21.7 C
Chernivtsi
luni, iunie 9, 2025

A SALVAT COPIII DINTR-UN AUTOBUZ AFLAT ÎN FLĂCĂRI. Hliboceanul Vasili Vizniuc a devenit un adevărat erou în Portugalia

Trebuie citit

Vasili Vizniuc este originar din orășelul Hliboca, dar locuiește și muncește în Portugalia. Pe 23 aprilie, bărbatul a devenit martor al unei tragedii teribile — a văzut cum un autobuz al Școlii Noronha Feio, care transporta 40 de copii, a luat foc. Dar, fără să stea pe gânduri, el s-a transformat în participant direct al evenimentelor. Cu curaj și determinare, bărbatul a sărit imediat în ajutor și a salvat elevii.

Pentru acest act de curaj, zilele trecute compatriotul nostru a fost decorat de Consiliul Municipal din Oeiras (Câmara Municipal de Oeiras), oraș situat în zona metropolitană a Lisabonei, la vest de capitala Portugaliei. Mai exact, Vasili Vizniuc a fost distins cu Medalia „Pentru Merite”, gradul de argint, cu mențiunea „pentru fapte și servicii de o importanță deosebită în slujba municipiului”. Distincția sa, pe deplin meritată, i-a fost înmânată într-un cadru festiv, în aplauzele îndelungate ale celor prezenți.

„Cu nervi de oțel și un curaj exemplar, el a salvat toți copiii, conducându-i afară unul câte unul, chiar și atunci când flăcările cuprinseseră deja vehiculul. L-a scos pe ultimul copil din autobuz când acesta era aproape complet cuprins de foc. Acțiunile sale hotărâte și rapide au împiedicat o tragedie de proporții.

Altruismul său și capacitatea remarcabilă de autocontrol au demonstrat că demnitatea umană nu cunoaște frontiere. În momente de disperare, el a pus siguranța copiilor mai presus de propria viață.

Acest act eroic nu doar că a salvat vieți, ci a arătat și noblețea unui adevărat cetățean”, — povestesc portughezii despre fapta eroică a lui Vasili Vizniuc.

Iar noi, la rândul nostru, suntem sincer mândri de bucovineanul nostru.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol