9 C
Chernivtsi
marți, aprilie 21, 2026

În 2026 se împlinesc 430 de ani de la nașterea Mitropolitului Pentru Movilă, apărătorul întregii Ortodoxii. BISERICA VALAHĂ DIN LVIV, UNDE A FOST HIROTONIT MITROPOLITUL KIEVULUI PETRU MOVILĂ, FIU AL MOLDOVEI ȘI PĂRINTE AL UCRAINEI

Trebuie citit

Cale spre triumful Ortodoxiei

Plăcile memorabile de granit, ca niște documente istorice scoase în văzul tuturora și fixate pe fațada Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Lviv, atestă că acest locaș de închinare a domnitorilor moldoveni, a fost sfințit în anul 1629 de către arhimandritul Lavrei Pecerska din Kiev Petru Movilă. A fost o onoare ca fiul lui Simion Movilă și nepotul lui Ieremia Movilă – doi domnitori moldoveni, ctitori ai bisericii, s-o sfințească. Iar apoi, peste patru ani, la 28 aprilie 1633, anume în Biserica Valahă să fie hirotonit mitropolit însuși Petru Movilă. Toți cei care trec pragul sfântului locaș pot admira aceste „file de granit”. Una din ele are următoarea inscripție: „În amintirea celor doi voievozi luminaţi ai Moldovlahiei: Ieremia şi Simeon Moghilă ctitorii acestei biserici”. Iar deasupra corului se află două tăblițe cu inscripţia slavonă pe cea din stânga: „Ale tale dintre ale tale Împărate Hristoase, robul Tău Miron Barnovschi Voievodul Moldovlahiei, îţi aduce la săvârşirea hramului acestei biserici”. Iar pe tăbliţa din dreapta este un verset din Sfânta Scriptură: „Primeşte deci cu milostiviri Iisuse, cuvântul lui Dumnezeu, cel care te-ai răstignit cu trupul şi care eşti vestitorul tuturor, acest sfânt hram şi izbăveşte pe oameni de cel viclean”. 

Din filele adevărate de istorie se știe că aici învăţatul Petru Movilă a rostit un cuvânt de laudă pentru opera de ajutoare a lui Miron Vodă. Asistenţa, printre care se afla fostul şi viitorul domn al Moldovei, Moise Movilă – fratele lui Petru de la Kiev – a aplaudat iniţiativele lui Miron Vodă, iar membrii Stavropighiei au imortalizat momentul prin sculptarea în mijlocul cupolei bisericii a herbului Moldovei, obişnuitul cap de bovideu, mobilele şi inovaţiile heraldice.

Arhitectural, Biserica „Frăţiei” din Lviv s-a păstrat bine până astăzi, conservându-şi forma ei iniţială. Intrarea în biserică nu este din strada lăturalnică, unde se află o uşă blocată, deasupra căreia a fost plasată inscripţia „Voloşska Ţerkva” (Biserica Valahă) şi basorelieful mitropolitului Petru Movilă. Posibil ca înainte intrarea fusese anume prin această uşă. Astăzi însă, pentru a intra în biserică, trebuie să treci printr-o curte mică, în care se situează icoana Maicii Domnului şi locul amenajat pentru lumânărar, unde se pomenesc morţii şi unde poţi să pui o lumânare şi pentru sănătatea celor vii. Pe partea străzii din dreapta altarului găsim două inscripţii, dintre care una semnalează faptul potrivit căruia în acest edificiu a învăţat Petru Movilă, şi unde era probabil Şcoala „Frăţiei”, în care a studiat și cronicarii moldoveni Grigore Ureche  şi Miron Costin. Pe inscripţia de pe basorelief se menționează că în această biserică a fost hirotonit Petru Movilă, viitorul mitropolit al Kievului.

Calea spre acest triumf al ortodoxiei în Polonia catolică din secolul al XVII-lea a început în anul 1632, odată cu moartea regelui Sigismund, care a însemnat și sfârșitul unei perioade grele în viața ucrainenilor ortodocși. Alegerea noului rege era un bun prilej pentru înaintarea cerințelor privind restituirea drepturilor pe care le-au pierdut ortodocșii în rezultatul Unirii de la Berestia (Brest) din 1596 (anul nașterii lui Petru Movilă).  Imediat după moartea lui Sigismund al III-lea, Petru Movilă a stabilit relații cu instituții și personalități ucrainene marcante pentru ca împreună și cu eforturile comune  să obțină reînnoirea drepturilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În situația religioasă de atunci din Polonia nici o grupare nu era sigură în obținerea unei majorități în seim. Petru Movilă a înțeles că succesul ortodocșilor va depinde de alianța acestora cu o altă grupare. În această competiție cu catolicii, pentru ortodocși era firească alianța lor cu protestanții. Petru Movilă a făcut legătura cu cneazul Krzysztof Radziwiłł, unul dintre protestanții cu mare influență, propunându-i o alianță politică „întru unirea forțelor pentru recăpătarea a tot ce a fost pierdut pe nedrept și luat cu forța”. Ședința seimului a început la 27 septembrie 1632. Alianța politică a ortodocșilor și protestanților a fost eficientă și s-a decis ca ortodocșilor să li se întoarcă dreptul la libertatea confesională, pierdută după Unirea de la Berestia. Noul rege al Poloniei  și Marelui Ducat al Lituaniei, Vladislav, a depus jurământul la 13 noiembrie 1632. În numele ortodocșilor, arhimandritul Petru Movilă  i-a mulțumit lui Vladislav al IV-lea „pentru examinarea înțeleaptă și onestă a cerințelor ortodocșilor”.

La 3 noiembrie 1632, înainte de alegerea noului rege, deputații ortodocși aflați la Varșovia au propus câțiva candidați pentru scaunul de mitropolit. Printre aceștia se număra și Petru Movilă.  Însuși faptul înaintării lui Petru Movilă în postul de mitropolit înainte de aprobarea punctelor de compromis religios cu regele, arată că a existat o condiție acceptată de majoritatea solilor ortodocși, iar Petru Movilă, ca persoană energică și ambițioasă, a dorit să stea în fruntea Bisericii Ucrainene. Prin activitatea sa de mai departe el a îndreptățit această decizie.

Majoritatea istoricilor sovietici tratau alegerea lui Petru Movilă în postul de mitropolit drept o intrigă a însuși arhimandritului. Myhailo Kostiumarov, precum și alți istorici ucraineni, au o părere diametral opusă.

Trimișii lui Petru Movilă au fost primiți de Patriarhul ecumenic, care l-a blagoslovit pe noul mitropolit, dându-i titlu de „exarh al sfântului scaun apostolic de la Constantinopol”. La începutul lui aprilie a anului 1633 Petru Movilă a pornit pregătirile pentru a fi hirotonit la Lviv. De ce anume la Lviv și nu la Kiev? Însuși Petru Movilă nu dorea ca ceremonia să aibă loc la Kiev, unde adeptul Moscovei, bătrânul și bolnavul mitropolit Isaia Kopynski nu se pregătea să cedeze scaunul de mitropolit. În schimb la Lviv Petru Movilă se bucura de o simpatie mare, unde neamul său a ajutat „Frăția” și pe nimeni nu-i deranja orientarea spre cultura occidentală.

Hirotonirea mitropolitului Petru Movilă a avut loc duminică, 28 aprilie 1633, în Biserica Adormirii Maicii Domnului (Biserica Valahă). Serviciul divin a fost oficiat de episcopul de Lviv Ieremia Tysarovski. La ceremonie au fost prezenți trimișii domnului Moldovei Miron Barnovski, printre ei aflându-se mitropolitul Varlaam.

Ceremonia în Catedrala Sfânta Sofia din Kiev era prevăzută pentru 7 iulie 1633. La finele acestei luni, în ziua a 22-a, domnitorul Moldovei și ruda noului mitropolit Petru Movilă, Miron Barnovschi, cel cere a „săvârșit” construcția Bisericii Valahe din Lviv, a fost executat de turci la Constantinopol. Așa s-a încheiat tragic viața unui slăvit domnitor al Moldovei. Iar pentru un alt fiu al ei, mitropolitul Petru Movilă, începea cea mai strălucită perioadă din activitatea sa de apărător al întregii Ortodoxii.

Vasile CARLAȘCIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

Prima parte a materialului:

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol