Comuna Hliboca este printre câștigătorii unui proiect lansat de Consiliul Europei
O veste îmbucurătoare a împărtășit recent primarul CT Hliboca, Grigori Vanzureac. Din spusele sale, comunitatea a intrat în rândul câștigătorilor Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea guvernanței multinivel și a democrației locale pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei”.
După cum a explicat primarul, concursul în care au triumfat hlibocenii se referă la susținerea inițiativelor locale în domeniul guvernanței deschise și al drepturilor omului. Acest rezultat este cu atât mai valoros, deoarece din întreaga țară au fost selectați doar opt câștigători.
„Proiectul nostru «Descoperă comunitatea în tine» (coordonatoare — Marina Dudeac) a primit sprijin financiar și, începând din decembrie, vom demara o serie de activități menite să întărească deschiderea, participarea și interacțiunea în interiorul comunității noastre. Pe 28 noiembrie, echipa comunei Hliboca a participat la prezentarea proiectelor câștigătoare la Kiev. În cadrul evenimentului a fost semnat și acordul de grant”, — a precizat G. Vanzureac.
El a mai menționat că, proiectul va fi implementat în parteneriat cu organizația publică „Spațiul dezvoltării comunităților” (președinte — Dmitri Globac).
„Acest parteneriat ne va permite să aplicăm abordări moderne în domeniul guvernanței deschise și al implicării locuitorilor. În curând vom avea mai multe noutăți și detalii despre primele activități”, — a promis conducătorul CT Hliboca.
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/



