Ajuns în cea de-a nouăzecea toamnă a sa, Nicolae Bojescu îi mulțumește Domnului pentru drumul lung al vieții sale, harul și cutezanța de a realiza lucruri deosebite. Evlavios din fire, ferm în credință, pasionat de cântările sacrale și de cele populare, el a simțit întotdeauna că menirea sa pe acest pământ este cea de a făuri. Face parte din categoria meșterilor-faur. Lucrând mai mult în construcție, Nicolae Bojescu a fost însemnat de Pronia cerească să ridice trei biserici – de la piatra de temelie până la cupola cu crucea atotbiruitoare. N-a fost purtat prin școli, n-a stat în birourile de proiectări ale arhitecților, ci și-a ridicat ctitoriile așa cum îi dicta darul divin cu care a fost înzestrat. El zidea biserici, iar lumea îi făurea legenda. Așa și este numit „Meșterul Manole al Volocii”. Această asociație cu nemuritoarea baladă românească nu este exagerată. Or, meșterul volocean și-a zidit sufletul în cele trei biserici ridicate de el pentru secole.
Nicolae Bojescu s-a născut la 24 septembrie 1934. După cum remarcă rapsodul popular și învățătorul emerit din Voloca, Nicolae Mintencu, lui Nicolae Bojescu nu i-a fost ușor să-și croiască drumul în viață. Tatăl său, Alexandru, a plecat prematur din viață și el a rămas cu mamă-sa Elizaveta. Și-a făurit singur destinul, alegându-și meseria de constructor. A zidit multe case consătenilor și a participat la punerea temeliei școlii din Voloca la începutul anilor 60. Până la ridicarea primei sale biserici urmau să treacă încă trei decenii…
– Nicolae Bojescu era angajat la o organizație de constructori care executa lucrări în colhozuri. A zidit școli, grădinițe, ferme. Iar construirea bisericii a fost pentru el ceva nou. Doar în perioada sovietică în satele noastre nu s-au ridicat biserici, dimpotrivă multe lăcașe de cult au fost transformate în depozite. Și iată, Domnul l-a luminat și i-a insuflat încrederea ca el, voloceanul Nicolae Bojescu, să se apuce să construiască noua biserică de la Crasna, povestește părintele Dumitru Tocar, parohul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Hrușăuți. Crăsnenii au fost primii care s-au hotărât să construiască o nouă biserică după atâția ani de ateism. Și i-au încredințat această misiune lui Nicolae Bojescu. Meșterul volocean s-a isprăvit de minune. A fost și lucrarea lui Dumnezeu, fiindcă a construi o biserică mare și înaltă fără un proiect și cu calcule făcute pe o simplă foaie de hârtie este o minune. O altă minune este însăși Biserica de la Crasna, unde este depusă Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Crasna. Lăcașul sfânt de la Crasna, construit în anii 1990-1991, i-a adus slava lui Nicolae Bojescu de ctitor de biserici și imediat i s-a propus să ridice o biserică asemănătoare la Ocnița, Republica Moldova. A fost ca îndrumător la construirea noii biserici din Igești.
Însă cea mai frumoasă realizare a lui Nicolae Bojescu este Biserica din Hrușăuți cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
– Construcția bisericii noastre a fost îndelungată – ea a durat din 1994 până în 1999, își amintește părintele Dumitru Tocar, care a fost mereu alături de meșterul Nicolae Bojescu. Am primit un ajutor considerabil din România. Ne-am gândit să facem turlele răsucite, ca cele de la Curtea de Argeș din România. Și s-a întâmplat un caz nemaipomenit. În anul 1997, când pereții bisericii erau deja ridicați, de la Biroul de arhitectură din Hliboca ni s-a cerut proiectul bisericii. Specialiștii de acolo ne-au explicat că neapărat trebuie să avem proiect, fiindcă fără el construcția va fi considerată nelegitimă. Am fost nevoiți să ne adresăm Biroului de proiectări din Cernăuți. Un șef de acolo ne-a certat, spunându-ne că poate să vină cu buldozerul și să ruineze ceea ce am construit nelegitim, adică fără un proiect și documentația tehnică aprobată. Apoi el și-a dat seama că a întrecut măsura și a doua zi și-a cerut scuze și ne-a trimis doi specialiști să facă calculele la fața locului pentru a întocmi un oarecare proiect. Aceștia au sosit la Hrușăuți. Nicolae Bojescu era sus, pe acoperiș. Tocmai acopereau biserica cu tablă. El a coborât și, rugat de specialiștii din Cernăuți, le-a explicat cum a construit turlele răsucite, demonstrându-le și unele calcule. După ce a urcat pe schele, oaspeții din Cernăuți s-au interesat ce studii are acest meșter și s-au mirat foarte mult că n-a terminat nici o școală specială. Apreciindu-i talentul, ei au declarat: „Avem și noi ce învăța de la el”.
După sfințirea Bisericii din Hrușăuți pictarea interiorului a durat încă patru ani.
– Pe atunci nu erau pictori iconari ca în zilele de astăzi și să pictezi frescele pe o suprafață totală de 2 mii metri pătrați nu-i chiar atât de simplu, accentuează părintele paroh Dumitru Tocar. Când am isprăvit și cu pictura, Nicolae Bojescu a hotărât să cânte în corul bisericesc. A participat la cor din 2004 până în 2020. Acum boala îl ține mai mult în casă, iar duminica sau în zi de sărbătoare el deschide fereastra ca să audă cântările din biserică. Ne folosim special de microfoane, știind că ne ascultă ctitorul minunatei noastre biserici.
Pedagogul și interpretul Nicolae Mintencu, cel care a semnat în presa locală un articol despre Nicolae Bojescu, folosind caracteristica dată acestuia de „Meșterul Manole de la Voloca”, a completat cele spuse de părintele Dumitru Tocar:
– La timpul său Nicolae Bojescu a fost și un muzicant bun: în decursul a patruzeci de ani a fost trompetist în fanfara din Voloca, creată de vestitul Ion Cocea. A cântat pe la nunți, iar când trompeta lui a încetat să sune, a cântat în biserică, alături de coriștii din Hrușăuți. Se bucură că le-a lăsat consătenilor o „casă a Domnului” atât de frumoasă.
– Cu Nicolae Bojescu suntem vârsteni, spune nonagenarul Ionică Semeniuc. Pe lângă toate acestea îl știu de bun gospodar. Casa de piatră și-a construit-o împreună cu soția, Agripina. Ea a murit cu ani în urmă și a fost înmormântată în curtea Bisericii din Hrușăuți, zidită de soțul ei. Au avut trei copii – doi feciori și o fiică. Fiul Dumitru a trecut la cele veșnice, iar celălalt, Ion, lucrează la Cernăuți, șofer pe Ambulanță. În prezent Nicolae Bojescu trăiește la fiica Rodica, ea căutând de bătrânețile lui. Este un meșter priceput la toate, are, cum s-ar spune, mâini de aur și gândire ageră. De fiecare dată, când trec pragul Bisericii din Hrușăuți, mă gândesc cu recunoștință la Nicolae Bojescu, cel care ne-a dăruit acest lăcaș de închinare de a ne ruga și de a-L proslăvi pe Domnul.
Se știe că o biserică este zidită de Sfânta Treime, folosind mâinile și darurile credincioșilor harnici, evlavioși și generoși. Biserica din Hrușăuți a fost zidită cu mâinile lui Nicolae Bojescu, precum și cu cele ale altor meșteri, dar și cu darurile credincioșilor din aceste locuri mioritice. Dintre toate construcțiile din lume, biserica, zidită de oameni având credință, iubire și speranță, primește cea mai mare valoare, pentru că biserica sfințită este „casa lui Dumnezeu și poartă a cerului”.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
