Iarna din acest sezon a avut un impact pozitiv asupra stării culturilor de toamnă din regiunea Cernăuți. Despre asta se arată într-un comunicat al Administrației Regionale Militare Cernăuți.
În speță, se precizează că, perioadele cu temperaturi scăzute au fost însoțite de un strat suficient de zăpadă, care a avut rol de izolator natural, protejând plantele de oscilațiile bruște de temperatură, prevenind înghețarea nodului de înfrățire și contribuind la acumularea umidității în sol. Conform datelor operative, răsărirea culturilor de toamnă a fost obținută pe întreaga suprafață însămânțată, iar starea acestora este apreciată ca fiind bună și satisfăcătoare. Astfel, culturile de toamnă pentru recolta anului 2026 în regiune au iernat cu succes, ceea ce permite prognozarea unui start stabil al vegetației de primăvară.
Sursa menționată mai notează că, pentru recolta anului 2026, în regiunea Cernăuți au fost însămânțate 45,9 mii ha de culturi de toamnă, dintre care: cereale de toamnă — 35,2 mii ha, inclusiv: grâu de toamnă — 26,5 mii ha, orz de toamnă — 8,5 mii ha, secară de toamnă — 0,2 mii ha, rapiță de toamnă — 10,7 mii ha.
Până la data de 1 martie, au fost fertilizate deja aproape 50% din suprafețele cu cereale de toamnă, ceea ce constituie 17,5 mii ha (inclusiv 15,7 mii ha de grâu de toamnă și 1,8 mii ha de orz de toamnă). De asemenea, în întreprinderile agricole au fost fertilizate 6,9 mii ha de rapiță de toamnă, ceea ce reprezintă 64,5% din suprafața totală însămânțată cu această cultură.
„Fertilizarea de primăvară se realizează diferențiat — ținând cont de tipul solului și fertilitatea naturală a acestuia, de premergători și de îngrășămintele aplicate anterior, precum și de starea culturilor după iarnă (densitatea, gradul de înfrățire și dezvoltarea masei vegetative). Se utilizează preponderent aplicarea fracționată a îngrășămintelor minerale — azotat de amoniu, UAN (soluție de azotat de amoniu și uree), sulfat de amoniu — ceea ce asigură o eficiență ridicată a acestora. Desfășurarea la timp și în mod calitativ a complexului de măsuri de îngrijire a culturilor reprezintă o premisă importantă pentru obținerea unor recolte înalte”, — transmite ARM Cernăuți.
Victor MELNIC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/


