3.5 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 21, 2024

A FOST DE TREI ORI RĂNIT, DAR CONTINUĂ SĂ LUPTE

Trebuie citit

Șeful Administrației Regionale Militare Cernăuți, Ruslan Zaparaniuc, i-a înmânat distincția „Bucovina recunoscătoare” ostașului hlibocean Victor Liceac.

După cum transmite ARM Cernăuți, Victor Liceac este unul dintre fondatorii formațiunii publice „Kozațka varta”. Începând cu anul 2014 a susținut activ armata ucraineană în lupta cu ocupanții ruși, transportând pe front ajutor umanitar, automobile și muniție.

Odată cu invervenția pe scară largă a Rusiei în țara noastră, a intrat benevol în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. În cadrul Brigăzii 80 de asalt aerian a apărat Nikolaevul, mai apoi regiunile Herson, Donețk, Lugansk, Harkov. A fost de trei ori rănit, dar a continuat să lupte. Actualmente servește în cadrul Brigăzii 82 de asalt aerian.

„Vă mulțumesc pentru serviciu depus, vitejia și rezistența de care dați dovadă în lupta contra dușmanului. Împreună vom învinge!”, a menționat Șeful Administrației Regionale Militare Cernăuți în timpul premierii hlibocenului Victor Licreac.

Îl felicităm și noi sincer! Fie ca Bunul Dumnezeu să-l ocrotească și pe el, și pe toți ostașii, care duc acest război greu de apărare a țării.

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol