Probabil că, o primă impresie, care ți se crează atunci când intri în incinta Centrului de medicină primară din Hliboca, este ordinea și confortul, comparabile cu atmosfera de acasă. De fapt, cam așa și este, deoarece aici activează niște doamne harnice — adevărate specialiste ale domeniului sanitar, sub conducerea directoarei Larisa Timofti — o șefă pricepută și cu multă experiență. Astfel, echipa medicală de aici tinde să fie un model în ceea ce privește acordarea serviciilor corespunzătoare, dând dovadă, printre altele, de o atitudine grijulie față de pacienții, care deschid ușa instituției.
Ar mai fi de remarcat că, Centrul dorește să implementeze metode progresive de lucru, prin utilizarea unor echipamente medicale noi. De exemplu: a aparatului de ecografie non-stop „Holter” — pentru a monitoriza cum funcționează inima pacienților, în condiții de activitate obișnuită cu descifrarea ulterioară a rezultatelor, sau a mamografui — pentru diagnosticarea timpurie a stărilor patologice ale glandei mamare la femei.

Actualmente, instituția se află în faza de obținere a licențelor pentru a efectua aceste proceduri. Odată cu dobândirea lor, cercetările medicale corespunzătoare se vor realiza pe bază de plată la prețuri accesibile.
Vasili GHEINIȘ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/