La data de 22 august 2023 în baza Serviciului regional Cernăuți de ocupare figurau 600 de posturi vacante. Cele mai multe oferte de muncă erau pentru șoferi și lăcătuși, informează departamentul pe pagina sa Facebook.
„Angajatorii au nevoie de 37 de conducători auto, precum și de trei conducători de troleibuz și doi tractoriști. De asemenea, piața muncii din Bucovina cere 24 de lăcătuși cu diverse specializări: exploatarea și reparația echipamentelor de gaze, intervenții în caz de avarii, lucrări de asamblare mecanică, reparații ale materialului rulant, ale echipamentelor de control și măsurare și celor automate (electronice)”, menționează cei de la Centrul regional Cernăuți de ocupare.
Specialiștii pieței muncii mai spun că unitățile de alimentație publică necesită mai mult de 20 de bucătari și 6 chelneri. Domeniul medical și cel farmaceutic duc lipsă de 13 medici, 15 asistente medicale, 8 infirmiere, precum și de 10 farmaciști și 2 asistenți de farmacist.
Așezămintele de învățământ din regiune necesită trei învățători, trei educatori, doi educatori de grădiniță și cinci asistenți de educator.
Angajatorii mai solicită 19 contabili și 2 contabili-șefi, 15 vânzători de mărfuri alimentare și nealimentare, 11 ingineri de diferite profiluri. Sunt și 10 oferte de serviciu pentru manageri și 4 posturi de auditor de stat.
„Există, de asemenea, 30 de locuri vacante pentru care nu e nevoie de o anumită pregătire profesională: hamali, stivuitori-ambalatori, muncitori necalificați, portari, măturători de stradă, dereticători de birou”, spun cei de la Centrul de ocupare.
Se evidențiază, de asemenea, faptul că de la începutul anului angajatorii au informat Centrul regional Cernăuți de ocupare despre existența a 3740 de posturi vacante, care au fost completate într-un grad de 70%.
„Monitorul bucovinean”