–Se spune că în viața sa omul trebuie să-și creeze o familie și să ridice o casă pentru ea, să sape o fântână și să sădească o livadă. Îndemnuri frumoase și semnificative. Dumneavoastră, stimate Vladimir Istrati, ați fost președinte al Consiliului sătesc Dinăuți, ați ocupat posturi de conducere în colhozul local în perioada când au fost construite câteva magazine noi, Casa de cultură, școala, clădirea administrativă, pavilionul de deservire a traiului și noua biserică. Într-un cuvânt, ați contribuit nemijlocit la realizarea acestor planuri frumoase pentru satul natal.
–Într-adevăr, m-am străduit să fac ceva pentru satul natal, pentru consătenii mei. Mi s-au propus posturi de conducere în alte localități ale fostului raion Noua Suliță, dar am ținut una și bună: din Dinăuți nu mă duc.
Înainte de a fi primar, secretar al organizației de partid al colhozului, am lucrat vreo zece ani în comerț și mi-a fost mai ușor să obțin construcția unui magazin mare în sat, a unei ospătării. Este vorba de ospătăria cu denumirea „Mesteacănul”, foarte cunoscută prin anii 70. Era complicat să obții finanțare, proiectul. Trebuia să bați la mai multe uși, să recurgi la susținere și ajutor din partea unor persoane cu influență. M-a ajutat în această privință și consăteanul nostru Gheorghe Ciubrei, care avea un post mare în raion. Apoi la Dinăuți, în centrul satului, a fost construit un nou magazin de produse alimentare și mărfuri industriale.
–Este cunoscut faptul că mai greu a decurs construcția Casei de cultură. Un timp oarecare pe șantier nu s-a lucrat deloc…
–Dinăuțiul este un sat mare și merita să aibă o Casă de cultură modernă. Am găsit posibilități să primim de la Kiev 315 mii ruble. Iar pentru începerea construcției trebuia să avem la mână documentația tehnică, proiectul, adică. Am vorbit și cu trei gospodari, care își aveau casele în centru, și ei au căzut de acord să se multe în altă parte, cedând sectoarele de pământ pentru construcția Casei de cultură. Urma să-l anunț neapărat pe primul secretar al Comitetului raional de partid Noua Suliță. Atunci deținea acest post Boris Melniciuc. L-am sunat chiar de dimineață și el m-a întrebat pe ce lume trăiesc: colhozul nostru are mari datorii, iar eu pun la cale construcția Casei de cultură… Mi-a amintit și de faptul că de la Moscova a fost dată o indicație privind oprirea construcției unor astfel de obiective. Și am fost nevoiți să punem un paznic pentru a păzi materialele de construcție. Dar până la urmă, problema a fost rezolvată și în anul 1986 a avut loc deschiderea noii Case de cultură.
–Construcția noii școli la Dinăuți, de asemenea, are o istorie lungă, cu depășirea din mers a obstacolelor… A fost chiar un caz când într-o clasă, în timpul lecțiilor, s-a prăbușit o parte a plafonului. Din fericire nimeni n-a avut de suferit, dar aceasta a fost ultima picătură a răbdării, descrisă într-un articol critic în „Zorile Bucovinei”.
–Țin bine minte acest caz. Critica din ziar a fost îndreptată și asupra secretarei Comitetului raional de partid. Imediat după aceasta ne-am trezit la Dinăuți cu o comisie. Au venit și redactorul șef de atunci al „Zorilor Bucovinei”, Ion Chilaru, împreună cu autorul articolului critic – Simion Gociu. În urma discuțiilor aprinse, totuși, s-a hotărât ferm că nicidecum nu poate fi tărăgănată construcția școlii. Doar în școala veche multe săli de clasă erau în stare avariată, se țineau lecții și la sediul cârmuirii colhozului, Consiliului sătesc și la Casa de cultură. Am planificat ca noua școală să fie în centrul satului, față-n față cu clădirea administrativă și Casa de cultură. Iarăși trei gospodari trebuiau să se dezică de casele și grădinile lor și să se mute în alte locuri din sat. Au căzut repede de acord, fiindcă fiii și fiicele satului așteptau o școală nouă, spațioasă și luminoasă.
–În curtea școlii a rămas doar fântâna unui gospodar care s-a mutat de acolo și un butuc de viță de vie…
–…Însă alături este un palat al cărții și al izvorului de cunoștințe… Constructorii s-au grăbit și la Dinăuți a fost deschisă o școală frumoasă cu trei etaje, care este mândria satului.
–Noua școală a fost dată în exploatare în 1993. Timp de trei ani, cât a durat construcția, după cum am fost informat, profesorii n-au avut concediu. Îi ajutau pe constructori, era un grafic special, conform căruia, fiecare pedagog pregătea masa pentru cei de pe șantier. În afară de aceasta, pedagogii, împreună cu elevii din clasele superioare, făceau de serviciu ca să nu dispară materialele de construcție.
–Așa a fost. Era mare dorința de a finaliza construcția școlii…
–Oamenii din Dinăuți sunt evlavioși, cu Dumnezeu în suflet, cum se spune. În perioada sovietică biserica din sat a ars de câteva ori. Ei au găsit puteri și au ridicat o altă biserică și mai frumoasă. Aceasta a fost nu cu mult înainte de destrămarea regimului comunist și a Uniunii Sovietice.
–Biserica, într-adevăr, a fost construită în ultimii ani ai puterii sovietice, dar valul schimbărilor se simțea și în cabinetele Comitetului raional de partid. Eram președintele Consiliului sătesc. Când în anii 60 a ars biserica satului, pe fundamentul ei nu s-a construit nimic, nu era voie să fie ridicate locașuri de închinare. Enoriașii din Dinăuți au ridicat alături o încăpere mai mică, unde țineau lucrurile de cult. Dar a ars și aceasta. S-au adunat mai mulți oameni și au venit la Consiliul sătesc cu cererea să li se permită construcția altui locaș de închinare. Pe atunci prim-secretar al Comitetului raional de partid Noua Suliță era Evghenii Dimitriev. I-am spus despre dorința consătenilor. Și el m-a povățuit să procedez astfel: să-i conving că trebuie ridicată biserica pe vechiul fundament. Aceasta a fost o veste neașteptată pentru ei și foarte repede au început să adune bani pentru construcție. Îi încuraja și tânărul preot, Arcadie Spilciuc. A fost un bun duhovnic al satului, dar prea devreme a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat în curtea bisericii.
–N-ați părăsit Dinăuțiul și ați făcut mult pentru prosperarea satului natal. Aveați o vorbă cu tâlc, pe care o repetați deseori, trecând pe ulițele satului. Spuneți-o și cititorilor noștri.
–Trecând prin sat, îmi crește inima în piept…
La discuția noastră au asistat starostele actual al Dinăuțiului, Radu Ștefliuc, și președintele Comitetului veteranilor, Valeriu Gulpac. Ei i-au dorit octogenarului Vladimir Istrati multă sănătate și tihnă sufletească și i-au mulțumit din tot sufletul pentru contribuția sa la prosperarea localității natale. Într-adevăr, trecând prin Dinăuți, îți crește inima în piept. Te bucuri de străduința și munca oamenilor de aici – izvoare nesecate ale prosperării. Nu în zadar satul Dinăuți s-a format în jurul unui izvor. Murmurul lui îl ascultă secolele…
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
Fotografii de Valeriu GULPAC
