După cum a informat viceprimarul Cernăuților Igor Crohmal, aceste două instituții au încheiat un acord, care se referă la eliberarea unor cartele de transport speciale și compensarea costului calătoriilor pentru persoanele care au anumite facilități în acest sens.
„Locuitorii comunității din categoria celor care dispun de facilități pot depune cereri și primi cartele de transport la Centrul local de prestare a serviiciilor administrative”, a menționat viceprimarul.
El, de asemenea, a declarat că prin intermediul unor dispozitive speciale se ține evidența călătoriilor, costul cărora urmează să fie compensat. Astfel, se calculează sumele concrete care trebuie plătite.
Anterior, după spusele lui Igor Crohmal, asemenea acorduri cu Direcția troleibuze Cernăuți au semnat Comunitățile Teritoriale Ceahor și Chițmani, alte cinci înțelegeri fiind în proces de încheiere.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/