Recent, Centrul regional de educație estetică din Cernăuți „Tineretul Bucovinei” a fost gazda unui eveniment de amploare, dedicat creației școlărești. Aici și-au dat întâlnire participanții etapei a doua a Festivalului Național „Roua curată”, la secțiunea „Creație literară”. Adică, vorbind în termeni exacți — 43 de tineri talentați din 23 de comune bucovinene și-au demonstrat măiestria.
După cum relatează organizatorii, ediția din acest an a fost consacrată scriitorilor din Bucovina, iar concurenții au arătat un nivel înalt de interpretare, confirmând că literatura nu înseamnă doar texte, ci și o trăire profundă a sensurilor și emoțiilor.


O prestație lăudabilă au avut și reprezentanții instituțiilor de învățământ cu predare în limba română, dovedind încă o dată că ei nu sunt mai prejos cu nimic decât alții. Astfel, la categoria de vârstă rezervată concurenților de 15-18 ani a excelat Adina Timchiv, elevă în clasa a 11-a la Liceul din Godinești. Prestația fetei a stârnit aprecieri din partea juriului, susținute cu poziția întâi cucerită la finele festivalului.


Aceasta nu a fost singura izbândă pentru Comunitatea Teritorială Ostrița. O a doua reușită vine din partea Sofiei Andrusiac, elevă în clasa a 5-a la Liceul din Horbova. Liceana din Horbova și-a adjudecat locul doi la categoria de vârstă 11-14 ani, o performanță remarcabilă care este rezultatul talentului, perseverenței și dragostei sincere pentru cuvânt.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/




