În prima zi de mai, orășelul Hliboca a primit oaspeți distinși din străinătate. Este vorba despre bunii prieteni și parteneri de încredere ai Comunității Teritoriale Hliboca – primarul orașului german Pinneberg, Thomas Voerste și președintele organizației publice „Solidaritat mit dem Rajon Tscherniwzi/Ukraine e.V.”, Karsten Neubauer, care nu se află pentru prima dată aici în vizită.
Astfel, în anul 2024, în cadrul acestei colaborări fructuoase, Liceul din Hliboca a primit un microbuz – cadou extrem de așteptat și necesar, care ajută zilnic copiii din satele mai îndepărtate, Dumbrava Roșie și Volcineții Noi, să ajungă la școală. De fapt, și acum, partenerii din Germania au venit cu daruri valoroase.
Însoțiți de primarul comunității, Grigori Vanzureac și de șeful serviciului de patronaj al Administrației Militare Raionale Cernăuți, Dorin Tarâța, oaspeții au vizitat liceul și spitalul din Hliboca, unde au donat laptopuri, scaune cu rotile, rolatoare și cadre pentru mers destinate persoanelor în vârstă. De asemenea, au discutat cu conducerea instituțiilor și cu personalul acestora.
„Aceste obiecte sunt vitale, dar și mai prețuită este grija pe care o simțim la fiecare astfel de vizită. Sinceritatea, sprijinul și prietenia adevărată ne curpind de fiecare dată când îi vedem pe prietenii noștri germani în comuna Hliboca.
Suntem profund recunoscători pentru ajutorul vostru, pentru prezența voastră și pentru faptul că sunteți alături de noi – nu doar în vorbe, ci și în fapte”, — transmite CT Hliboca.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

