele din zonele montană şi submontană, unde această arhitectură sacrală este foarte răspândită. Majoritatea acestor lăcaşe de închinare nu mai funcţionează, ele rămânând obiective istorice pe lângă frumoasele biserici construite în ultimele decenii, când creştinii simt şi se folosesc de libertatea confesională.
Exact un astfel de peisaj arhitectonic vedem şi în satul Berestea, localitate din CT Noua Suliţă. În vara anului 1996 a fost sfinţită noua biserică, iar cea veche a rămas alături ca o mărturie a statorniciei în credinţa creştină. Cu timpul şi ea a fost reparată şi înnoită, doar trebuie păstrat altarul în faţa căruia s-au închinat, au fost botezaţi şi cununaţi localnicii în decursul a trei veacuri. Dacă satul are şase secole, deci jumătate din această cale istorică este legată de biserica din lemn, unde întotdeauna a răsunat cuvântul adevărului.
Exact cu 290 de ani în urmă, în 1735, cu cheltuiala sătenilor, a fost ridicată biserica din lemn. Nu putea fi mai mare, fiindcă pe atunci, după cum atestă documentele, în Berestea erau 21 de case, în care locuiau un preot şi 20 de birnici. Lăcaşul de închinare avea hramul Adormirea Maicii Domnului. Acestei sărbători creştine i se mai spune „Paştele verii”.
Prin a sa Adormire Sfânta Fecioară
Bob de veşnicie în suflet ne-a adus.
Eterna clipă în asfinţit de vară
Din frumuseţile firii mai presus.
Satul meu se-nchină la a ei icoană
Din Ghetsimani venit-a înger păzitor,
Care-i pune încet, nevăzut pe rană
Cuvânt de început, rostit de Creator.
În Paştele verii satul reînvie
Cu fiinţa pâinii din rodul cel bogat.
Murmură întruna din adânc de glie
Cristalina apă ce ne-a botezat.
Cu pecetea vetrei tot pornim în lume,
Cu foşnet ne petrece ulmul secular.
Frunza-i oscilează cu al nostru nume,
De-l scutură Clio – o face în zadar.
E un univers menitul loc sub soare,
E un vis din Paradisul imaginar.
Stăpâna noastră de viaţă începătoare,
Însoţeşte-ne-o pân’ la ultimul hotar.
Vechea biserică din lemn, prin vocea bătrânilor satului, confirmă cu mândrie că ea nu a fost închisă în perioada de tristă amintire a ateismului, impus de autorităţile sovietice. Ce-i drept, liturghiile erau oficiate în ea mai rar, căci mai întotdeauna parohul bisericii slujea, de regulă, la două sate. S-a terminat această practică în perioada construcţiei noii biserici – la începutul anilor 90, când duhovnic al satului a devenit tânărul slujitor al altarului – Dumitru Melniciuc, originar din satul Răchitna. În momentul de faţă paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Berestea este Eugen Bodean, iar dascăl – Anatolie Cebotar.
În timpurile vechi, la Berestea, ca şi în alte sate, au existat la răscruci de drumuri troiţe. Din propria iniţiativă s-a apucat să renască această tradiţie seculară dascălul Anatolie Cebotar, care, printre altele, este un meşter cu mâini de aur. El a ridicat troiţe la toate drumurile de intrare şi ieşire din sat. „Cuvântul Domnului să-l întâmpine pe cel ce se întoarce în satul natal şi să-l blagoslovească la drum cu noroc pe cel pornit în lume” – aşa explică dascălul şi meşterul Anatolie Cebotar faptele sale întru afirmarea credinţei strămoşeşti.
Vasile CARLAŞCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
