1.8 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Noi „surprize” pentru cei de la volan

Trebuie citit

În Ucraina se va mări numărul amenzilor pentru șoferi. Despre inițiativele legislative, care actualmente se discută în parlament, relatează publicația „Auto 24” cu referire la deputatul poporului Volodimir Kreidenko, vicepreședintele Comitetului Radei Supreme pentru chestiuni de transport și infrastructură.

Puncte de sancțiune pentru încălcarea regulilor de circulație

În teorie, sistemul de depunctare pentru încălcarea regulilor de circulație ar trebui să-i stimuleze pe șoferi să fie mai atenți în trafic. O asemenea practică există în multe țări din Europa, de exemplu, în Germania.

Se menționează că introducerea unui astfel de sistem, chiar și în format electronic, la prima vedere pare a fi un pas logic. Dar, trebuie de luat în considerare că nu toți automobiliștii parcurg într-o anumită perioadă de timp același număr de kilometri. Să zicem, o persoană care folosește mașina doar pentru a merge la țară în weekend și un taximetrist care „face” câte 300 km pe zi, au o probabilitate diferită de a comite abateri rutiere. Deci, și limita încălcărilor în aceste cazuri trebuie să difere.

„Afară de aceasta, punctele de sancțiune cresc riscurile de corupție din partea oamenilor legii. Dacă momentan suma relativ mică a amenzilor pentru cele mai des întâlnite încălcări nivelează aceste momente, în caz că șoferul va avea un anumit punctaj de sancțiuni, va fi mult mai motivat „să ajungă la un numitor comun” cu inspectorul”, se arată în materialul semnat de „Auto 24”.

Se examinează posibilitatea de a scoate cei 20 km/h, pentru care nu se aplică amendă

Actualmente pentru depășirea vitezei cu mai mult de 20 k/h se aplică o amendă de 340 grivne, iar cu mai mult de 50 km/h — 1700 grn. Aleșii poporului propun să fie scoși acești 20 km/h „neamendabili” și să fie introdusă o scară mai largă de amenzi în conformitate de viteză.

„Un moment important: în localități viteza maxim permisă este de 50 km la oră. Această restricție funcționează atât pe ulicioarele înguste, cât și pe șosele și bulevarde largi, care au câte trei-patru benzi de ciculație numai într-o direcție, despărțite cu bare de protecție și fără treceri de pietoni. A se deplasa pe aceste drumuri cu o viteză de 50 km/h nu este chiar foarte logic și acești 20 km/h de luft actualmente existenți nivelează restricția dată. Desigur, pe asemenea șosele se pot instala semne corespunzătoare de circulație, dar autoritățile locale, de obicei, nu se grăbesc să facă acest lucru, o asemenea practică fiind întâlnită în doar câteva orașe din Ucraina”, povestesc autorii materialului.

Afară de această, multe dintre autoturisme au aparataje de semnalare a vitezei nu tocmai exacte, de aceea ar trebui să există măcar o mică marjă de eroare, de exemplu de vreo 5-10 km/h.

Dacă o asemenea inițiativă va fi adoptată, traficul în orașele mari se va complica considerabil. Pe de altă parte, deputatul Volodimir Kreidenko propune majorarea amenzilor pentru cazurile de depășire puternică a vitezei până la 20 mii grivne. „Dacă cineva se deplasează prin oraș cu o viteză de 190-200 kilometri la oră, pentru acest fapt trebuie să existe o pedeapsă pe măsură”, spune el.

Amendă pentru zgomotul produs de motor

Astăzi, în condiții de război, mulți oameni se sperie de sunetele zgomotoase. După părerea lui Volodimir Kreidenko, zgomotul prea puternic produs de turbina motorului trebuie să fie sancționat.

În Parlament a fost înregistrat un proiect de lege în acest sens. Astfel, pentru depășirea nivelului admis de zgomot, se propune introducerea unei sancțiuni de 17 mii de grivne, iar în caz că această contravenție se repetă, amenda ar putea ajunge până la 34 mii grivne, cu posibilitatea de retragere a permisului de conducere pe o perioadă de la trei până la șase luni.

Interzicerea virajelor

După opinia celor de la „Auto 24”, interzicerea drifturilor arată destul de ciudat, deorece cazurile când șoferii face viraje pe drumurile de folosință comună, sunt rar întâlnite. Și, ce-i mai important, foarte puțin probabil ca amenzile să-i oprească pe cei care doresc „să-și arate mușchii” în fața prietenilor. De asemenea, sancțiunile nu sunt de bun augur nici în situațiile când automobilul deraiază în șanț, să zicem din cauza ninsorii.

Însă, chiar și așa, deputații au înregistrat în Rada Supremă a Ucrainei un proiect de lege, care prevede amenzi în valoare de 8500 grn la prima abatere, iar dacă șoferul va încerca să drifteze a doua oară în decurs de un an, urmează să fie sancționat cu 17000 grn și retragerea permisului de conducere pe o perioadă de la șase luni până la un an.

Evacuarea automobilelor doar de organele poliției

La momentul de față mașinile parcate neregulamentar pot fi evacuate de firme private împreună cu inspectorii de parcare.

„De fapt, acesta este un mod de a face bussines pe spatele automobiliștilor, returnarea mijloacelor de transport costând aproximativ două mii de grivne. O parte considerabilă a acestor bani merge la companii private, iar în buget ajunge o cotă mică din această sumă (amenda pentru încălcarea regulilor de parcare este de 340 grn.)”, menționează publicația „Auto 24”.

Volodimir Kreidenko propune să fie luate de la inspectorii de parcare atribuțiunile de evacuare a vehiculelor și să fie transmise organelor de poliție. În acest caz, se crede că vor fi ridicate doar automobilele care încurcă cu adevărat traficul rutier.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol