Eminescu și Bucovina sunt noțiuni indisolubile”.
(Grigore Bostan)
Ori de câte ori a fost abordată problema raporturilor lui Mihai Eminescu cu Bucovina, s-a ajuns – nu contează că pe căi diferite – la aceeași concluzie pe care Alexandru Oprea a sintetizat-o astfel: „Dintre toate provinciile, Bucovina este, fără doar și poate, provincia nedezlipită de sufletul poetului”. (Nicolae Cârlan)
Argumentele care susțin o astfel de asertiune sunt multiple și de naturi diverse, începând de la cele biografice, trecând prin teritoriile creației artistice (poezie, proză, dramaturgie) și poposind mai stăruitor în arealul scrierilor social-politice din publicistica atât de amplă și plurivalentă.
Deși născut la Botoșani, la 15 ianuarie 1859, obârșia poetului se regăsește, în prima instanță, pe linie paternă, în Bucovina. Prin strămoşii, moşii şi părinţii săi, Mihai Eminescu se considera bucovinean. În manuscrisul 2263 a rămas notat de mâna poetului: “Eu sunt născut în Bucovina, tata-meu e bucovinean”. Mihai Eminescu s-a simţit legat de Bucovina prin predecesorii săi bucovineni, prin faptul că şi fraţii lui învăţaseră aici. De Cernăuţi îl legau colegii şi prietenii, unii învăţători şi profesori, îl legau apoi oraşul şi împrejurimile lui, climatul spiritual bucovinean, în care şi-a scris primele poezii. Dacă, din punctul de vedere strict al biografiei umane, locul nașterii sale se găsește în afara Bucovinei istorice, din perspectiva operei ivirea poetului s-a petrecut niciunde în alta parte decât la Cernăuti, în placheta Lăcrămioarele învățăceilor…, cu cunoscuta poezie elegiacă ”La mormântul lui Aron Pumnul” (15/27 ianuarie 1866), unde frumoasa Bucovina apare cu fruntea-i antică încinsă cu cipru verde. În același an poetul publică cea de a patra poezie a sa, La Bucovina – închinată în mod expres de data aceasta ținutului matricial pentru întreaga sa devenire ulterioară.
Să începem cu ce spunea Eminescu despre Bucovina şi anume că este: “cea mai frumoasă parte … cu cele mai renumite şi bogate mânăstiri…”.
Bucovina a însemnat şi prima parte a formării tânărului poet, prin lectura cărţilor şi publicaţiilor cernăuţene. Mihai Eminescu încă de tânăr, ca poet şi-a făcut intrarea în literatură în contextual literar bucovinean, în care activau ca poeţi: D. Petrino şi Vasile Bumbac.
La Cernăuţi, capitala Bucovinei, în jurul Hurmuzăcheştilor, a ziarului “Bucovina”, s-a creat un climat spiritual de admiratori şi culegători de folclor.
Toată viaţa poetul s-a simţit legat de pământul Bucovinei, prin bogăţia şi frumuseţea peisajului, prin atmosfera şi climatul ei cultural, prin spiritualitatea locului, prin monumentele istorice de artă, prin oamenii de seamă ca şi prin cei anonimi.
Mihai Eminescu a stat în Cernăuţi din 1858 până în 1863, timp în care a urmat clasele a III-a şi a IV-a primare şi aproape două clase de gimnaziu, a doua aproape de două ori.
Din primăvara anului 1865 şi iarna anului 1866 este din nou în Cernăuţi unde a învăţat, astfel: în 1867, în 1869 cu trupe de actori, iar în 1871 pentru ultima dată în cadrul comitetului ce pregătea Serbarea de la putna (15/27 august 1871).
„Cu câteva săptămâni înainte de data serbării în „Ţara Fagilor”, când mai erau opt zile, sosi şi Eminescu din principatele unite şi, cam în acelaşi timp, delegaţiunea studenţilor din Bucureşti, compusă din G. Dem. Teodorescu, Ion Brătescu, şi Gr. Tocilescu. Doi dintre organizatori, Slavici şi Ştefanelli, au povestit cu de-amănuntul în „Amintirile” lor acest eveniment, aşa încât ne mulţumim să desprindem numai silueta lui Eminescu în mijlocul acelei adunări. După pregătiri trudnice şi tratative cu autorităţile, după ce ridicară porticul festiv şi arcurile de triumf şi se pregătiră cu căruţe, cuptoare, odăi, să primească, să hrănească şi să ospăteze pe participanţi (Eminescu şi un tovarăş mersese la Crasna – a dormit în casa parohului din sat – cu saci de făină la o preoteasă care la rugămintea lui Eminescu, a copt trei colaci mari), lăsând treburile pe seama altora, Slavici şi Eminescu se retraseră să contemple şi, preumblându-se prin apropiatele păduri de brazi, meditară la partea ce-i preocupă mai de aproape, adică la congres. În ziua de 14 (26) august începură să pice oaspeţii, mai numeroşi decât se aşteptau la început. Pregătirea se făcea la arcul de triumf, la hotarul satului Putna, iar găzduirea în chiliile mănăstirii…”
Mai vine poetul la Cernăuţi pe 25 decembrie 1885 (de Crăciun) când a vizitat-o pe sora lui Aglaia, căsătorită cu Ion Drogli şi care locuiau atunci în Cernăuţi.
Cunoscător temeinic al Bucovinei pe care a oglindit-o în versuri, poetul s-a identificat cu această parte de ţară, scriind despre unele aspecte ale vieţii culturale, despre şcoală şi biserică, preamărind Bucovina în opera sa cu generozitate. Bucovina s-a bucurat din partea poetului de aprecieri deosebite, fiind investită cu daruri de preţuire, scriind cu competenţă despre ea pagini pline de căldură sufletească.
Măcar periodic, gândurile poetului despre Bucovina, să le împrospătăm în aducere-aminte întru eternitate:
N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,
Geniu-ti romantic, muntii în lumina,
Vaile în flori,
Râuri resaltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
* * *
Mâna doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeste, genele-mi sunt pline,
Inima mi-i grea;
Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!
Pr.Dr. Radu Ilas,
pentru „Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
