Cina cea de Taină din Joia Patimilor, reprezentată de tânăra pictorița bucovineană, Livia-Andreia Stașescu, într-o lucrare de mare splendoare, realizată în ulei pe pânză
Joia Mare din Săptămâna Patimilor pomenește despre unul dintre cele mai însemnate și mai copleșitoare evenimente din istoria creștinătății — Cina cea de Taină, când Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Taina Sfintei Împărtășanii. Acestui episod marcant pentru întreaga omenire și-a dedicat lucrarea de masterat și pictorița Livia-Andreia Stașescu, proaspătă absolventă a Universității Naționale „Iuri Fedkovici” la arte. Tânăra, originară din satul Sinăuți de Jos, a realizat o pictură de mare finețe și profundă iscusință, în care și-a „revărsat” tot talentul și cunoștințile acumulate de-a lungul timpului. Iar acest fapt nu a rămas neobservat de către membrii comisiei de evaluare, care au notat-o pe româncuța noastră cu calificativul de 98 de puncte din 100 posibile — acesta fiind cel mai mare punctaj acumulat dintre toți studenții.
De fapt, Livia-Andreia Stașescu este o fire care știe să se desfășoare în diferite posturi — slavă Domnului, Dumnezeu sfântul a înzestrat-o cu harul cel bun și poftă de muncă pe măsură. În afară de pictat, își arată latura creativă în cadrul colectivului folcloric „Fetele din Sinăuți”, fiind o obișnuită a scenei încă din fragedă copilărie. Totodată, are tangență și cu domeniul pedagogic — tot anul trecut a absolvit masteratul la limbi străine, a activat ceva vreme la școala din sat în calitate de profesoară de franceză și engleză, iar actualmente este educatoare la Grădinița din Sinăuți. Și cumva reușește să combine toate aceste lucruri. Cum o face — aflați dintr-o relatare marca „Monitorul bucovinean”. Așadar, cum se împacă pictatul, muzica și pedagogia — citiți în cele ce urmează.
„ÎN TOT CE FAC, PUN SUFLET ȘI UN PIC DE CURAJ”
— Pentru început, v-aș ruga să faceți o scurtă prezentare a Dumneavoastră: cine este Livia-Andreia Stașescu?
— Livia-Andreia Stașescu nu este doar un nume, ci o călătorie formată din multe etape: de la provocările anilor de școală până la descoperirile făcute în timpul studiilor universitare. Îmi place să cred că, sunt genul de om care caută mereu sens, chiar și în lucrurile mici, și care nu se teme să încerce drumuri noi. În tot ce fac, pun suflet și un pic de curaj.
Am 22 de ani, locuiesc în satul Sinăuți de Jos. Sunt o persoană curioasă, pasionată de învățare și de tot ce înseamnă dezvoltare – atât personală, cât și profesională.
— Anul trecut, din câte am aflat, ați dobândit studii de masterat la două specializări. Despre ce merge vorba mai exact? Și cum au fost anii de studenție pentru Dumneavoastră?
— Da, anul trecut a fost unul cu adevărat special pentru mine. Am absolvit Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” din Cernăuți la două programe de masterat. Unul dintre acestea este în filologie (specializarea în limbi și literaturi romanice, inclusiv traducere, cu limbile principale — franceza și engleza), iar celălalt este în arte vizuale (specializarea în arte plastice).
Anii de studenție au fost plini de provocări, dar și de multe momente frumoase. Am învățat multe lucruri noi, nu doar din punct de vedere academic, dar și despre cum să mă adaptez la schimbări și să cresc atât profesional, cât și personal. A fost o perioadă de învățare continuă, ce mi-a adus multe satisfacții.
CU O RUGĂCIUNE ȘI UN „DOAMNE-AJUTĂ!” PORNI LUCRAREA, ÎNTINSĂ PE PARCURSUL A APROAPE CINCI LUNI
— La una dintre specialități, ați ales ca lucrare de masterat să pictați scena care prezintă evenimentul Cinei celei de Taină. Ce v-a inspirat să faceți acest lucru, fiindcă, probabil, nu-i ceva deloc ușor, dar și extrem de responsabil și mișcător, să realizezi o creație de asemenea importanță și amploare?
— „Cina cea de Taină”, de Leonardo da Vinci, este una dintre cele mai admirate, mai studiate și mai copiate picturi din istoria omenirii. Mesajul picturii este de a prezenta ultima cină luată de Iisus alături de apostoli înainte de a fi trădat de Iuda, apoi să fie capturat și crucificat. De aici mi-a venit ideea de a picta o icoană a Cinei celei de Taină, dintr-o dorință profundă de a înțelege și de a transmite momentul în care Iisus le-a dezvăluit discipolilor că unul dintre ei urma să îl trădeze, completat cu reacțiile acestora, care variau de la șoc la furie.
Este un subiect de o mare încărcătură spirituală, iar pentru mine a fost și o provocare personală. Întotdeauna am simțit o legătură specială cu icoanele și cu tradiția religioasă. Am simțit că, această lucrare este o oportunitate de a adânci această legătură și de a transmite prin artă un mesaj de sacralitate religioasă.
— Cum a decurs, per total, procesul de muncă: cât timp ați lucrat la ea, ce procedee și materiale ați folosit în procesul de creație, ce trăiri v-a stârnit activitatea? Cât de greu a fost să atingeți rezultatul dorit? Sunteți mulțumită de ceea ce s-a primit?
— A fost o experiență profundă. Pentru început, am studiat mult și după aceea, spunând o rugăciune și un „Doamne-ajută!”, am început să creez. Am lucrat la această pictură pe pânză aproape cinci luni. În această perioadă am folosit tehnici tradiționale de pictură în ulei, lucrând cu răbdare și atenție la detalii.Fiecare detaliu a fost important pentru a reda esența scenei și emoțiile pe care le transmite.
Procesul a fost destul de provocator, dar, în același timp, a fost și foarte satisfăcător. Chiar dacă pictura surprinde unul dintre cele mai tensionate momente din Biblie, ea deschide și calea spre răscumpărare și iertare! Mă simt mulțumită de rezultat, deși a fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge la nivelul la care am dorit.
PRIMA PICTURĂ — UN PORTRET FĂCUT CADOU VERIȘOAREI
— Din câte știu, comisia de evaluare v-a apreciat pe merit efortul depus, răsplătindu-vă c-un punctaj foarte bun…
— A fost o mare bucurie să primesc acest feedback pozitiv. Recunoașterea muncii și dedicării mele din partea comisiei m-a motivat și mai mult să continui pe acest drum. Totodată, mi-a confirmat că sunt pe cale să ating scopurile și să îmi dezvolt abilitățile în continuare, atât ca artist, cât și ca om.
— Probabil că, fiind pasionată de pictură și absolventă de arte, ați realizat de-a lungul timpului multe alte lucrări interesante. De care dintre ele vă aduceți aminte cu cel mai mare drag? Dar de prima pictură vă mai amintiți?
— Fiecare lucrare are pentru mine o semnificație aparte, dar dacă ar fi să aleg, aș spune că am cele mai vii amintiri de la o serie de picturi în care am experimentat tehnici și stiluri noi. Fiecare lucrare îmi aduce o lecție diferită și un sentiment de satisfacție. Dar, prima pictură rămâne cu adevărat specială. Era o lucrare realizată numai cu creionul, fiind un cadou la onomastica verișoarei mele — portretul ei pe dimensiunea A3. După aceasta, fiind încurajată de profesorii de la școală și de părinți, am pictat prima dată cu ulei o icoană cu trei îngerași și, chiar dacă acum o privesc ca pe o lucrare naivă, îmi amintesc cu drag de acel început.
„ÎMI PLACE SĂ FOLOSESC CULORI CALDE, PĂMÂNTII…”
— Apropo, cum s-a născut această dragoste a Dumneavoastră pentru artă? Cine „v-a pus penița în mână”, ca să ne exprimăm așa?
— Dragostea pentru artă a apărut treptat, încă din copilărie. Părinții mei, în special mama, mi-au încurajat întotdeauna creativitatea și m-au învățat să apreciez frumosul în toate formele lui. Îmi amintesc că, mama îmi arăta picturi și îmi explica despre culori, forme și despre cum să redau ceea ce simt. A fost o influență subtilă, dar esențială. Așa am început să visez la un drum artistic, iar fiecare pas pe acest drum a fost susținut de acea pasiune înnăscută pentru frumos.
— Ca artist plastic, ce stiluri, culori, maniere de lucru preferați? Aveți și vreun pictor drept model?
— Prefer stilurile clasice și realiste, dar, în același timp, mă simt atrasă de tehnici și metode mai tradiționale, cum ar fi tempera sau icoanele pe lemn. Îmi place să folosesc culori calde, pământii, care aduc o senzație de confort și profunzime lucrărilor mele. Cât despre pictori, unul dintre modelele mele este Michelangelo, datorită măiestriei sale în redarea detaliilor și a compozițiilor impresionante. De asemenea, îmi place foarte mult modul în care Leonardo da Vinci reinterpretează fiecare element al lumii în lucrările sale.
DEBUTUL MUZICAL LA TREI ANI ȘI JUMĂTATE, TITLUL DE „STUDENTUL ANULUI”, VICTORII LA CONCURSURI DE MARE ANVERGURĂ
— Să trecem treptat de la pictură la o altă postură artistică a Dumneavoastră — cea de interpretă muzicală. Când a debutat pe scenă Livia-Andreia Stașescu și ce-și mai aduce aminte de acel moment?
— Am cântat de mic copil. La vârsta de doi ani, am primit de la tata cadou un centru muzical cu karaoke. Pentru alți copii de vârsta mea, cele mai așteptate cadouri erau păpușile, dar eu voiam discuri cu negativele cântecelor. În toate duminicile organizam câte un mic concert acasă, unde se strângeau rudele și chiar vecinii.
Am debutat pe scenă destul de devreme, când aveam doar trei ani și jumătate, într-un spectacol dedicat Mărțișorului pe scena Casei de cultură din Voloca. La vârsta de cinci ani, am luat parte la emisiunea de Revelion, organizată de Televiziunea regională din Cernăuți. Emoțiile erau foarte puternice, dar și sentimentul de împlinire, de a putea împărtăși muzica cu ceilalți, fusese fantastic. Acel moment a avut o importanță imensă pentru mine. Este o amintire drăguță, cu un tremur în voce și o fericire pură că făceam parte dintr-un spectacol grandios.
— Anii s-au scurs, iar cu ei a venit și un șir stufos de performanțe frumoase, pe care le aveți în palmaresul artistic. Cu care dintre aceste reușite muzicale vă mândriți cel mai mult? Care dintre evoluțiile prezentate de-a lungul timpului, considerați că, vă reprezintă cel mai potrivit, ca interpretă muzicală? Poate, vreun festival, concurs sau prestație au un loc aparte în sufletul Dumneavoastră?
— Îmi este greu să aleg o performanță anume, deoarece fiecare moment pe scenă a reprezentat un pas important în cariera mea. În anii de școală, am participat la diferite concursuri raionale și regionale, obținând locuri de frunte — unu și doi. În primul an de colegiu, am avut onoarea să fiu aleasă „Studentul anului”. A fost o realizare importantă pentru mine, având în vedere că eram la începutul drumului meu academic și încercam să mă implic în cât mai multe activități. În 2021, fiind studentă la Universitate, am participat la un concurs național de cântece și, cucerind Grand Prix-ul, am fost invitată să evoluez gratis la Concursul internațional de cântece populare din orașul Kiev. Această recunoaștere a fost, pentru mine, un semn că munca și implicarea sunt întotdeauna apreciate, iar această realizare mi-a dat și mai multă încredere în forțele proprii.
MAMA ȘI SORA — COLEGE DE SCENĂ, IAR MELODIILE FOLCLORICE ROMÂNEȘTI — MEREU ÎN TOPUL PREFERINȚELOR
— Cântați în cadrul colectivului „Fetele din Sinăuți”, acolo unde împărțiți scena cu mama Dumneavoastră și sora mai mică. Cum este să le ai colege?
— A cânta alături de mama și sora mea este o experiență deosebită. Este un sentiment de apropiere, de conexiune profundă, care face ca fiecare reprezentație să fie mai specială. Fiecare dintre noi aduce ceva unic în cadrul trupei, iar faptul că împărtășim aceleași valori și pasiuni face ca munca în echipă să fie mult mai ușoară și plăcută. Este o adevărată bucurie să fiu pe scenă cu ele, pentru că simt că muzica ne leagă nu doar ca artiste, ci și ca familie.
— Ce piese vă place să interpretați în mod deosebit?
— Îmi place să cânt piese care au o încărcătură emoțională puternică și care rezonează cu publicul. De obicei, aleg piese care îmbină tradiția cu modernitatea, iar melodiile folclorice românești sunt mereu în topul preferințelor mele. Îmi aduc aminte de copilărie și de momentele când cântam alături de familia mea. În plus, îmi place să interpretez și piese care au un mesaj puternic, care inspiră oamenii și îi fac să simtă ceva profund.
„ECHILIBRUL ÎNTRE MUZICĂ, ARTĂ ȘI EDUCAȚIE ESTE CEEA CE MĂ FACE FERICITĂ”
— Să ne referim puțin și la activitatea Dumneavoastră de pedagog. Ați lucrat în școală, acum sunteți educatoare la grădiniță — este greu-ușor să te desfășori în acest domeniu? Cum vi se pare lucrul cu copiii, ce trebuie să faci să ajungi la suflețelul lor?
— Am avut ocazia să predau limbi străine, precum franceza și engleza, în școala generală, iar acum lucrez ca educatoare la grădiniță. Lucrul cu copiii este o adevărată provocare, dar și o bucurie imensă. Fiecare zi aduce o nouă lecție atât pentru mine, cât și pentru copii. Este important să fii răbdător, creativ și să ai o abordare empatică. Copiii sunt foarte sinceri și percep totul într-un mod autentic, așa că, pentru a ajunge la sufletul lor, trebuie să fii atent și să creezi un mediu în care se simt iubiți și în siguranță.
— Și, totuși, cum reușiți să găsiți timp pentru toate aceste activități în care sunteți implicată? Cred că, nu-i deloc simplu să le faci pe toate… Venind vorba, mai aveți și alte pasiuni pe lângă acestea despre care am discutat?
— Nu este ușor să jonglez cu toate activitățile, dar învăț să îmi gestionez timpul și să prioritizez ceea ce este mai important. Fiecare activitate mă îmbogățește în plan personal, iar acest echilibru între muzică, artă și educație este ceea ce mă face fericită. Pe lângă acestea, am o pasiune pentru călătorii și pentru explorarea diverselor culturi. Îmi place să învăț lucruri noi și să mă conectez cu oameni din diferite colțuri ale lumii.
— Dar unde vă vedeți în viitor? Ce orizonturi visați să atingeți?
— În viitor, mi-ar plăcea să continui să cresc ca artistă și pedagog, să îmbin pasiunea mea pentru artă și educație într-un mod care să aducă beneficii comunității. Mi-ar plăcea să îmi dezvolt și mai mult activitatea muzicală și să pot împărtăși cu mai mulți oameni frumusețea folclorului românesc. De asemenea, sunt interesată să continui să îmi perfecționez tehnicile artistice și să explorez noi forme de exprimare, poate chiar să deschid un atelier de artizanat sau să colaborez cu alți artiști pentru a crea proiecte comune. Orizonturile sunt largi, și sunt deschisă să învăț și să mă dezvolt continuu.
Un interviu de Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
