După cum anunță autoritățile locale, contractul semnat presupune compensarea costului călătoriilor cu transportul public în orașul Cernăuți pentru locuitorii comunei care au anumite facilități în acest sens. Mai exact, înțelegerea se referă la cursele de autobuz Nr. 1, 6, 8, 9, 15, 23, precum și cursele de troleibuz 1, 2, 3, 4, 5, 6, 6а, 8а, 11.
Pentru aceasta este nevoie de o cartelă specială, care poate fi eliberată în incinta Primăriei din Voloca (str. Kadeniuk, 31 A), dar și la Starostatele din Valea Cosminului (str. Principală, 222) și Pasat (str. Sadova, 4).
Autoritățile comunei Voloca mai informează că de facilități pentru a călători gratis cu transportul public dispun: pensionarii, participanții la acțiuni de luptă, inclusiv participanții la Operațiunile Antiteroriste, persoanele cu dizabilități cauzate de război, cetățenii care au suferit din cauza catastrofei de la Cernobîl (categoriile 1 și 2), participanții la lichidarea urmărilor accidentului nuclear de la Cernobîl, copiii care au rămas invalizi în urma catastrofei de la Cernobîl, persoanele cu handicap de grupa 1 și 2, copiii cu handicap.
Reamintim că anterior asemenea înțelegeri cu Direcția troleibuze Cernăuți au mai semnat comunele Hliboca, Ceahor și Chițmani.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/