4 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 21, 2024

SPERĂ SĂ CÂȘTIGE 100 DE MII DE DOLARI, PENTRU A-ȘI REALIZA PROIECTELE. Comunitățile Teritoriale Hliboca și  Camenca participă la concursul „O comună de 100”

Trebuie citit

Concursul „O comună de 100” este destinat comunităților teritoriale, care caută noi posibilități pentru implementarea ideilor lor, fiind dispuse, totodată, să-și împărtășească propria experiență. El se derulează cu sprijinul Programului „DOBRE” al Agenției Statelor Unite pentru Dezvolatare Internațională (USAID), în parteneriat cu Starlight Media și Centrul Media Ucrainean de Criză.

Înscrierile la concurs s-au încheiat la sfârșitul lui septembrie și, per total, au fost depuse 262 de candidaturi. În continuare, vor fi selectate cele mai bune proiecte, acest proces urmând să aibă loc în câteva etape. Mai întâi, prin intermediul unui vot online, vor fi alese 20 de proiecte, iar altele 20 vor fi selectate de un juriu de specialitate. Câștigătorul va fi anunțat în luna februarie a anului viitor. Comuna învingătoare va beneficia de o finanțare în formă de echipamente, materiale sau servicii, suma cărora nu poate depăși cifra de 100 mii dolari.

Hlibocenii vor să creeze „Fabrica gusturilor bucovinene”

Și CT Hliboca și-a depus proiectul la concursul „O comună de 100”. El este intitulat „Fabrica gusturilor bucovinene”, iar în cadrul lui se planifică a crea o fabrică-bucătărie pentru a asigura cu masă caldă instituțiile de învățământ și sanitare ale comunei, mai ales în condițiile întreruperilor de curent electric.

„De asemenea, proiectul are ca scop să formeze un hub culinar, specializat în prepararea copturilor bucovinene tradiționale și bucatelor locale. Urmează să fie înființată o întreprindere comunală, care va livra mâncare, iar asta va duce la creșterea atractivității festivalurilor „Câmpul cu bujori”, „Turta dulce hliboceană”, „Calul-putere al Bucovinei”, precum și realizarea diferitor inițiative sociale alături de comunitățile religioase. Această întreprindere va deveni și un centru de instruire a viitorilor bucătari și brânzari. Participarea la concurs va permite de a atrage resurse necesare pentru implementarea acestui proiect important”, — notează CT Hliboca.

Camencenii intenționează să achiziționeze tehnică pentru transportul gunoaielor

O altă participantă a concursului este CT Camenca. În așa mod, cei de aici doresc să cumpere o autospecială pentru transportarea deșeurilor. Astfel camencenii speră să îmbunătățească starea sanitară și ecologică a teritoriului comunei, să creeze condiții favorabile pentru viață, să amelioreze calitatea serviciilor comunal-locative în ceea ce privește colectarea, acumularea și transportul deșeurilor, să limiteze suprafațele cuprinse de gunoiști clandestine, să reducă numărul încălcărilor ce țin de poluarea mediului, să continue procesul de formare a unei comunități teritoriale statornice.

„Aruncând gunoaie, încălcăm una dintre cele mai importante legi ecologice privind circuitul substanețelor în natură. De exemplu, în condiții de pădure hârtia se descompune timp de 2 ani, cutiile de conserve — peste 90 de ani, pungile de polietilenă — peste 200 de ani, sticla — peste 1000 de ani. De aceea, salvarea planetei depinde de fiecare dintre noi.

Cea mai acută problemă reprezintă poluarea apelor subterane. O a doua problemă este legată de formarea metanului, care provoacă intoxicarea și distrugerea vegetației”, — menționează CT Camenca.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol