O fi luat cu ele, oare, valurile Siretului anii copilăriei, tinereții și maturității? Poate-i un vis, poate-i realitate, însă calendarul vieții a mai parcurs o filă și deja astăzi consemnează un jubileu de seamă, unul foarte onorabil, după cum remarcă lumea, fiind vorba de împlinirea a șaizeci de ani de la naștere. Vivat!
… Băiatul Gheorghe Liutic a crescut isteț, dornic de carte, iar după terminarea școlii a luat drum spre Cernăuți, bătătorind cărarea de la Iordănești la Universitatea din oraș. A studiat la Facultatea de Litere, absolvind-o cu brio. După obținerea diplomei de specialitate, timp de un an a profesat la Carapciu, pentru ca mai apoi să fie ochit la Hliboca, acolo unde i s-a propus să preia conducerea Serviciului raional social pentru tineret. A progresat treaptă cu treaptă și-n cele din urmă consătenii i-au încredințat o misiune importantă și onorantă — să conducă Primăria satului Iordănești, iar după aceasta a fost ales în postura de primar al Comunității Teritoriale Carapciu. Experiența sa de primar este de paisprezece ani.
— În primul rând, — dezvăluie domnul Liutic, — aș vrea să menționez că oamenii din Iordănești și Carapciu sunt extrem de muncitori, binevoitori, de aceea nu-i greu să găsești cu ei limbă comună pentru a soluționa numeroase chestiuni în folosul comunității. Am reușit să păstrăm și să menținem într-o situație corespunzătoare instituțiile de învățământ din satele noastre, inclusiv cele preșcolare.
Desigur, nu pot fi numite ideale drumurile sătești, dar, datorită întreprinzătorilor din comună, în speță și a celor privați, transportul auto care le traversează nu zboară din groapă în groapă.
În această perioadă dificilă pentru Ucraina, când Rusia a declanșat un război mișelesc împotriva statului nostru, am reușit să transmitem pentru necesitățile Forțelor Armate câteva zeci de mii de grivne, cinci mijloace de transport. Bineînțeles, pentru aceasta le mulțumesc sincer consătenilor noștri și deputaților consiliului local.
Un scurt apel de telefon mobil a întrerupt silit discuția noastră.
— Iertați-mă, — își cere scuze domnul primar, — însă am o chestiune de urgență, pe care le-am promis oamenilor că o vom rezolva în comun.
Vasili GHEINIȘ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
P.S. Colectivul Primăriei, deputații, comunitatea, prietenii îl felicită cordial pe stimatul domn Gheorghe LIUTIC cu prilejul marcării celor 60 de ani de viață, sărbătoare frumoasă pe care o aniversează la 14 iunie.
Vă dorim multă sănătate, fericire, bunăstare, realizări frumoase în toate activitățile de zi cu zi, în toate planurile și aspirațiile pe care le aveți. Dumnezeu să vă ajute, iar persoanele dragi să vă fie mereu alături, să vă susțină și să vă inspire. Toate relele să vă ferească, s-aveți parte numai de clipe senine pe cărarea vieții. La mulți ani cu bine!