0.4 C
Chernivtsi
joi, noiembrie 21, 2024

Taras Șevcenko și Ion Cozmei comemorați la Liceul din Cupca

Trebuie citit

Peste tot în aceste zile ale lui martie este comemorat poetul național al Ucrainei Taras Șevcenko de la nașterea căruia se împlinesc 210 ani. Alături de marele Cobzar ucrainean, noi, cei de la Liceul din Cupca îl pomenim la zi de naștere pe poetul sucevean Ion Cozmei, care ar fi împlinit 73 de ani.

La orele de literatură, dar și la alte obiecte unde este cazul se vorbește despre viața și opera nemuritoare a Cobzarului ucrainean, despre importanța traducerii operelor sale în alte limbi, noi acordând importanță limbii române.

O expoziție de ziare și fotografii am amenajat în sala de festivități a liceului, în hol, una dedicată lui Taras Șevcenko, alta – traducătorului operei sale în limba română Ion Cozmei.

De asemenea în muzeul istoric al satului Cupca, aflat de asemenea în incinta liceului,  se află o expoziție permanentă dedicată poetului național al Ucrainei, dar și o mapă cu materiale:   ziare, reviste, fotografii dedicate traducătorului, poetului și publicistului Ion Cozmei din Suceava.

Pe parcursul întregii luni martrie, dar și în lunile următoare, membri cercurilor „Lămâița” și „Tinerii muzeografi”, de la liceul din Cupca, organizăm manifestări dedicate lui T. Șevcenko și Ion Cozmei. Vom ține un recital dedicat traducerilor șevcenkiene în diferite limbi, inclusiv celor traduse în limba română de poetul Ion Cozmei.

Cu ani în urmă el a fost oaspete al școlii noastre având o întâlnire cu elevii și profesorii de atunci, ne-a dăruit cărți pe care le păstrăm în muzeu și bibliotecă.

Ion Cozmei a fost oaspetele școlii medii din Pătrăuții de Jos, a vizitat biblioteca locală, muzeul etnografic, biserica. Am mai fost în vizită la profesorul Nicolae Motrescu, fratele poetului martir Ilie Motrescu din Crasna, la folcloristul și poetul popular Dragoș Tochiță din Pătrăuții de Sus. Cu părere de rău nici unul nu mai este printre noi, dar toți fiind vrednici de pomenire.

Am alcătuit un album cu publicații activitățile organizate în școală dedicate lui T. Șevcenko, accentul fiind pus mai mult pe traducerile poetului Ion Cozmei, cel care a tradus opera marelui clasic ucrainean.

Asemenea măsuri educă la tânăra generație dragostea de literatură, creație, opera poetului național al poporului ucrainean, dar și a cunoscutului cercetător literar de la Suceava Ion Cozmei.

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizator la Liceul nr.1 din Cupca

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol