0.3 C
Chernivtsi
vineri, ianuarie 23, 2026

DUC CU CINSTE TRADIȚIA MAI DEPARTE

Trebuie citit

Cei mai buni școlari-ghizi de muzeu din Bucovina provin din Oprișeni și Iordănești — două localități renumite pentru pasiunea față de fenomenul muzeistic

Dacă ar fi să găsim ceva ce unește satele bucovinene Oprișeni și Iordănești, în primul rând, ne gândim la activitatea muzeală prolifică, ambele localități dispunând de câte un muzeu de elită, la cârma cărora se află doi mari entuziaști ai fenomenului — directorii școlari Nicolae Bodnariuc și Vasile Ioneț. Iar consacrații muzeologi îi îndrumă și pe discipolii lor către acest mediu interesant, fapt reflectat și de rezultatele unui recent concurs cu respectivă tematică.

Intitulat „Ținutul în care trăiesc”, concursul este rezervat școlarilor-ghizi de muzeu din toată țara, care prezintă instituțiile de la care provin și-și împărtășesc cercetările efectuate în acest sens. În Bucovina, prima etapă — cea regională, a avut loc zilele trecute în incinta Muzeului regional de etnografie, care a organizat evenimentul în parteneriat cu Centrul regional pentru educație național-patriotică, turism, etnografie și excursii a tineretului școlăresc.

Oprișenenii și iordăneștenii sunt participanți regulați ai acestei confruntări muzeografice, remarcându-se prin performanțe frumoase de-a lungul anilor. Și-au demonstrat valoarea și acum. Astfel, eleva clasei a opta a Liceului din Oprișeni, Vasilisa Țâbuleac, care a reprezentat totodată și Centrul de turism, etnografie, sport și excursii a tineretului școlăresc din Hliboca, a cucerit locul întâi, realizând lucrarea „Muzeul unde prinde viață memoria generațiilor“, cu referire la Muzeul de arheologie și etnografie „Maximilian Hacman”.

La rândul său, iordăneșteanca Cristina-Carolina Carci, elevă în clasa a unsprezecea, a obținut poziția a doua, reușind să se afirme cu prezentarea „Istoria ne vorbește prin exponatele sale”, în care a povestit despre Muzeul istorico- etnografic al satului Iordănești, situat în incinta Liceului din localitate.

Ambele liceene au evoluat cu mult succes, fiind coordonate de deja amintiții profesori Nicolae Bodnariuc și Vasile Ioneț. Iar realizările trecute în palmares vorbesc de la sine: Oprișeni și Iordănești rămân două centre importante de promovare a artei muzeale!

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol