Numele lui Ruslan Moldovan (Dumitru Ignatesco) este cunoscut în multe localități nouăsulițene. El este tânărul (veșnic tânărul), care avea de toate – apartament în Italia și casă frumoasă la Noua Suliță, serviciu bun în Italia, unde se bucura de viață împreună cu soția Angela și cu fiica Sabrina, stimă deosebita din partea patronilor și cunoscuților, care îl numeau „bravo persona”, părinți iubitori și grijulii, stabiliți cu traiul la Noua Suliță, la rugămintea lui, ca să fie mai aproape de casa sa, în care n-a reușit să trăiască nici o zi. A fost adus acolo în sicriu de pe front, pentru a fi condus pe ultimul său drum pământesc…
Fapta lui eroică este legendară. În primele zile ale invaziei la scară largă, despre care a aflat din mediile italiene, în sufletul lui s-a trezit puternicul sentiment al datoriei și el le-a spus soției și fiicei că se întoarce acasă, că nu dorește ca ocupanții să ajungă la Nistru. Ele n-au putut să-l convingă ca să rămână în Italia. Și nici părinții, care l-au primit de data aceasta cu mare îngrijorare. „Am nevoie de susținerea voastră”, le-a spus Ruslan și s-a dus la punctul de recrutare. Peste o lună era de acum pe front, luându-și pseudonimul „Italianul”. La 26 martie 2022 a primit botezul luptelor, iar la 11 august același an nu s-a întors din misiune… O dronă a inamicului a semănat moarte în tranșeea unde se afla împreună cu câțiva camarazi de arme…
Sâmbăta trecută, de Stretenie (pe stil vechi), i-am vizitat părinții – pe Ștefan și Claudia Moldovan – în casa lor de la Noua Suliță.
–Astăzi se împlinesc 27 de ani de la nunta lui Ruslan și a Angelei. A fost o frumoasă nuntă în sala sportivă a școlii din Berestea. Acolo au învățat mirii – Ruslan și Angela au fost colegi de clasă, și-a amintit cu mare tristețe doamna Claudia.
Domnul Ștefan a adus gentuța fiului, în care îi păstrează documentele și fotografiile. Ne-a arătat și o carte – „Cartea viitorilor comandanți”, editată la Chișinău în 1985.
–Eram șofer în colhoz și cu mașina am fost prin multe locuri. Ruslan, fiind elev, m-a rugat să-i cumpăr această carte. Am găsit-o în Moldova. El visa să fie militar, îmi spune domnul Ștefan.
–A fost un băiat foarte ascultător – ne ajuta în gospodărie. Mai întâi făcea ceea ce îl rugam, apoi pleca la joacă. În păduricea de la Staniște, de sub dealul Mălineștiului, ei se jucau „de-a războiul”, iar Ruslan era mereu „comandantul” lor. Într-o zi, împreună cu tovarășii de joacă, au împrumutat uniforme militare de la foștii soldați, s-au îmbrăcat în ele și s-au dus la Vasile Steț, fotograful satului, și s-au fotografiat.
Doamna Claudia îmi arată fotografia îngălbenită de vreme, șoptind parcă pentru sine:
–Am fost mama unui gospodar și am devenit mama unui erou…
Soții Ștefan și Claudia Moldovan sunt originari din Dinăuți. La câțiva ani de la căsătorie și-au cumpărat casă în Berestea. Ruslan avea pe atunci patru ani, iar sora lui, Ludmila, era și mai mică. Aici le-a fost leagănul copilăriei, aici au urmat școala. Nimeni nu bănuia că numele lui Ruslan Moldovan, va rămâne scris nu numai în cataloagele școlii, ci și incrustat pe o placă de granit, fixată cu un an și ceva în urmă pe fațada clădirii școlii. Părinții – Ștefan și Claudia Moldovan – sunt neapărat invitați la festivitățile organizate acolo. Le alină durerea sufletească amintirea luminoasă despre fiul lor.
–Ruslan a iubit foarte mult dreptatea, afirmă domnul Ștefan. După absolvirea școlii din sat s-a dus să învețe la Școala tehnico-profesională din Stăuceni. A însușit profesiile de șofer și tractorist. Iar după serviciul militar a lucrat câțiva ani în organele de drept. Apoi a plecat împreună cu familia în Italia. Când în februarie 2022 s-a întors din Italia și înainte de a pleca la comisariatul militar ne-a spus: „Tată și mamă, eu înțeleg că plec la război, că aceasta nu este o joacă, ci un lucru foarte serios, acolo se poate întâmpla orice. Vreau să mă ajutați prin susținere. Eu am o pregătire bună și sunt foarte atent. Bunelul meu a fost la război și s-a întors teafăr acasă, iar tu, tată, ai fost la Cernobyl și totul e bine. Poate și pe mine m-a feri Dumnezeu de pericole”. Dar n-a fost dat să fie așa… Ruslan purta în mașină portretul bunelului Andrei și medaliile lui de la război. Și Ruslan a fost decorat cu ordinul „Pentru vitejie” de gradul III, dar post-mortem. Distincția ni s-a înmânat nouă, părinților…
Apoi împreună cu soții Ștefan și Claudia Moldovan am privit și am ascultat ultima comunicare video a fiului lor Ruslan.
–Ultima dată am vorbit cu el în seara zilei de 9 august. Mi-a spus că la 10 și 11 august va fi din nou pe linia frontului și ne va suna după aceea. La 11 august nu s-a mai întors de la misiunea de luptă. A fost rănit mortal de o dronă, spune cu lacrimi în ochi domnul Ștefan, privind la chipul fiului de pe ecranul telefonului mobil.
–A fost la noi împreună cu părinții Taras, camaradul lui Ruslan din satul Șipinți. El ne-a explicat că în acea zi, de 11 august 2022, era vânt puternic și nu se auzea zborul dronei, de acea ei n-au reușit să se ascundă. A mai fost și un alt camarad, Vitalii Kovalenko, din Slavuta, rănit grav în acea luptă. El ne-a spus că nu putea să nu vină la mormântul lui Ruslan, căci Ruslan l-a acoperit cu corpul lui, îmbrățișându-l mai strâns decât un părinte. Astfel i-a salvat viața, cu prețul vieții sale, adăugă doamna Claudia.
…Am fost în acea zi și la mormântul lui Ruslan Moldovan din cimitirul de la marginea orașului Noua Suliță. Soarele de februarie, din punctul de la asfințit, încununa cu razele sale placa de granit cu chipul Eroului. Mama lui șoptea o rugăciune, pe care numai ea o știe, iar alături tata, adâncit în gânduri triste, lăsă să curgă pe obraz o lacrimă fierbinte. Ce poate fi mai dureros pe lume când părinții își pierd copiii?
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
