Scriitorul sucevean, Andrei Breabăn, este preocupat de istorie, dar mai ales de perioada domniei lui Ștefan cel Mare. A inițiat o serie „Vitejii Măriei Sale”, primul volum constituind romanul „Cneaghina Marușca” – despre tinerețea viitorului slăvit domnitor. Ca membru al Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava), Andrei Breabăn s-a străduit să lanseze la Cernăuți și să doneze bibliotecii Societății „Mihai Eminescu” mai multe cărți de ale sale, pentru care cititorii din nordul Bucovinei, setoși de cunoștințe despre istoria neamului, îi sunt foarte recunoscători. Totodată, îl felicităm pe autorul „Vitejilor Măriei Sale”, cu prilejul decernării Premiului întâi la secțiunea „Proză” la Concursul „Din dor de Eminescu” pentru promovarea Culturii române la cel mai înalt nivel, eveniment care a avut loc în ianuarie anul curent.
Despre Ștefan cel Mare și Sfânt s-a scris foarte mult și s-ar părea că temă dată este aproape epuizată. Scriitorul din Suceava, Andrei Breabăn, nu este de acord cu această părere și demonstrează contrariul. El remarcă: „A-ți propune să scrii despre Ștefan cel Mare al Moldovei este ca și cum ai îndrăzni să faci o călătorie până la soare și să-i atingi veșmintele frumoase care ne dau lumină și căldură, fără de care nu ar exista viață și nici noi nu am fi pe acest Pământ. Și tot nu ar fi de ajuns”. Așa opinează autorul care a pus la cale o serie întreagă de cărți despre Ștefan cel Mare și Sfânt, „marele erou al neamului nostru dar și al Europei”, apreciat ca „atlet al lui Hristos”.
Domnia lui Ștefan cel Mare, care a durat 47 de ani, fiind cea mai lungă domnie în epoca medievală în Țările Române, a fost analizată amănunțit și sub toate aspectele, dar iată despre tinerețea lui se știe mai puțin. Anume această perioadă din viața lui slăvitului voievod a și devenit cercul preocupărilor scriitorului contemporan, Andrei Breabăn. Lucrarea epică „Vitejii Măriei Sale” începe cu povestirea amplă „Cneaghina Marușca”, care nu-l prezintă pe tânărul principe Ștefan în preajma urcării sale pe tronul Moldovei. „Ștefan cel Mare și Sfânt prezentat în această lucrare este tânărul care, pornit de dorința de a-și răzbuna tatăl, dar mai ale de a reda Moldovei strălucirea avută pe vremea bunicului său, se pregătește înarmat cu multă răbdare să realizeze aceste planuri, adunând în jurul său oameni de încredere dar și oșteni pe care să se bizuie când va porni spre Moldova. Deși preocupat inițial doar de aceste proiecte, anii tinereții îl vor arunca într-o frumoasă poveste de dragoste, din ițele căreia nu va putea scăpa, dar care nu-l va îndepărta de planurile sale, ci din contra, îl va ajuta și încuraja să le ducă până la capăt”, explică autorul în „Cuvânt de început” la povestirea „Cneaghina Marușca”.
Punctul de pornire a subiectului este moartea lui Iancu de Hunedoara. „Era 11 august 1456. Ziua în care a apus soarele creștinătății, ziua în care s-a stins lumina luminii, a murit singura speranță a Europei de a ține piept valului de neoprit al păgânilor, pregătit s-o acopere cu apele lui tulburi și să aducă în loc stăpânirea otomană…”, așa începe romanul lui Andrei Breabăn. „Atletul cel mai puternic, unic al lui Christos, cum l-a numit papa, s-a stins pe neașteptate din viață. După câteva zile de grea suferință, el a închis ochii în tabăra de la Zemun, în apropiere de cetatea Belgradului, pe care a apărat-o cu prețul propriei sale vieți, oferită drept jertfă pentru marea sa biruință”, precizează autorul. El trezește interesul cititorului prin următoarea constatare, făcută la figurat: „Aflăm…că marele Iancu nu a murit. El doar se odihnește sub lespedea din marmura albă, la Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. Înainte de a-și da sfârșitul, iar duhul său să călătorească la Hristos, marele erou al creștinătății a lăsat în urmă înlocuitori doi flăcăi, aprigi și ambițioși ca și el, care aveau să continue și să ducă mai departe visul său sacru pe care l-a împărtășit și lor înainte de a pleca în campania antiotomană, parcă simțind că acolo își va găsi sfârșitul. Doi vrednici prinți veniți din cele două țări române surori, care vor duce mai departe în eternitate faptele marelui erou, prin noi fapte de glorie prin care vor face să triumfe din nou și din nou cauza luptei poporului român pentru libertate, continuând astfel tradiția strămoșilor noștri daci”. Este vorba de Vlad Țepeș, care va urca în curând pe tronul Țării Românești, și Ștefan cel Mare, luat de Iancu de Hunedoara sub tutela sa, salvându-l de urmărirea lui Petru Aron, cel care, pentru a pune mâna pe putere, l-a decapitat pe Bogdan Voevod, tatăl lui Ștefan cel Mare. Și, desigur, tindea să scape și de urmașul lui Bogdan care putea să-i fie un real concurent. Scriitorul Andrei Breabăn remarcă: „Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare vor fi primii din principii Europei creștine care îl vor înfrunta și îl vor învinge pe marele Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Cele trei state românești desprinse din trunchiul sfârtecat al Daciei regelui Decebal își vor împlini rând destinul…”.
Autorul se străduiește ca din convorbirile verilor Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare cititorul să afle planurile acestora la domnie. Tânărul Ștefan purta în suflet marea durere cauzată de decapitarea lui Bogdan vodă, tatăl său de către Aron vodă. „După ce tăcu o vreme mohorât, Ștefan spuse: – Parcă trăiesc și acum acele clipe cumplite, pe care nu le voi uita niciodată. La Suceava ne-au ajutat niște hotnogi de-ai tatei. Sunt și acum printre vitejii mei, m-au însoțit peste tot pe unde am mers în pribegie…”. Din acest moment scriitorul începe dezvăluirea temei „vitejilor Măriei Sale”. De asemenea viteji va avea nevoie pentru a cuceri tronul și a salva și a întări țara în fața Porții Otomane. Ștefan îi spune vărului său Vlad: „Unite în acțiune, Moldova și Valahia îi pot ține pe turci la Dunăre… Nu trebuie să uităm cum își tratau bolnavii strămoșii noștri daci. Vindecau mai întâi sufletul, pentru a însănătoși trupul. Poate și noi ar trebui să pornim de la suflet, vere. Să ascultăm vocea Țării, să vedem ce spune. Numai așa vom găsi cauza bolii care ne ucide Țara”.
Tânărul fecior al răposatului Bogdan Voievod, care aștepta la vărul său din Valahia momentul potrivit să se întoarcă în țară, a devenit o legendă încă înainte de a urca pe scaunul tatălui său, remarcă scriitorul Andrei Breabăn. „Poporul Moldovei nutrea o speranță, și se vedea că Dumnezeu i-a auzit ruga și i-a ieșit în întâmpinare”. Viitorul domn al Moldovei se baza pe vitejii conduși de vărul Duma, feciorul unchiului său Vlaicu, care îi asigura paza noapte și zi. Autorul romanului explică: „Vitejii erau legați de Ștefan prin jurământ sacru, astfel că, pe lângă credința pe care i-o purtau, fiind gata oricând să meargă la moarte pentru el, îl iubeau ca pe un părinte, chiar dacă unii erau ceva mai mari în ani decât Măria Sa”. Ștefan și-a format o oaste mică, dar credincioasă și, „cu toate opreliștile puse de Petru Aron, tot mai mulți feciori de boieri și de răzeși voiau să ajungă în oastea Măriei Sale Ștefan Vodă”.
Primul volum „Cneaghina Marușca” din seria „Vitejii Măriei Sale” se termină cu miruirea vitejilor, după care a urmat „cununia religioasă a Măriei Sale Ștefan al Moldovei cu o cneaghină pe numele Marușca, venită tocmai dintr-un sat de munte aflat pe valea pârăului Suha Mare. Un pârâiaș care își varsă apele sale repezi în râul Moldova, unde a sfârșit din viață cățelușa lui Dragoș care a dat numele ei țării. O jertfă pe care se va clădi o țară care va sta demnă în fața Europei și âși va spune cuvântul în multe momente ale istoriei, dând lumii nume de mari eroi, și mai ales de mari fapte de glorie”. Autorul conchide: „Un mare pas în viață a fost făcut. Omul Ștefan și-a întâlnit fericirea. Mai urma un altul, cu mult mai greu. Acesta era rânduit feciorului Mușatinilor. Acum, fiul lui Bogdan Voievod urma să se însoare cu Țara Moldovei, a doua soață, care era mai pretențioasă ca prima. Marușca îi oferă deja soțului iubit toată făptura ei și toată dragostea din lume, Moldova în schimb îi cere de pe acum să se sacrifice pentru ea când va fi nevoie. Dar Ștefan știa că nu putea trăi nici fără Marușca, dar nici fără Moldova”.
Astfel scriitorul Andrei Breabăn îl pregătește pe cititor pentru lectura următorului volum al seriei „Vitejii Măriei Sale”, trezindu-i interesul și mai mare față de personalitatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
