De câteva ore stau ca trăsnit din senin. Știam că de cinci zile prietenul nostru, poetul Gheorghe Ungureanu e în comă în urma unui atac de cord. Dar medicii spuneau că se întâmplă și minuni și întotdeauna există ultima șansă. Însă telefonul primit de la Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminescu” din Cernăuți, mi-a accelerat bătăile inimii încă până să-i răspund. Vestea de care aveam frică nu m-a ocolit: „Nicolae, a murit Gheorghe…”.
Și ce să te faci capului în asemenea situații?! Întotdeauna am fost conștient de faptul că în aceste cazuri este o singură variantă – trebuie să facem ceea ce se face… „Scrie, dacă poți, mi-a mai zis Vasile…”. Nu pot, dar trebuie…
Ce să scrii despre un tânăr poet cu un suflet de o imensă simplitate și o gândire cu o încărcătură filosofică modernistă. Un stil de exprimare de o pătrundere răscolitoare până în adâncul imaginației. Și nu pot să nu-mi amintesc aici de cele spuse de Maestrul Arcadie Suceveanu, cu niște ani în urmă: „Gheorghe Ungureanu a venit pentru a răsturna totul cu picioarele-n sus în poezia românească de la Cernăuți”. Și era adevărat.
Ghiță Ungureanu, un tânăr care iubea la nespus simplitatea românului, care putea să muncească zile în șir în grădină, să doarmă cu nespusă plăcere nopți la rând în stână, să mestece cu nemărginită plăcere laptele de oaie din budacă bucurându-se de cașul cu aroma tradițiilor românești și zerul din ceaun scoțând urdă de cea mai înaltă probă, înșira pe foaia transparentă a timpului versuri de o filozofie și imaginație deseori greu de înțeles.
Acum doi ani îi publicam în „Monitorul bucovinean” un ciclu de versuri la care parțial revin astăzi. Am vrut să-l întreb atunci: „Ghiță, cine naiba o să înțeleagă ce vreai tu să spui în aceste poezii?!”. Însă nu am făcut-o, pentru că mi-am dat seama că gândirea lui pornește spre înălțimile poate încă inexistente spre care tinde imaginația sa.
„Am pornit înspre lumină, chiar lumina m-a trimis înspre lumină”, scria Gheorghe Ungureanu. Este o călătorie interioară? Un drum ghidat de o forță superioară? Cine „l-a trimis”? Ori poate a fost chemat sau împins de această forță? Oare nu prea devreme prin versul său a hotărât să se unească cu Divinitatea? Ce cunoștea Ghiță și nu știam noi, cei din jurul lui, care ne adunam roata ceaunului cu sarmale pe care le învelea cu filozofia simplității sale, de te lingeai pe degete la ospăț? El era bucătarul-filozof, iar noi… noi eram mâncăii de bucuria cărora îi creștea inima. „Băieți, cum vă par găluștele?”. „Foarte bune, Ghiță, foarte bune…!”
Până la urmă, tot inima i-a jucat festa… Dar nu știu dacă doar a sa… Poate că și celelalte inimi pentru care el retrăia și avea emoții interioare „l-au trimis spre lumină”?.
„Mă dor inimile oameni buni / îmi bat în palme / îmi bat în palme”… Aici nu cred că este vorba doar de inima poetului, ci de inimile altora, a „oamenilor buni”, exprimând o empatie copleșitoare cu suferința celorlalți. Avea o suferință colectivă pe care o purta de cele mai multe ori în sine. Acolo, în buzunarele inimii. Cred că era mai mult o suferință spirituală, pe care o purta în inima care nu a mai rezistat…
Acum câteva zile i-a trimis câteva poezii, probabil ultimele, prietenului apropiat Gheorghe Bodnariuc. Citindu-le parcă am pipăit cumva pulsul inimii sale care bătea în palme și deodată s-a oprit… Pentru că a prevăzut ceva ce nu am înțeles noi mai devreme. Oare îl puteam ajuta? Nu știu… Știa doar Dumnezeu când i-a inspirat versurile din urmă: „Timpul meu / Mi-a șoptit / Că vrea să moară odată cu mine…” Bine, Ghiță, dar de ce atât de repede?
Nicolae ȘAPCĂ
***
Gheorghe Ungureanu s-a născut la 22 februarie 1978 în satul Voloca. A absolvit în 1995 școala medie din satul natal. În același an a devenit student la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Cernăuți (Catedra de Filologie Română și Clasică), pe care a absolvit-o în anul 2000. A debutat cu un ciclu de poezii în Gazeta de Herța, a publicat versuri în Zorile Bucovinei, Concordia, Monitorul bucovinean, Plai Românesc, Libertatea Cuvântului, Convorbiri literare, în revistele Glasul Bucovinei, Țara Fagilor, Septentrion literar. Este prezent în culegerea colectivă Mănăstire de cuvinte ș.a. Traducător de manuale.
În 2009, la Herța, i-a apărut volumul de versuri Eu fără titlu.
Din 2018 este vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți. Membru al conducerii Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, membru activ și organizator al ședințelor Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți” Cernăuți-Suceava.
S-a stins din viață la 2 decembrie 2025.
Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, sunt profund îndurerate de decesul prematur al poetului Gheorghe Ungureanu și exprimă profunde condoleanțe familiei și rudelor. Veșnică să-i fie pomenirea!
Gheorghe Ungureanu
***
mă dor inimile oameni buni
îmi bat în palme
îmi bat în palme
cum bat în palme la un spectacol de gală
fie în dreapta
fie în stânga…
mă dor inimile oameni buni
lăsați-mi mie măcar o mână…
liberă
să mângâi în palmă
să mângâi în palmă
o lume de inimi
măcar cu dreapta
măcar cu stânga
mă dor inimile oameni buni
lăsați-mi mie măcar un ochi…
liber
să văd în palmă
să văd în palmă
cum pășesc pe secunda-mi
cum pășesc sub secunda-mi
o lume de inimi
măcar la dreapta
măcar la stânga…
mă dor inimile oameni buni
lăsați-mi mie măcar un suflet…
liber
s-ascund în palmă
s-ascund în palmă
o lume de inimi
fie de dreapta
fie de stânga…
mă dor inimile oameni buni
mă dor inimile oameni buni
fie din dreapta
fie din stânga
***
Am pornit înspre lumină
Chiar lumina m-a trimis înspre lumină
Pașii îmi sunt clădiri antice de piatră
Roase de umbre… betege
Suflarea îmi este o privire de șarpe
Spânzurată pe gât de fecioară.
Am pornit înspre lumină
Chiar lumina m-a împins înspre lumină
Nu mă plâng nici nu mă… plâng
Trec pe lângă oameni
Am fericirea
Și pe lângă pietre din oameni
Am fericirea
Trec repede târând în urmă pași
Precum clădiri antice de piatră
Roase de raze X
Sau de umbre betege
Sânge din sânge
Da…
Sunt fugărit înspre lumină
Chiar lumina mă mână înspre lumină
Să-i strâng în brațe osânda
Cum dimineața își strânge în brațe
Închisul ochilor
Alerg gonit de lumină
Las în urmă
Urme nedumerite
De pași precum clădiri antice
Roase de umbrele razelor X…
Betege
Sângerez din lumină în lumină
Am ajuns și până la mine
am privit lung la mine
Încă nu eram pe loc
Și m-am lăsat…
În urmă
***
Emoții
Ca lame lungi
Se lasă peste timp
mi-a rămas un sfert de haos
și mie
pentru singurătățile mele
casta boemică
se revoltă
sare cu pumnii
arată cu degetul
doar aerul
se ridică și pleacă demonstrativ
trântind ușa…
degeaba
***
s-a surpat și ultimul pod
ce mă lega de șoapte
cu dosul palmei șterg resturile
de întuneric
îmbibat în memorie
în depărtarea ce mi-i dată
s-o strâng între doi ochi
fulgi negri cad cu zgomot
fulgi negri îmi zgârâie privirea
fulgi negri își umflă plămânii
și tuse tuse tuse
o fabrică de tutun s-a răsfățat
în plămânii fulgilor negri
ador asemenea începuturi de zi
cu explozii de fulgi negri
doar așa timpul
lovit de schije
mă urmează cuminte
să facem oameni
din fulgi negri
până la nepăsare
decembrie 2023
***
Existență
Trage-ți fusta mai jos
Ți se vede pericolul
De a întârzia…
Cu o ora
***
Vă rog să mă limitați în timp
Întârzii la câteva rubrici
cheie ale vieții…
***
Timpul meu
Mi-a șoptit
Că vrea să moară odată cu mine
În aceeași clipă
În aceeași viață
În aceeași moarte
Mă iertați
Dar nu cred că am nevoie
că și în acest poem
să-mi apese cineva
pe suflet.
***
Mi-ai scris
Mult mi-ai scris
Toamnă
Eu nici măcar
Nu ți-am dat binețe
Iartă-mi dacă poți
Nepăsarea
Pe la noi tare demult
N-au mai trecut oameni
Toamnă
Au trecut umbre, spectacole, zei
Poate persoane
Dar nu oameni
Toamnă
Se duc
Da
Dar nu știu de ce
Nu mai vin oameni
Toamnă
Daca poți
Lasă-mă să trec și eu pe alături
Prin tine pe alături
Toamnă
Daca nu
Te iert
Te iert că mai iertat
Toamnă.
***
Secundele chinuite
de existenta mea
sunt îngerii lăudați
pentru doi la lectura.
***
Nu ajung astăzi
Catastrofal nu ajung astăzi
Unități de măsură
Pentru a calcula
Calificativul
ZERO
noiembrie, 2025
