La 26 octombrie s-a împlinit un secol de la crearea acestei mici localități din comuna Boian. Pentru istorie este o „vârstă” tânără, deși arborele genealogic al puținelor familii care locuiesc aici are rădăcini seculare adânci. Străbunii lor sunt din satul Arbore, județul Suceava, care pe timpul lui Ștefan cel Mare l-a avut pe vestitul boier Luca Arbore, diplomat și om de stat moldovean, comandant al armatei țării. Acest viteaz și rudă cu domnitorul, după cum afirmă istoricii, a organizat la 1497 apărarea Sucevei de năvălitorii polonezi. După asaltul fără izbândă a cetății de scaun, oastea poloneză a fost înfrântă în legendara bătălie de la Codrii Cosminului.
La 26 octombrie 1924 un grup de țărani din Arbore s-au adresat cu o scrisoare către guvernul României, care a pus la cale Legea pentru reforma agrară în Bucovina, cerând să li de dea pământ în apropierea satului Toporăuți și asigurând că sunt gata să înființeze acolo „un sat nou românesc în drumul ce duce de la Cernăuți la Hotin”. Cererea lor a fost satisfăcută și acea adresare, scrisă la 26 octombrie 1924, poate fi considerată drept „certificat de naștere” al satului Arboreni.
Acest tânăr jubileu al satului Arboreni nu putea să fie trecut cu vederea.
– Ideea marcării centenarului satului Arboreni a apărut pe neașteptate, afirmă directoarea Liceului nr.1 din Boian, Angela Bota. Am vizitat această localitate împreună cu Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, și scriitoarea Maria Toacă, vestita noastră consăteană, și, aflând despre data jubiliară, am decis să organizăm Ziua satului Arboreni. La Arboreni funcționează o școală primară și copiii de acolo își urmează studiile la școala din centrul Boianului, în prezent Liceu. Unii dintre ei frecventează Liceul din Hlinița, cot al Boianului. Deci, a fost și o datorie a noastră, a cadrelor didactice de la Liceul nr.1, să contribuim nemijlocit la organizarea evenimentului. Cunoaște foarte bine istoria satului Arboreni veteranul învățământului public, nonagenarul Mihail Cozub. El a fost director al școlii din Arboreni, iar apoi director adjunct al școlii din centrul Boianului. De asemenea, cunoaște bine istoria Arboreniului și activistul nostru public Vasile Botă, deoarece soția sa e de acolo.
Au participat la eveniment și cei 14 elevi de la școala primară din sat, alături de elevii arboreni de la liceul nostru. Ne-au ajutat Cristina Popovici, felceriță, și Maria Bigolar, dăscăliță. Scenariul sărbătorii a fost alcătuit de profesoarele noastre Sofia Jalbă și Maria Vasilciuc. Numerele artistice au fost asigurate de Ansamblul de dansuri „Miorița” din Boian și de Ansamblul „Urmații lui Ștefan” din Mahala. Elevii din Arboreni au înscenat epizodul sosirii strămoșilor lor în aceste locuri, unde au creat vatra satului. Gheorghe Vivcear a povestit despre calvarul prin care au trecut locuitorii cătunului Buci în urma deportărilor staliniste din anii 40 ai secolului trecut.
Am invitat și oaspeți din satul Arbore, județul Suceava, dar a intervenit ceva și ei n-au putut veni. La această sărbătoare, desfășurată la 25 octombrie, alături de noi au fost reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, Florin Stan, viceprimarul Boianului Vasile Babii.
Locuitoarea satului Arboreni, Vergina Simionca, a revenit la baștină după studiile la Institutul Pedagogic din Bălți și după patru ani de activitate didactică la Biserica Albă din regiunea Transcarpatică. A lucrat mulți ani la școala primară din Arboreni.
– Multe lucruri interesante am aflat de la buneii și părinții mei, remarcă doamna Vergina. O colină de lângă sat e numită „Dealul lui Lezer”. Acel Lezer era un om înstărit în sat. Acolo era un izvor, o moară. Școala veche din sat a fost deschisă de o evreică – Haia, de aceea satului nostru i se spunea „la Hai”. La bunicul meu am văzut documente din 1944, în care Arboreni era numit Sloboda-Rarancea. De fapt, el e și situat între Rarancea și Sloboda. Un pârâu, care acum a secat, se numea „Mighirean” – de la numele bunicului meu, care avea pământ acolo. Deși ar părea că totul este cunoscut din scurta istorie a micului nostru sat, însă multe lucruri încă rămân necunoscute. Cine să le afle? Urmașii noști? Ar trebui, accentuează fosta profesoară Vergina Simionca.
Considerat un „colților de rai” prin pitorescul său, micul sat Arboreni, ca și marile noastre localități rurale, trece printr-o perioadă grea, când mulți localnici, mai ales cei tineri, sunt nevoiți să-și lase casele și să-și caute norocul pe meleaguri străine.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
