4.6 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 7, 2024

VOM AVEA PÂINE PE MASĂ ȘI ANUL ACESTA? Bucovina, la fel ca și toată Ucraina, încheie secerișul. Ce speranțe sunt — citiți în analiza de mai jos

Trebuie citit

În această perioadă pe câmpurile din Bucovina, ca și din întreaga Ucraină, se derulează evenimente importante. Se apropie de final vremea secerișului și, astfel, vine momentul realizării primelor bilanțuri. Ele, din fericire, par să fie îmbucurătoare. Deja de pe acum se poate constata că, prin mila lui Domnului și datorită muncii sârguincioase a agricultorilor, care au lucrat din zorii zorilor și până-n noapte târzie, se înregistrează rezultate destul de bune și, drept urmare, putem spune că pâinica nu va lipsi de pe mesele noastre.

În regiunea Cernăuți, recolta e mai bună față de anul trecut

În Bucovina se încheie recoltarea culturilor agricole timpurii. După cum transmite Direcția dezvoltării agroindustriale a Administrației Regionale Militare Cernăuți, anul acesta s-a reușit a strânge recolta mult mai devreme, dat fiind că, datorită vremii prielnice, acest proces a început cu două săptămâni mai repede, ca-n anul 2023. În ceea ce privește culegerea culturilor târzii, recoltarea lor va avea loc conform tempourilor de coacere.

Potrivit ultimelor date anunțate, în Bucovina s-au treierat în proporție de 98,9% cerealele, iar culesul rapiței a fost finalizat în totalitate. În comparație cu anul trecut, productivitatea recoltei în regiune este mai mare. În particular, după cum a remarcat șefa Direcția regionale a dezvoltării agroindustriale, Inna Vovciuc, anul acesta de pe un hectar s-au strâns în medie 58 chintale de producție, ceea ce este cu 5 chintale mai mult decât în 2023. Aparte, în raport de culturi, acest indice se prezintă astfel: grâu (de iarnă și primăvară) – 62 chintale per hectar, orz (de iarnă și primăvară) – 53,2, mazăre – 20, secară – 55, ovăz – 37,5, rapiță (de iarnă și primăvară) – 27,4.

— Momentan au fost adunate culturile ce fusese semănate în 2023. Deocamdată, productivitatea culturilor timpurii este ceva mai ridicată, față de anul trecut. Anul acesta agricultorii au în plan să strângă o recoltă bună, — a subliniat Inna Vovciuc,

Ea, de asemenea, a mai spus că, la momentul actual, canicula n-a influențat considerabil volumul recoltei.

— Va trebui de făcut concluzii după culesul culturilor târzii — a soiei, porumbului etc. Până la arșiță, s-au semnalat destul precipitații. Agronomii ne povestesc că rădăcinile plantelor au acumulat destulă umiditate, — a declarat conducătoarea Direcției regionale a dezvoltării agroindustriale.

Agricultorii bucovineni au mult de muncă și-n continuare — încă nu s-au recoltat porumbul, hrișca, fasolea, florea-soarelui, sfecla de zahăr și soia. Totodată, a început campania de însămânțare a culturilor agricole de iarnă pentru recolta din anul 2025. Se menționează că, pentru recolta din 2025 în regiunea Cernăuți se planifică a semăna per total 52,9 mii ha de culturi agricole de iarnă.

Cum stau lucrurile la nivel de țară?

În pofida tuturor greutăților, agricultura din Ucraina încă se menține la cote de top. Iar acest fapt, pe timp de război, este extrem de important pentru dezvoltarea și securitatea țării. Din informațiile Ministerului Politicii Agrare și Alimentației, la început de august în Ucraina fusese treierate peste 28,5 milioane tone de cereale și oleaginoase. Mai exact, s-au cules 25 291,8 mln. tone de cereale și peste 3 236,3 mln. tone de culturi oleaginoase. În total, s-a strâns recoltă nouă de pe o suprafață de 7 mln. 301,6 mii ha. Au finalizat recoltarea cerealelor timpurii agricultorii din regiunile Poltava, Odesa, Herson, Kirovograd și Cerkasî.

Concret, s-au adunat 19 mln. 440,7 mii tone de porumb, 4 mln. 819,8 mii tone — de orz, 3 mln. 236,3 mii tone — de rapiță, 451,6 mii tone — de mazăre.

Conform indicelui de recoltare a cerealelor, lideri sunt agricultorii din regiunea Odesa — acolo au fost treierate 1 mln. 64,9 mii hectare. În ceea ce privește productivitatea recoltei, conduce regiunea Hmelnițki c-o cifră de 65 chintale pe hectar.

Cei de la minister mai notează că, agricultorii din părțile Dnipropetrovskului, Harkovului și Hersonului au dat start și la culesul de hrișcă și mei.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol