– Stimate Ion Ignat, la începutul lunii decembrie ați marcat jubileul de 60 de ani și, cu această ocazie, primiți felicitările și urările noastre de sănătate, pace și prosperare, precum și tradiționalul „La mulți ani!”. Vă cunosc de câteva decenii, de când activați la Școala nr. 13 (în prezent Gimnaziu nr. 1 „Vector”) din suburbia Horecea, am realizat nenumărate interviuri cu Dumneavoastră, iar în legătură cu această dată jubiliară aș dori să începem discuția noastră de la o simplă întrebare. Ați absolvit mai întâi Colegiul Pedagogic din Cernăuți. Sunt rare cazurile când băieții își aleg o astfel de instituție de învățământ care pregătește învățători la clasele primare. Ce a determinat alegerea Dumneavoastră?
– Nu ce, dar cine. Sunt originar din Crasna. La Școala nr.1 din acest orășel, unde am învățat, învățător la clasele primare a fost Gheorghe Ursachi – primul bărbat pedagog la ciclul primar. A fost o legendă și noi, elevii, eram încântați de el. Exemplul lui a influențat asupra mea și împreună cu colegul meu de clasă, Vasile Grozavu, am depus actele la Colegiul Pedagogic. Așa am pornit pe calea pedagogiei, pe care o parcurgem și în prezent. Cu timpul Vasile Grozavu a absolvit Institutul de Educație Fizică din Kamianeț-Podilski, iar eu – Facultatea de Istorie a Universității cernăuțene.
– Dar câțiva ani ați lucrat ca învățător la clasele primare…
– Și mă mândresc cu acest fapt, deoarece am urcat toate treptele carierei pedagogice în învățământul mediu general. Fiind elev la Colegiul Pedagogic, am făcut practica la Școala nr.13 din Horecea, în clasa unde învățătoare era Zinaida Voronca, soția directorului Viorel Voronca. Ea i-a spus soțului că ar fi bine ca eu să fiu repartizat anume la Școala din Horecea, ceea ce s-a întâmplat. Am nimerit într-un colectiv foarte bun și unit și aceasta m-a ținut la școală. Am renunțat la diferite propuneri care mi s-au făcut din altă parte și nu regret. M-am format ca pedagog alături de colegii mei mai în vârstă și cu mare experiență și talent pedagogic – Viorel Voronca și Isai Cleiman. Cu ei mă consultam deseori, când ambii erau la odihna binemeritată și veneau deseori la Școala din Horecea. Acolo am început să funcționez ca profesor de istorie, apoi ca adjunct al directorului și, după plecarea la pensie a lui Viorel Voronca, mi s-a încredințat postul de director. Am reușit împreună cu părinții să amenajăm o sală sportivă, care putea fi folosită și ca sală de festivități.
– La Secția orășenească de învățământ ați fost apreciat ca director cu perspective mari.
– Am fost printre puținii directori de școală din regiune căruia i s-a propus să plece din nou la studii. La Institutul Pedagogic „G. Skovoroda” din Harkiv au fost deschise cursurile de management în pedagogie. Am studiat acolo un an și jumătate și am făcut parte din prima promoție. Am revenit la Școala din Horecea. Lucrurile mergeau bine. A început să crească numărul elevilor și în plină activitate organizatorică și pedagogică de la Secția orășenească de învățământ mi s-a propus postul de director al Școlii medii nr. 29. Deși nu-mi place să trec dintr-un colectiv de muncă în altul, am acceptat. Aceasta a fost în iunie 2001. De atunci și până în prezent mă aflu în acest post. În total stagiul meu de director de școală este de un sfert de veac.
– Școala medie nr. 29 era o instituție de învățământ deosebită…
– Este prima școală cu limba română de predare, deschisă în perioada din 1944 și până în prezent în regiunea Cernăuți. Ea a început să funcționeze cu câteva săptămâni înainte de obținerea independenței de către Ucraina. E ceva semnificativ în istoria școlii. Când am preluat conducerea școlii, ea avea o istorie de zece ani și mă străduiesc să continui tradițiile inițiate de primii directori – Mihai Jar și Vergina Timcu. În momentul de față, 90 la sută dintre membrii colectivului pedagogic lucrează în școală chiar din primii ani ai ei. În anul 2007 școala noastră a fost reorganizată în Gimnaziul nr.6, care din 2017 poartă numele lui Alexandru cel Bun, considerat ctitorul orașului Cernăuți. Al doilea an funcționăm cu statutul de liceu. Pedagogii noștri participă la alcătuirea programelor de învățământ și a manualelor pentru școlile cu limba română de predare. La Liceul nr.6 au loc foarte des seminare regionale, ba chiar și panucrainene, sunt aplicate metode noi de învățământ.
– Deschiderea acestei școli constituie una dintre cele mai mari realizări ale mișcării de renaștere național-culturală a Comunității românești din regiune. Chiar de la bun început ea a fost susținută și de statul român.
– Liceul nostru, fiind cea mai tânără școală românească din regiunea Cernăuți, are cea mai bogată istorie de colaborare și de parteneriat cu instituții de învățământ din România și Moldova. Ea a început de la inițierea unor relații cu Grădinița „Prietenia” din Botoșani, lucru util pentru ciclul primar din școala noastră. În momentul de față întreținem relații cu 8 instituții de învățământ din România, cu 2 instituții din Moldova și cu 2 – din Ucraina. Aș enumera aici Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, Colegiul Național „Unirea” din Focșani, Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, Liceul de arte „Gh. Tătărescu” din Focșani, Liceul „Spiru Haret” din Chișinău și Liceul româno-ucrainean „Constantin Popovici” din Râșcani.
– Dumneavoastră personal, stimate Ion Ignat, ați fost un bun cunoscut cu academicianul Constantin Popovici din Chișinău, numele căruia îl poartă Liceul din Râșcani.
– Pot spune că m-am numărat printre prietenii lui, deși diferența de vârstă între noi este destul de mare. În 2004 academicianul Constantin Popovici, care este originar din Romancăuți, fostul raion Secureni, și care și-a început cariera didactică și științifică la Cernăuți, și-a marcat jubileul de 80 de ani în orașul nostru, la Universitate și la Muzeul diasporei ucrainene. La propunerea poetului Vasile Vascan, un bun prieten al școlii noastre, el a dorit să ne viziteze. Și așa s-a legat prietenia noastră. Constantin Popovici ne-a fost oaspete de câteva ori. Ba și mai mult, școala noastră s-a împrietenit cu cea din satul de baștină al vestitului academician – din Romancăuți. Ne vizităm reciproc, facem schimb de experiență și tot împreună am organizat acțiuni de omagiere a lui Constantin Popovici.
A doua instituție cu care avem relații de prietenie este Școala-liceu specializată nr. 20 din Kiev cu limba franceză de predare. Asemenea relații duc la perfecționarea măiestriei pedagogice. Dar au ce învăța și elevii. Instituția de învățământ din Kiev a organizat un festival, la care au participat reprezentanți ai minorităților naționale din Ucraina, iar comunitatea românească a fost reprezentată de elevii noștri.
S-a întâmplat așa că o delegație de la Școala-liceu nr.20 din Kiev ne-a vizitat în 2018, exact în preajma Festivalului „Florile dalbe”, organizat de Societatea „Mihai Eminescu”. Și pe scena festivalului au ieșit elevii de la școala noastră, vârstenii lor din Kiev și de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. S-a primit un mesaj internațional de Crăciun. Un mesaj de pace, prietenie și fericire, ceea ce ne dorim și astăzi, în asemenea vremuri de restriște.
– Domnule director, Dumneavoastră, ca Lucrător emerit al învățământului din Ucraina, ați menționat chiar de la începutul convorbirii noastre că asupra formării ca pedagog au avut o mare influență Viorel Voronca și Isai Cleiman. Care pedagogi cu vocație V-au mai servit ca exemplu?
– Pe câțiva pedagogi din Crasna mea natală. Pe Adrian Iliuț, profesor de geografie și director al școlii, Gheorghe Ciuntulovici care avea un dar deosebit la predarea fizicii, și Dumitru Socolovschi, profesor de istorie și dirigintele clasei noastre. Datorită lui am îndrăgit istoria și mi-am ales această specialitate. Accentuez: nu regret că mi-am petrecut mai toată viața în școală. Un pedagog adevărat trebuie să dispună neapărat de două calități – să iubească copiii și să aibă multă răbdare.
– În numele cititorilor „Monitorului Bucovinean” Vă dorim în continuare mari realizări pe tărâmul pedagogic.
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul Bucovinean” – https://monitorbuk.com/
