1.8 C
Chernivtsi
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

ÎNȚELEGERE ÎN TREI. La ce acord au ajuns comunele Camenca, Voloca și Tărășeni

Trebuie citit

De curând, Comunitățile Teritoriale Camenca, Voloca și Tărășeni au semnat un acord de colaborare. După cum transmite Departamentul dezvoltării regionale a ARM Cernăuți, înțelegerea vizează întreținerea comună a întreprinderii comunale „Centrul de prestare a serviciilor sociale” al Primăriei Camenca în formă de delegare a unor atribuții din sfera socială, mai exact: acordarea de servicii sociale categoriilor vulnerabile ale populației și persoanelor, familiilor, care se află în condiții dificile de viață, având nevoie de asistență la domiciliu.

„În Bucovina, acesta este primul acord mixt de colaborare în care sunt combinate două forme de cooperare: delegarea de exercitare a anumitor sarcini și finanțarea comună a întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor de proprietate comunală”, — precizează Departamentul dezvoltării regionale.

De asemenea, se mai specifică că, în anul curent comunitățile bucovinene au încheiat patru acorduri de colaborare. În afară de cel amintit mai sus, CT Zastavna și CT Cadubivți au semnat un document de delegare de exercitare a anumitor sarcini în domeniul urbanismului și arhitecturii; comunele Voloca și Cuciurul Mare s-au înțeles în ceea ce privește realizarea proiectului „Poduri de prietenie”, iar cele din Nedoboivți și Cuciurul Mare — privind crearea întreprinderii comunale „Centrul de tineret și susținere a business-ului local”.

Per total, în regiunea Cernăuți s-au parafat 19 înțelegeri de colaborare, în care sunt implicate 34 de comune.

„Cooperarea între comunități, prin semnarea diferitor acorduri, face posibilă, în primul rând, îmbunătățirea calității serviciilor pentru populație. În plus, permite autorităților locale să-și exercite mai eficient atribuțiile proprii și cele delegate, pentru a economisi resurse financiare, ceea ce este extrem de important în condiții de război”, — mai notează cei de la Departamentul dezvoltării regionale a ARM Cernăuți.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol