El a fost cunoscut cu numele de Sandu. Așa îl știau prietenii, colegii de breaslă. Iar azi, 23 decembrie, ar fi trebuit să-l felicităm cu ocazia zilei de naștere. S-a născut în această zi în 1963. Dar pe vremea aceea te mai „scriau la primărie” în ziua în care se prezenta un părinte. Așa și Sandu a ajuns în acte să fie născut la 2 ianuarie 1964. Cu caracterul său specific, ținea de fiecare dată să facă această precizare. Așa era el.
Pentru prima dată l-am văzut la Cernăuți, venit în ospeție la căminul studenților filologi de la Universitate, unde studia sora sa Mariana. Apoi am avut ocazia să fiu la el acasă, cu alți colegi de-ai Marianei. Și m-a mirat foarte tare faptul că a venit de la serviciu pe la ora unu de noapte. Fără să știu atunci, că pentru un colaborator al unei redacții de ziar aceasta era ceva obișnuit. Iar Sandu era deja redactor adjunct la ziarul „Prietenia” din Transcarpatia natală.
S-a născut pe malul drept al râului Tisa, la poalele munților Carpați în localitatea Slatina. A fost admis la facultatea de biologie a Universității de Stat din Ujgorod, unde s-a adâncit cu pasiune în studierea miraculoasei lumi a ființelor vii, de la microorganisme până la om. După absolvirea facultății a fost trimis ca profesor la Școala medie din Dibrova, raionul Teacev. Însă la un moment dat a hotărât să-și încerce aptitudinile ca traducător la ziarul raional „Prietenia”. Căsătorindu-se cu o bucovineancă, la Hliboca profesorul-traducător a lucrat doi ani, două luni și două zile în organele de interne în grad de locotenent superior. Dar dacă Dumnezeu l-a făcut traducător, s-a întors la ocupația preferată.
În anul 1992 a fost angajat la redacția ziarului „Monitorul de Hliboca”. A fost redactor-șef adjunct pentru ediția românească.
O colegă de la ziarul ucrainean, Larisa Dușceac, care e și poetă, scria despre Alexandru Borca la Jubileul de 50 de ani ai acestuia: „Dragostea față de limbă este pentru Alexandru Borca o muncă zilnică minuțioasă cu dicționarele, căci la el totul trebuie să fie exact. Simte nu doar sensul lexical al cuvântului, ci și nuanțele cele mai subtile ale lui. Pentru că numai având dar de la Dumnezeu înțelegi că „legământ de seară” înseamnă nu „заповіт вечору”, ci „вечірня присвята”.
Sandu a fost un pilon foarte important pentru ziarul „Monitorul bucovinean”. El a fost unul dintre acei, care nu pleca acasă până nu se trimitea ziarul la tipar. El a fost acela care a dormit nu o singură dată pe patru scaune și-o geacă, dar ziarul a fost trimis la tipografie. El a fost salvatorul nostru, dar și al multora din afara redacției, descifrând cele mai întortocheate articole care trebuiau scoase la capăt. Și nu exagerez deloc, spunând că era deseori contactat de colegi de breaslă din redacțiile învecinate, de traducători de manuale, mai ales în domeniul biologiei, chimiei, anatomiei, geografiei, jurisprudenței, dar și multe altele. El a tradus din limba română în limba ucraineană prima carte de „Povestiri din istoria poporului român”, care a fost aprobată pentru studiere în școlile din Ucraina, dar și câte altele.
După ce în 2020, la începutul pandemiei s-a retras din mai multe considerente la casa părintească din Slatina, Sandu era deseori contactat de noi, cei din redacție pentru consultări. Așa era el — știa totul! Totul ce ținea de arta traducerii cuvântului și nu numai. Avea un talent lingvistic de mare excepție. Și nu era filolog. Numai Sandu cred că era capabil să asculte muzică rock și concomitent să traducă. Avea o memorie fenomenală, iar amintirile le povestea cu lux de amănunte pe zile și chiar ore. Nu odată spuneam că Sandu putea să participe la orice competiție de traducători (limbile ucraineană, română, rusă) și ar fi fost între primii trei, ca să nu zic cel mai bun…
Duminică, 21 decembrie 2025, am primit din Transcarpatia vestea tristă că Sandu Borca completează redacția celestă a românilor din Ucraina. Sincere condoleanțe familiei și prietenilor, tuturor celora care l-au cunoscut și apreciat.
Eu, Nicolae ȘAPCĂ, semnez acest cuvânt de adio și în numele foștilor colegi de redacție Gheorghe Semeniuc, Olga Zozuleac, Rodica Boico, Mihai Șapcă, Constantin Dascaliuc
***
„Ian Ghițulescu, dă-i o căutare!”
Așa-mi zicea adesea colegul de redacție Sandu Borca (în poză, al doilea din stânga) dorind să afle ce ne-a mai pregătit nou rețeaua virtuală. Nu că n-o fi cunoscut ceva, că de știut, slavă Domnului, le știa mai că pe toate — practic, din orice domeniu al vieții. Și de multe ori, cu mintea lui lucidă punea la îndoială, pe bună dreptate, ceea ce relata Internetul sau alte surse mai contemporane de acces la informații. Dacă cineva cândva avea vreun „dubiu” (un cuvânt foarte pe placul său, de care ne-am „molipsit” și noi), Sandu era „instanța” finală. Dacă a spus Sandu, așa o fi! Cu el se consultau, deopotrivă, și cei care lucrau cu texte în limba română, și cei care aveau de-a face cu slova ucraineană. Ca traducător, era în vârful topului, indubitabil! Cine a stat pe lângă el, a avut ce „fura”. Confirm și eu, și alți colegi!
Ca pescar, de asemenea era genial — păi, chiar a câștigat un concurs de acest gen într-o confruntare pescărească „de zile mari” de pe lacul satului Dimca între membrii diferitor organizații din fostul raion Hliboca, reprezentând cu cinste ziarul nostru (desigur, nu numai în sens pescăresc făcea acest lucru!).
Altfel spus, „monitoristul” Sandu Borca, care a „decolat” în Bucovina din Transcarpatia, a fost o enciclopedie universală vie, dar cu un mare suflet de OM.
Și cu un talent inconfundabil de povestitor. Fiind de felul său o fire prietenoasă și o persoană foarte „deschisă”, ne mărturisea nouă — celor mai tineri, fără ezitare, cele trăite de el. În stilu-i caracteristic și inegalabil: pe îndelete («не торопися и не волноваися» — era unul dintre sloganurile vieții sale), cu lux de amănunte (care numai în capul lui puteau încăpea) și cu un umor rafinat de nu te mai opreai din râs minute în șir.
Câte și câte: de la tine, Sandule, am aflat și am memorizat pentru toată viața cum a găsit Gică Hagi „breșa” în zidul lui „Dinamo” Kiev în Supercupa Europei la fotbal din 1987; pentru ce poate fi refolosit un bec „ars” — asta după ce vreo trei inși au stat și și-au „bătut capul” aproximativ cam o oră care o fi răspunsul corect (dar n-o să-l divulg aici); și, desigur, memorabilul sfat „să nu ne enervăm că strică la frumusețe”. Și multe-multe altele…
Orice n-ar fi zis cineva, în orice situație (chiar și dintr-acelea mai tensionate) tu veneai cu un banc pe acest subiect, ori ne informai că există și o piesă pe tema asta. Și astfel făceai ca cei din jur să uite, măcar pentru o clipă, de grijile și problemele care-i bântuiau.
Că veni vorba despre muzică, un meloman mai pasionat ca tine n-am întâlnit. Și, totodată, probabil, unul dintre cei mai fideli ascultători ai „Radio România Actualități”. Ce-i drept, însă, te mai contrai cu prezentatoarea buletinului de știri care nu pronunța corect denumirea orașului „Bruxelles”!.. Chiar te „irita” strașnic acest lucru!..
De fapt, radioul și dicționarul — ți-au fost prieteni de nădejde de când te știu (cam de vreo peste optsprezece ani, dacă stau să socot). În vara lui 2008, venind la practică la „Monitorul”, am fost repartizat în secția de traduceri, pe care o conduceai. Țin minte bine și primul text, pe care mi l-ai dat în lucru — fusese despre Stejarul lui Ștefan cel Mare din Valea Cosminului. În naivitatea mea și ne fiind familiarizat, încă, în arta lucrului cu dicționarul, am crezut c-o fi mai bine să scriu „gindă” în loc de „ghindă”. Un copil, ce să vrei!… Nu știu ce te-ai gândit despre mine atunci (posibil, ai zis, că, poate, mi-o fi făcut o „farsă” tastatura), dar, oricum, nu m-ai „tras la răspundere”. De fapt, mi-ai făcut observație (colegial, bineînțeles) doar atunci când am vrut să mă adresez la tine cu „Dumneavoastră”. Nu acceptai categoric asemenea oficialități și domniri. Tu erai pentru toți Sandu, iar pe mine m-ai „botezat” Ghițulescu — în cinstea comentatorului sportiv (evident!, de radio), Ion Ghițulescu.
Citându-te pe tine, „nu că te laud”, dar așa a fost. Așa ai fost tu cât timp ți-a dat Domnul să dăinui pe acest pământ. Din păcate, astăzi vorbim despre tine la timpul trecut…
Deși încă destul de tânără, la 62 de ani neîmpliniți, inima lui Sandu al nostru a încetat să mai bată zilele trecute (chiar în preajma zilei de naștere), iar ale noastre au fost cuprinse de o scârbă enormă. Drum lin spre Cer, dragă prietene și coleg! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău și să te odihnească în Împărăția celor drepți!
Gheorghe SEMENIUC
P.S. Sper să nu fi făcut erori majore în acest text, că de acum nu mai are cine ne „urechea colegial”…
