Revenind după câțiva ani la Pererita, acasă la Grigore Vieru, mi-am dat seama din primele minute că privirea poetului nu s-a schimbat deloc. Din piatra statuii, din pozele de epocă, din uleiul tablourilor, din gemurile casei, poetul îi privește cu aceeași seninătate pe toți care îi trec pragul pentru a se bucura câteva clipe împreună. „…Iar ceru‘ privește cu ochii lui Grigore Vieru” scria cu ani în urmă întru-un poem academicianul Grigore C. Bostan. Știu acest vers încă din anii de studenție la Cernăuți. Cu toată sinceritatea vă mărturisesc că am meditat asupra acestei metafore de multe ori când citeam ceva de Grigore Vieru sau despre el. În dimineața acestei zile parcă am văzut acest fenomen: și ceru‘ și Grigore Vieru ne priveau cumva deosebit: parcă bucuroși că am venit în această zi mulți, să-l vizităm, dar parcă triști că am venit vorbind aceeași limbă din trei țări diferite. Însă pe buze parcă îi apăru un zâmbet de fericire, spunându-ne: nu-nu, voi toți sunteți din… Patria lui Ștefan cel Mare… Și din Patria lui Mihai Eminescu… Și din Patria lui Nichita Stănescu, adică toți sunteți din „Patria limbii române”… Voi toți ați venit din Patria firului de iarbă verde, parcă se auzea din fiecare ungher al „casei de humă”, față de care poetul își cere iertare pentru promisiunile nerespectate față de ea.
Câtă imaginație trebuie să aibă un om să înțeleagă că prin această căsuță, prin această curte alerga o femeie care muncea din greu pentru ași hrăni copiii, deseori nevăzându-și capul de necazuri! Cine mai poate să știe cât plângea ea în nopți pentru ca să nu fie văzută de cei mici. Mai târziu Grigore Vieru ridică chipul Mamei în rang de Zeiță, unica ocrotitoare fidelă a vieții și păcii pe pământ. „Ușoară, maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând /Pe semințele ce zboară/ Între ceruri şi pământ”. Aceste versuri sunt izvorâte din adâncul nevăzut al sufletului, aducându-ne o dovadă că cea mai trainică și sfântă legătură dintre copil și ocrotitorul din Cer se face doar prin undele bătăilor inimii de mamă.
Astăzi casa și curtea copilăriei lui Grigore Vieru sunt frumos amenajate și bine îngrijite. Chiar dacă am fost hărțuiți prin vama noastră de câteva ori înainte și înapoi, nu a fost aceasta mai important decât evenimentul la care ne deplasam. Odată ajunși aici totuși cu ceva timp înainte de începerea activităților, ne-a întâlnit cu același zâmbet prietenesc domnul Veaceslav Ciutac, directorul Casei-Muzeu „Grigore Vieru”, pe care l-am cunoscut acum câțiva ani când pentru prima dată i-am trecut pragul casei de care se îngrijește. Nu pot să trec cu vederea faptul că în această zi, elevii au fost ghizii muzeului pentru grupurile de oaspeți. Nouă ne-a prezentat exponatele muzeale Bianca Blajin, care a venit în ziua sa de naștere îmbrăcată într-un superb costum național, iar alături de dânsa emoții mai mari avea profesoara Elena Ceban, care a fost rugată să-i dea discipolei cel mai înalt calificativ.
După cuvântul de salut al tânărului și noului primar al satului Pererita Victor Didic, delegațiile prezente din alte raioane ale Republicii Moldova, din județele Botoșani și Suceava, din nordul Bucovinei, au depus flori la bustul poetului din curtea casei.
La căminul cultural din sat a avut loc a IX-a ediție a Festivalului „Grigore Vieru”, de data aceasta sub genericul „Tu mă iartă, o, mă iartă, Casa mea de humă, tu…. ”, care a început chiar cu acest poem declamat cu intonație (nu citit!) de primarul localității Victor Didic, cazuri de care nu prea multe mi s-a întâmplat să întâlnesc. Ce-i drept, ceva mai încolo un discurs liric a ținut și primarul municipiului Edineț, poetul Constantin Cojocaru.
Sala imensă pentru un sat, a fost plină de lume și oaspeți, care au fost salutați de președintele raionului Briceni Dorin Pavaloi. Nu au lipsit mesajele de salut din partea delegațiilor de la Dorohoi și Suceava, reprezentate de Asociația „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța” și Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Spectacolul a fost unul de mare sărbătoare, care a adus în scenă multe versuri și cântece pe versurile poetului omagiat, fie muzică ușoară, dar și populară, interpretate de artiști amatori și profesioniști din localitatea Pererita, din orașul Lipcani, dar și raionul Briceni în genere.
Emoționante au fost amintirile lui domnului Victor Guțu, vecin și coleg de clasă cu Grigore Vieru, împărtășindu-ne cum au învățat ei la școală imediat după război, în a doua jumătate a anilor ’40 deja ai secolului trecut.
O deosebită plăcere ne-a făcut întâlnirea cu domnul Ilie Zagoriciuc, mahalean de lângă Cernăuți, pe care l-am simțit atât de aproape și atât de atașat de delegația nord bucovineană. Stând doar de vorbă cu dânsul, am simțit că inima lui bate pentru baștină și aceasta nu poate fi ascuns niciodată cât de bine ai trăi și unde nu te-ai afla în lume. Iar rugămintea insistentă de a le transmite „tuturor la ai noștri de la Cernăuți salutări” este o dovadă certă a faptului. De mulți ani Ilie Zagoriciuc este șeful secției de cultură a raionului Briceni și deseori a fost oaspete al scenelor cernăuțene la festivitățile românilor și cu drag îl așteptăm oricând.
Delegația noastră prezentă la acest Festival a fost o dovadă a faptului că nu putem vorbi despre Grigore Vieru evitând orașul Cernăuți din biografia sa. Poetul vorbea despre Cernăuțiul copilăriei sale, când rămânea acasă, iar mama era nevoită să plece la Cernăuți după cumpărături. Grigore Vieru a avut zeci de întâlniri cu școlarii și studenții din regiunea Cernăuți. Și în prezent păstrez vie în memorie chipul lui alături de poetul din România Ioan Alexandru, care împreună cu oameni de litere cernăuțeni și multă altă intelectualitate eram în curtea casei lui Aron Pumnul la dezvelirea bustului lui Eminescu în iunie 1989, pe când eram student.
La Festivalul vierean de la Pererita a participat un grup de copii din satul Boian, organizat de Asociația Dezvoltării Culturii și Tradițiilor Românești „Boianul Bucovinei”, președinte prof. Serghei Poclitar, care au declamat poezii și au interpretat cântece pe versurile poetului, sufletul căruia cu siguranță în această zi a fost acasă mai mult ca oricând.
Multiple aplauze a cules de la sală eleva Daria Crețu din Cernăuți, cu adânci rădăcini crăsnene pe linie maternă. Ea a reușit să activizeze lumea din sală și să cânte împreună cu dânsa „Melancolie” pe versuri vierene.
Un emoționant mesaj sufletesc a transmis interpreta Carolina Jitaru, care a mărturisit că pentru prima dată se află acasă la Vieru, chiar dacă ea nu se află la mare depărtare de satul ei de baștină Mămăliga. Ea a cucerit publicul cu o melodie care îi aparține pe versuri de poetul Grigore Bostan „Stă neamul meu la poale de Carpați”, acesta fiind un mesaj profund pentru poetul omagiat.
Am plecat de la Pererita. Afară parcă se mai înseninase, chiar dacă se îngâna ziua cu noaptea. „Ceru‘ privea cu ochii lui Grigore Vieru”, iar „Casa cea de humă” a rămas să fie ocrotită de copilul ei cu privirea care izvorăște din ochi de piatră, dar tot atât de seniniă ca întreaga sa operă și zâmbetul ce radia pace, iubire, limbă, Patrie…
Nicolae ȘAPCĂ
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
