Compania „Lamela bucovineană” („Bukovynska lamel”) a fost înființată în anul 2017, pe teritoriul fostului Combinat de prelucrare a lemnului din orășelul Crasna. În aproape un deceniu de activitate, întreprinderea a devenit una de prim rang în domeniul său de muncă, specializându-se în producția de furnir decojit și elemente curbe stratificate.
Pentru o activitate mai eficientă, compania folosește echipamente performante. Angajații lucrează la utilaje cu control computerizat, care permit prelucrarea unor produse de complexitate și calitate ridicată. De asemenea, la întreprindere au fost implementate programe speciale de control al regimurilor de încălzire a lemnului, sisteme de monitorizare a calității proceselor de decojire și uscare a furnirului, beneficiază de propriul birou de proiectare, precum și certificatul FSC.
Sortimentul depășește 400 de poziții și, datorită calității înalte, „Lamela bucovineană” a intrat pe piața din Europa, exportând produse, printre altele, în Germania, Franța, Italia, Austria și Cehia.
Totodată, compania are un rol important în dezvoltarea comunității — anul trecut a contribuit la bugetul local cu 4,3 milioane de grivne.
„Prelucrarea lemnului este una dintre ramurile promițătoare pentru Bucovina. Dezvoltarea acestui domeniu înseamnă, în primul rând, locuri de muncă pentru localnici, susținerea economiei comunităților și a regiunii, extinderea cooperării internaționale și sporirea atractivității investiționale a Bucovinei. Împreună cu comunitățile vom lucra la extinderea programelor de sprijin pentru mediul de afaceri — atât pentru cel local, cât și pentru cel relocat — deoarece succesul acestuia influențează direct capacitatea comunităților noastre”, — a menționat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osipenko, în cadrul unei vizite recente la întreprinderea din Crasna.
Victor MELNIC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/






