Alexandru Glevco lucrează ca profesor de fizică la Liceul din Molodia și, de asemenea, conduce cercul de radiotehnică, care funcționează în aceeași localitate. Discipolilor săi pedagogul le inspiră dragoste față de tehnică și-i învață să construiască cu propriile mâini diverse dispozitive, care se evidențiază prin originalitate și prin iscusința lucrului realizat. Desigur, și însuși domnul profesor este un fan înflăcărat a totul ceea ce are legătură cu tehnica, adorând „să se joace” cu ea. Mai nou, favoritul său este un automobil marca „SMZ”, fabricat în anul 1976, pe care Alexandru l-a achiziționat cu câțiva ani în urmă și l-a restaurat pe propriul plac, folosindu-și cunoștinele, banii, forțele, timpul. Dar, ce-i mai important, a „investit” în vehicul și o părticică din sufletul său.
„Așa ceva nu mai întâlnești pe drumuri”
Această raritate automobilistică, de-o culoare albastră bine pronunțată, a poposit în colecția lui Alexandru Glevco în perioada pandemiei de coronavirus. Atunci, în primăvara lui 2020, începuse carantina, serviciul de bază a fost pus pe pauză și s-a ivit ceva timp liber. Astfel, Alexandru a decis să se dedice din plin pasiunii demult îndrăgite.
— Aproape de zece ani, — povestește A. Glevco, — sunt atras de colecționarea diferitor dispozitive electronice, mai cu seamă a aparatelor retro de radio, a instrumentelor pentru redarea discurilor muzicale, etc. Însă, la un moment dat, mi-am dorit ceva mai de amploare. Mai întâi, am făcut rost de o motocicletă „Jawa 360”, iar după aceea am început să visez la un automobil vechi. Am avut de ales dintre două variante: un „ZAZ 965” (așa-zisul „zaporojeț ghebos”) și-un model „SMZ”. Am optat, în cele din urmă, pentru a doua variantă.
Alexandru Glevco și-a găsit mașina în regiunea Cernăuți — a văzut un anunț publicitar și-n curând a cumpărat vehiculul. Agregatul era într-o stare relativ satisfăcătoare, dar, totuși, necisita să fie refăcut.
— Asemenea automobile, — notează Alexandru, — se produceau pe o perioadă definită de cinci ani, după care trebuia să fie restituite, iar proprietarul primea un exemplar nou. Drept urmare, și calitatea asamblării lor, îndeosebi durabilitatea caroseriei, era la un nivel destul de slab, fiindcă și prețul unei astfel de tehnici auto trebuia să fie minim. Efectuând reparațiile, m-am străduit să păstrez cât de mult posibil aspectul exterior, motorul, organele de conducere, scaunele, salonul… Doar că, din prima am instalat pedalele pentru conducere, deoarece, în cazul unor astfel de vehicule, toate mecanismele se află în preajma volanului, întrucât ele erau destinate pentru persoanele cu dizabilități. M-am preocupat de restaurare în timpul liber, lucrând, în mare parte, singur, dar am beneficiat și de ajutorul și sfaturile prietenilor mei, specializați în reparația automobilelor.
„Deocamdată, nu m-a trădat nicicând”
Actualmente, într-adevăr, aceste splendide minuni automobolistice reprezintă un fenomen rarisim pe șoselele noastre. Denumirea oficială a mărcii este „SMZ 3D”, însă în popor sunt poreclite „broscuțe”. Au două locuri și propulsează prin tracțiunea roților din spate. În ceea ce-l privește pe Alexandru, mașina sa este fabricată în anul 1976.
— Anii de producție a acestui model sunt 1971-1997, fără a suferi schimbări majore de-a lungul vremii. Erau confecționate special pentru oamenii cu handicap, de regulă, pentru răniții pe câmpurile celui de-al Doilea Război Mondial. Automobilul a venit în schimbul unui tip mai vechi de mașină — „SMZ 3A” (supranumit „morgunovka”). Motorul de aici este de la motocicleta „IJ Planeta 3”, însă, cu ceva modificări. Restul componentelor reprezintă o combinație de la diferite mărci de vehicule, care se produceau altădată în Uniunea Sovietică, — dezvăluie profesorul din Molodia.
Din spusele sale, după ce automobilul a fost reparat, n-a suferit ceva defecțiuni grave: „Totul este în funcțiune, dar mai necesită unele îmbunătățiri, deoarece proiectul nu este încă finalizat până la capăt. Mereu nu ajunge timp, căci asta este o pasiune, și, în afară de ea, mai trebuie și de muncit”.
Prima ieșire în lume a vehiculului refăcut a avut loc în vara anului 2022.
— Preponderent, călătoresc în weekend. Pentru mine, acesta este automobilul de weekend — mai mult pentru suflet, decât un mijloc de circulație. Cel mai adesea, merg cu mașina prin comuna noastră, însă, de câteva ori, m-am deplasat și peste hotarele ei. Trebuie de pus la punct anumite chestiuni, iar atunci va apărea și posibilitatea de a pleca în călătorii mai îndelungate. Pe distanțe scurte, mașina, deocamdată, nu m-a trădat nicicând, — remarcă A. Glevco.
„Poftele mașinii sunt destul de mari”
Astfel de automobile, după cum menționează Alexandru Glevco, nu sunt problematice în conducere. „Totul este ca și în cazul vehiculelor obișnuite, doar că sunt foarte „gălăgioase”. Cum-necum, vorbim despre un model fabricat la începutul anilor ’70, care, practic, până la sfârșitul anilor anilor ’90, n-a suferit mari schimbări”.
— Dar, cum se descurcă automobilul pe „celebrele” noastre drumuri?, — îl întreb, profitând de ocazie, pe interlocutorul meu.
— Mi se pare că, pe șoșelele noastre, orice vehicul „se simte” prost. Dar, vreau să spun că, în anii ’80 anume acest model se bucura de o popularitate sporită din partea constructorilor amatori, care le transformau în buggy și cuadrociclete. Mașini de acest fel erau multe și puteau fi procurate foarte ieftin. Totodată, din ele se meștereau și diferite motocultivatoare pentru prelucrarea pământului, dat fiind motorul lor rezistent și ușor de găsit, de la motocicleta „IJ P3”, — răspunde A. Glevco.
În ceea ce privește viteza, pe care o poate atinge aparatul, el afirmă:
— Vitezometrul, încă, nu este montat corect. Viteza maximă constituie 120 km/h, doar că, cu mai mult de 40 la oră îți este frică să te deplasezi. Cu toate acestea, am reușit să înregistrez 60 km/h, viteză pe care am măsurat-o prin intermediul unui indicator GPS.
La capitolul de consum, din informațiile automobilistului, avem de a face c-o mașină, care circulă pe benzină, motorul ei funcționând pe baza unui ciclu în doi timpi, precum motocicletele vechi.
— Poftele ei sunt destul de mari: consumă 7-9 litri la 100 km. În URSS, partea cu combustibilul nu prea era luată în considerare. Acum, în urma unor modificări, consumul este ceva mai scăzut, — mărturisește Alexandru.
Odată l-a oprit poliția…
Să-l vezi pe Alexandru Glevco la volanul originalului său mijloc de transport, este un eveniment ieșit din comun. Iată că și trecătorii, șoferii, care-l întâlnesc în trafic, sunt luați prin suprindere, fiind cuprinși de un sentiment de uimire și de amuzament, totodată.
— Reacția oamenilor este foarte interesantă. Evident, acest automobil atrage atenția, căci rar mai întâlnești așa ceva pe drum. Mulți cred că, el este confecționat în totalitate cu forțele proprii. Chiar și polițiștii, care m-au oprit odată în trafic, m-au întrebat, dacă l-am făcut de sine stătător, fiindcă n-au mai vizionat până acum așa ceva, — divulgă Alexandru din experiența trăită la cârma favoritului său.
— Probabil că, pentru Dumneavoastră, această mașină este de neprețuit. Însă, dacă ați primi o ofertă de cumpărare, ați accepta-o și care ar fi suma, în schimbul căreia ați fi gata să vă despărțiți de ea?, — mă interesez de protagonistul relatării.
— Automobilul a fost gândit nu pentru vânzare, ci, mai degrabă, pentru propria satisfacție și pentru o desfășurare frumoasă a timpului liber. Sincer să fiu, îmi place mai mult însuși procesul de restaurare, față de călătoriile cu mașina în sine. Dac-ar fi să calculez toate investițiile, îmi va da o sumă importantă, pe care nu cutez s-o fac publică. Cred că, nimeni nu va fi de acord s-o achite… Chiar și soția mea nu știe despre ce cifre merge vorba, — recunoaște împătimitul admirator al tehnicii auto din vremurile vechi.
Ar mai fi de consemnat că, parcul lui nu se rezumă doar la acest model. Mai deține și-o motocicletă „Jawa”, un „ZAZ 968M”, dar și-un „SMZ 3A”. Pe acesta din urmă, apropo, intenționează să-l prefacă în electromobil. „Nu va fi ușor, dar și scump… Înțeleg că, în condițiile de față, este un lucru nu tocmai potrivit, însă vizez!”, — precizează Alexandru Glevco. Și mai râvnește să înființeze un mic muzeu al tehnicii. Deci, să-i urăm mult succes în toate aspirațiile și încercările sale!
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
