Pe teritoriul Ocolului Silvic Bănila se află o volieră cu zimbri, ce se întinde pe o suprafață de peste 80 de hectare. Creată în anul 2016, drept crescătorie, ea este singura de acest fel din întreaga Ucraină.
Viețuitoarele de aici, incluse, de altfel, în Cartea Roșie, trăiesc în condiții montane, iar hrănirea lor reprezintă un obiectiv important pentru cei ce au grijă de ele. După cum remarcă specialiștii Oficiului Silvic Podolia, mai bine de jumătate de an – de la mijlocul lunii mai până la sfârșitul lui octombrie – zimbrii consumă hrană naturală. Pe timp de iarnă, însă, pentru suplimentarea hranei lor se pregătesc tone de furaje. În funcție de vârstă și greutate, un zimbru consumă între 5 și 15 kg de hrană dintr-o dată.

„Iarna, zimbrii consumă mai multă hrană, pentru că au nevoie de mai multe calorii ca să-și mențină corpul cald. Pe ger, animalele se deplasează mai mult și se culcă mai puțin. În zilele însorite caută versanții sudici, pentru ca soarele să-i încălzească mai bine. Zimbrii mănâncă ovăz, porumb măcinat, le punem și fân. În pădure mai pot consuma iarbă uscată și crengi căzute”, — povestește îngrijitorul Serghei Cistov.
De fapt, el este un specialist experimentat, activând în domeniu, într-o calitate sau alta, din anul 1976. Mai în glumă, mai în serios, colegii îi spun „Profesorul”, având în vedere vasta lui biografie în lucrul cu animalele sălbatice. Domnul Serghei hrănește zimbrii zilnic. Animalele se adună la glasul lui, iar când bărbatul intră cu „Niva” sa pe teritoriul volierei, aleargă în grupuri din zonele de pășunat. În schimb, vocile și sunetele necunoscute îi pot speria.

În prezent, în voliera Ocolului Silvic Bănila sunt întreținuți 16 zimbri de rasă europeană: atât dintre cei bătrâni, de circa 15 ani, cât și cei care s-au născut abia în toamnă. Pentru iarna în curs,
Reprezentanții ocolului le-au pregătit 17 tone de fân, 5 tone de porumb boabe și 4 tone de ovăz. De asemenea, au fost procurate cretă furajeră și sare.
„În această volieră am reunit trei linii genealogice diferite de zimbri pentru, ca să spunem așa, reîmprospăta sângele – a întări subpopulația noastră bucovineană de zimbri. Primele animale au fost aduse de la Grădina Zoologică din Nikolaev, altele din Parcul Național «Skolivski Beskidî», iar restul din regiunea Vinița. Deoarece, de la începutul anilor 2000, subpopulația bucovineană a început să degradeze, numărul a scăzut, deși anterior în pădurile Bucovinei trăiau peste 150 de zimbri. O astfel de cresătorie oferă un impuls pentru reînnoirea genetică și creșterea efectivului de zimbri în Carpații bucovineni”, — relatează Oficiului Silvic Podolia, în subordinea căruia se află Ocolul din Bănila.
Mai notăm că, din informațiile specialiștilor, per total, actualmente în regiunea Cernăuți viețuiesc 58 de reprezentanții ai speciei, alți 42 aflându-se în condiții de libertate.
Victor MELNIC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/



