5.5 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 13, 2025

PEDAGOG CARE ADUNĂ MATERIALE DESPRE ISTORIA SATULUI NATAL ȘI ESTE PASIONAT DE APICULTURĂ. Interviu cu profesorul de istorie de la Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian-Hlinița, Constantin Gauca

Trebuie citit

–Domnule Constantin, cu prilejul Zilei lucrătorilor din învățământ din anul acesta ați fost menționat cu o Diplomă din partea conducerii regiunii.

–Primind această mențiune și asistând la acele festivități, am înțeles că am încă multe de realizat. Acolo au fost apreciați pedagogi cu merite deosebite, cu vechime de muncă mare și cu experiență bogată. Eu, care am 12 ani de activitate pe tărâmul pedagogic, trebuie să depun multe eforturi pentru a ajunge la nivelul lor. Elevi de-ai mei frecventează Academia Mică, efectuează lucrări de cercetare. Iar eu, împreună du directorul-adjunct al Liceului, Gheorghe Demenciuc, intenționăm să scriem o carte despre personalitățile de vază ale Boianului – români, ucraineni, evrei, polonezi. Dispunem de informații suficiente, care trebuie sistematizate. Ne așteaptă un volum mare de muncă, căci pentru a scrie o carte nu-i chiar atât de ușor. Dar, credem că va fi o carte interesantă.

Pe harta lumii există două sate Boian: unul este Boianul de lângă Cernăuți, proslăvit în „Doina” lui Mihai Eminescu, iar altul este Boianul din Canada, creat  de boincenii bucovineni, care au emigrat peste ocean. Aveți ceva informații și despre Boianul canadian?

–Visez să-i vizitez pe boincenii de peste ocean. Acum, din cauza războiului din Ucraina, acest lucru este imposibil. Va veni și timpul unei astfel de călătorii. În momentul de față nu avem legături cu Boianul din Canada. Cândva, consăteanul nostru Florin Dârda a fost acolo și a făcut unele cercetări. De fapt, a fost primul care a stabilit contacte cu boincenii canadieni, dar până la el nimeni n-a făcut acest lucru. De la plecarea primelor familii de boinceni în Canada au trecut mai bine de 130 de ani și relațiile cu locuitorii Boianului de acolo s-au pierdut.

Personalități născute în Boian sunt și în alte țări…

–Știm despre douăsprezece personalități. Ei s-au născut aici și prin aceasta au dus slava Boianului în lume. Pentru noi aceasta este istorie.

Să revenim la istorie ca disciplină școlarăEste obiectul pe care îl predați la Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian – istoria Ucrainei și istoria universală. Nu aveți un curs facultativ referitor la istoria românilor?  

–Cu părere de rău, nu avem un asemenea facultativ. Am abordat această problemă, dar așa și n-am primit un răspuns pozitiv. Românii sunt o etnie minoritară în Ucraina și elevii, care învață limba română, ar trebui să cunoască și istoria neamului lor. Nu putem afirma că aceste teme lipsesc cu desăvârșire. În cursul de istorie universală se învață despre cnezatul Moldovei, aflarea Bucovinei în componența Austro-Ungariei, România interbelică, dar nu se învață aprofundat istoria românilor.

Cum ar trebui să fie, după părerea Dumneavoastră, un manual de istorie în lumina reformei școlii din Ucraina?

–Manualele sunt mai complicate. Ele sunt legate de noile tehnologii, rețelele de socializare. Dar nici elevii de astăzi nu se pot compara cu cei care au fost cu zece ani în urmă, să zicem. Pentru ei este ceva firesc rețelele de socializare. Din punctul de vedere al analizei critice, aceasta poate e și mai bine.

În istoria Ucrainei sunt teme, care pot fi completate cu materialul local…

–Permanent facem acest lucru. Iată, acum elevii din clasa a zecea învață tema Primului Război Mondial. Noi știm că linia frontului a trecut prin Boian. Pe harta Boianului le-am arătat pe unde a trecut linia frontului, le-am lămurit prin ce tragedie a trecut Boianul – au rămas întregi doar două case. Le-am arătat fotografia acestor case, căci ele sunt și în zilele noastre. Deci, integrez materialul local cu cel din manual. Dar asemenea teme sunt puține.

Conform învățământului mediu general, din 2027 vor începe să funcționeze așa-numitele licee academice. În prezent în Boian sunt două licee – Liceul nr.1 din centru și Liceul Liderul „Ion Neculce”, unde activați Dumneavoastră. Nici unul din ele nu vor obține statutul de liceu academic.

– Voi spune că reforma continuă și că în planuri pot fi făcute unele schimbări. Iată cu ce moment nu sunt de acord: elevii clasei a noua, care nu învață după programele noii școli ucrainene, nu vor urma clasele a zecea și a unsprezecea în liceele unde învață în prezent. Ei urmează să treacă în altă instituție de învățământ care vor deveni licee academice. De ce acest proces nu poate fi înfăptuit treptat?

–Exact această întrebare a fost abordată recent la o sesiune din Cernăuți. Părinții elevilor și pedagogii le-au cerut deputaților să facă o adresare către Ministerul Educației și să explice situația. Adică să li se permită elevilor din clasa a noua să-și termine studiile medii în școlile unde învață în prezent, iar funcționarea liceelor academice să înceapă nu în 2027, ci în 2028.

– Pedagogii pierd din volumul de muncă, dar și pentru elevi aceasta este un stres. Cred că chestiunea poate fi soluționată, doar mai este timp.

La Liceul Liderul „Ion Neculce”  aveți bogate expoziții despre istoria acestei instituții de învățământ, care are mai bine de 140 de ani, și despre istoria de cinci secole a Boianului. La pregătirea lor ați contribuit nemijlocit ca profesor de istorie.

–Nu este ideea mea, ea a apărut mai demult. Eu, pur și simplu, m-am angajat s-o realizez. Materialele pentru muzeu, căci așa a fost intenția, au fost colectate de la oamenii din sat. La aceasta au participat și elevii. Mai greu a fost să adunăm materiale din perioada austriacă. Avem documentul semnat de împăratul Franz Joseph despre deschiderea școlii și un manual de religie din 1860. Sunt exponatele cele mai vechi și mai de preț.

Și, în finalul discuției noastre, o întrebare netradițională: cum profesorul de istorie Constantin Gauca a devenit și un apicultor amator pasionat? În livada din fața Liceului aveți câteva știubeie de albine.

–Mie îmi place natura. Când eu eram elev la această școală, l-am avut ca profesor pe Simion Ciupac. El se ocupa de apicultură și ținea aici o familie de albine. În clasa noastră erau mai mulți băieți și el deseori ne invita și ne demonstra cum trebuie îngrijite albinele. Și m-am gândit că dacă au rămas aceste știubeie la școală, ar trebui să continui ceea ce a început bunul meu profesor Simion Ciupac. Este un fel de hobby pentru mine și îi chem pe elevi să vadă cum lucrează albinele primăvara, în perioada înfloririi pomilor, în septembrie când se pregătesc pentru iernat. Anul acesta a fost mai puțin favorabil pentru apicultură. Din cauza timpului ploios și a altor condiții nefavorabile am pierdut familiile de albine. Dar la primăvară vom începe din nou.

–Vă dorim succese remarcabile în toate activitățile planificate.

Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol