–Domnule Viorel, aveți o biografie de muncă bogată pe care o încununează activitatea de jurnalist. Dar la redacție ați fost angajat mai târziu, cum s-ar spune, în rândurile jurnaliștilor profesioniști ați venit din rândurile corespondenților voluntari ai presei.
–Într-adevăr, mai mulți ani am fost corespondent voluntar decât corespondent titular. Dar ce înseamnă a fi corespondent voluntar? Acesta este un prieten devotat al presei. Prima informație semnată de mine a apărut în paginile ziarului raional din Hliboca – „Constructorul comunismului”. Pe atunci eram elev în clasa a șaptea. La Școala din satul meu natal, Ostrița, a avut loc un eveniment interesant și am auzit de la profesori că ar fi bine ca despre aceasta să se scrie la ziar. Eu am îndrăznit și am făcut acest lucru. A fost un început de bun augur. Am prins gustul scrisului și mă publicam des atât în presa raională, cânt și în cea regională. Pentru noi, românii, ziarul preferat era „Zorile Bucovinei”.
–Confirm și eu acest lucru. Pe la finele anilor 70, fiind angajat corespondent la secția de cultură a redacției „Zorile Bucovinei”, m-am deplasat la Ostrița și Țureni pentru a clarifica la fața locului problemele abordate într-o scrisoare adresată redacției de către Viorel Ghiba. Ați abordat atunci chestiunea activității insuficiente a clubului din Țureni, cerând intervenția presei. Este un caz ordinar, dar el vorbește despre faptul că oamenii aveau mare încredere în presă și aceasta ne încuraja pe noi, ziariștii. Ne bucuram că aveam susținători fideli – corespondenți voluntari în toate cele patru raioane ale regiunii cu populație preponderent românească, printre aceștia fiind și Viorel Ghiba de la Ostrița.
–Am trecut deseori pragul redacției ziarului „Zorile Bucovinei”. M-am publicat și la Chișinău – în „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și Arta”, în revista satirică „Chipăruș”. M-am bucurat foarte mult, când în 1991 a fost recreat raionul Herța, Ostrița făcând parte din el. N-am bănuit că acest eveniment va deschide o nouă filă și în biografia mea de muncă. Am început să colaborez cu noul ziar raional „Gazeta de Herța”. Ceva mai târziu, la redacția „Zorilor Bucovinei” am avut o discuție prietenească cu Gheorghe Mihalcean, redactor-șef, Dumitru Covalciuc, corespondent special, Gheorghe Frunză, care a trecut de la „Zorile Bucovinei” la „Gazeta de Herța”, și cu Vasile Bâcu, redactor-șef al „Gazetei de Herța”. Ei m-au îndemnat să mă angajez la redacția „Gazetei de Herța”. Și la 1 aprilie 1999, nu în glumă (căci era ziua păcălelilor), ci în serios am fost primit în statele redacției „Gazetei de Herța”. Am fost șef de secție, apoi redactor-adjunct. Am lucrat acolo până la pensionare. Dar nu m-am despărțit de ziar. Îl susțin și îl ajut în continuare.
–Numele lui Viorel Ghiba apare foarte des în șpalturile „Gazetei de Herța”…
–În prezent presa scrisă trece prin mari greutăți, mai ales presa în limbile minorităților naționale. Cândva ea era finanțată de stat, acum redacțiile se bazează mai mult pe abonați și sponsori. Pentru un ziar de expresie românească este extrem de complicat să supraviețuiască în asemenea condiții. Ne-au rămas două ziare românești în regiune – „Gazeta de Herța” și „Monitorul Bucovinean”. De aceea mă străduiesc să fac muncă de voluntariat, scriind pentru ziarul la care am trudit mai mulți ani. Să știți că o fac din îndemnul inimii, de dragul cuvântului românesc.
–Care sunt temele preferate ale ziaristului Viorel Ghiba?
–Îmi place să scriu despre oamenii simpli de la țară, despre cei care lucrează pământul. Mă cunoaște întregul raion Herța. Înșiși locuitorii lui îmi sugerează teme, mă îndeamnă să scriu despre cutare sau cutare. Țin foarte mult la corespondențele, schițele despre oameni stimați. Am o „galerie întreagă” de personalități ale relatărilor mele. Am scris despre Vasile Ghiba, care 23 de ani a fost primarul Ostriței, fost deportat, Alexandru Samoilă, fost coleg de clasă, născut în Siberia, în locurile unde a fost deportată familia sa. Chiar din școală s-a observat că el este înzestrat cu har de muzicant și a devenit compozitor de vază în Moldova. De asemenea, am scris despre Nicolae Hacman, vecinul meu, în prezent unul dintre cei mai iscusiți violoniști din Cernăuți, Vasile Toderean, primul director al Școlii medii din Ostrița, care apoi a fost și președintele Consiliului Raional Herța, despre Ștefan Purici, consăteanul nostru, care a ajuns profesor la Universitatea din Suceava, despre Teofil Rendiuc, istoric și fost diplomat. Printre eroii relatărilor mele sunt întreprinzătorii de astăzi din Ostrița Victor Bercea, Vasile Paladean, fermierul Nicolae Piligaci din Herța, regretatul conducător al gospodăriei din Horbova, Viorel Șvabu.
–Una din principalele teme abordate de ziaristul și activistul public Viorel Ghiba a fost cea a deportărilor.
–Din Ostrița, pe timpul regimului totalitar sovietic au fost deportate multe familii de gospodari fruntași ai satului. Lumea știa despre tragedia lor, dar a început să se vorbească deschis despre aceasta pe la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90. Atunci a fost creată și Societatea regională „Golgota”, condusă de Petru Grior. Timp de șase luni am fost și eu președintele Societății orășenești „Golgota”, apoi am cedat locul lui Octavian Bivolaru. Multe materiale am scris despre foștii deportați din raionul Herța. O parte din ele au fost incluse în cărțile editate de Ilie Popescu și Octavian Bivolaru. Mă preocupă și acum această temă, fiindcă există istorii încă necercetate. Este datoria noastră să scoatem în lumină adevărul istoric.
–Domnule Viorel Ghiba, în numele tuturor ziariștilor români din regiune Vă adresăm sincere și frumoase urări cu prilejul jubileului Dumneavoastră. Vă dorim pace, multă sănătate, inspirație și putere de creație. Vă suntem recunoscători pentru susținerea presei românești și să fim alături încă mulți ani înainte!
–Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele alese, spuse la adresa mea și să ne ținem împreună.
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
