Destinul a făcut ca, ea — o tânără din satul Dimca din Bucovina — să-și cunoască viitorul soț, originar din orașul Kaluș, regiunea Ivano-Frankovsk, în timpul studiilor la Universitatea de Medicină din Cernăuți. Ea — etnică româncă, el — ucrainean. Așa și s-a creat această familie internațională.
— Totuși, ce înseamnă pentru Dumneavoastră copiii, — o întreb pe doamna Nina Mironiuc, doctoriță de familie la Centrul de medicină primară din Hliboca.
— Fără îndoială, pentru mine, ca pentru o mamă, ei sunt totul. Sunt bucuria și grija mea. Dar, oare, poate fi altfel? Dragostea de mamă, însă, nu înseamnă că trebuie să le permiți totul. Când este nevoie, pot să dau și vocea cu un ton mai mare, și să le arăt și bota. Slavă Domnului, sunt nevoită să aplic la al doilea mijloc de educare foarte rar. În ceea ce-l privește pe soțul meu, el este mai liberal față de fetele și băiețelul nostru. De obicei, el rezolvă toate problemele prin metoda bomboanelor. Dar, poate că, această trăsătură de caracter i-a apărut după ce a fost de două ori în Estul Ucrainei, unde rușii au declanșat un război strașnic. În zona de război el i-a tratat pe ostașii noștri răniți. Însă, despre aceea ce-a văzut acolo, ce-a trăit și ce-a simțit, nu povestește deloc în discuțiile cu mine și cu copiii, — spune Nina Mironiuc.
Întâlnirea mea cu doamna doctor a fost una de scurtă durată, fiindca a avut loc în timpul programului de lucru. Am mai întrebat-o doar, dacă își împarte micii săi pacienți în „ai mei” și „străini”.
— Nicidecum, așa ceva nu poate exista! Ei cu toții sunt ai mei, — a răspuns cu fermitate doctorița.
Vasili GHEINIȘ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
