Am scris de numeroase ori despre diverse întreceri de orientare sportivă, însă, în ceea ce privește competițiile nocturne, cred că, n-am mai avut până acum publicații în paginile ziarului nostru. Ei bine, acestea există, se organizează inclusiv în Bucovina, iar sportivii din fostul raion Hliboca se numără printre principalii triumfători.
Un exemplu elocvent în acest context este recentul campionat al regiunii, desfășurat sub formă de orientare de noapte, la baza Liceului Profesional de Construcții din Cernăuți. Competiția a avut loc pe distanțe scurte și a adunat la start aproximativ 80 de participanți, nu doar din Bucovina, ci și din regiunile Dnipropetrovsk și Donețk.
Programul de concurs a inclus mai multe categorii de vârstă — de la 12 până la 45+ ani. Și, aproape la fiecare categorie, atât la masculin, cât și la feminin, pozițiile fruntașe au fost cucerite de reprezentanții zonei Hlibocii — în principal, elevi și antrenori ai Centrului de turism și etnografie din Hliboca.
Mai mult, în unele cazuri, aceștia au „ocupat” întreg podiumul. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în competiția băieților sub 12 ani, unde pe prima treaptă s-a situat Zahar Capciuc (Hliboca), pe a doua — Alexandru Zavivalov (Dumbrava Roșie), iar pe a treia — un alt hlibocean, Bogdan Mititiuc. La aceeași grupă de vârstă, la fete, titlul de campioană a fost obținut de Ana Colotilo (Hliboca), în timp ce Xenia Boicu (tot din Hliboca) a ocupat locul al treilea.
La categoria rezervată concurenților sub 14 ani, tinerii din Oprișeni, Viorel Costiuc și Constantin Greniuc, și-au adjudecat „argintul”, respectiv „bronzul”, iar Marina Macușina din Hliboca s-a clasat pe poziția a treia.
Competiția la categoria sub 18 ani a adus alte trei medalii. S-au remarcat, de această data, Roman Verjac (Dumbrava Roșie) — locul doi, consăteanul său David Costeneac — locul trei, precum și Anastasia Brighineț din Hliboca, care a obținut poziția a doua.
Ritmul victorios al elevilor a fost susținut și de conducătorii lor de la Centrul de turism și etnografie din Hliboca, care au cucerit titluri de campioni la trei categorii: Oxana Melenco (45 F), Valentina Dușceac (21 F), Vladimir Balovseac (21 M). La rândul său, Natalia Șelepiuc (Hliboca) a devenit vicecampioană la categoria 21 F.
Menționăm că, învingătorii și premianții aventurilor nocturne de orientare au primit diplome, medalii și suvenire din partea sponsorilor competiției.
Gheorghe SEMENIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/






