La 4 octombrie a fost marcat jubileul de 150 de ani al Universității din Cernăuți. Istoria ei de un secol și jumătate poartă amprenta mai multor administrări din Țara Fagilor: austriacă, românească, sovietică și în prezent cea a Ucrainei independente. De asemenea, la 4 octombrie 1875 a început și istoria Catedrei de Filologie Română din cadrul acestei Universități. Mai mult de patru decenii a activat la Catedra de Filologie Română docentul universitar, Ilie Popescu. La 13 octombrie se împlinesc doi ani de la trecerea lui la cele veșnice.
Docentul Ilie Popescu a fost titularul Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene în perioada 1966-2010. Pe parcursul activității sale a instruit 43 de promoții de studenți, majoritatea dintre ei afirmându-se pe tărâm pedagogic, ca profesori de română, la școlile din regiunile Cernăuți, Transcarpatică și Odesa, unde răsună limba în care a fost creată balada „Miorița”, scrise „Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă, capodopera literaturii universale – poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu… Mai bine de patru decenii el a ținut în taină cumpăna cu care s-a confruntat în fragedă copilărie, împreună cu numeroasa sa familie.
Această dramă a început la 1 aprilie 1941, când sute de români din satele din Valea Siretului au încercat să scape de regimul sovietic totalitar prin trecerea frontierei în România. Tatăl său, Vasile Grijincu, gospodar din Pătrăuții de Jos, s-a pornit în acea zi, împreună cu alți consăteni, la Hliboca, cu cerere să i se permită să plece în România. Asemenea cereri n-au fost satisfăcute de autoritățile sovietice, deși în ajun s-au răspândit zvonuri că ele vor merge în întâmpinarea dorințelor localnicilor. O mare parte dintre cei care au fost la Hliboca și au primit refuzul, s-au îndreptat spre frontieră, în apropiere de satul Fântâna Albă, unde au fost întâmpinați de gloanțele grănicerilor sovietici. Vasile Grijincu, însă, se întorcea acasă. Pe drum a fost oprit de militari și, deoarece au găsit la el cererea scrisă, a fost arestat. Apoi a fost condamnat și dus în unul din lagărele GULAG-ului, unde și-a sfârșit zilele.
Imediat după război a fost deportată în stepele Kazahstanului și numeroasa lui familie. Ilie Popescu era pe atunci copil și acea grea încercare l-a urmărit toată viața. După 1989, când a fost constituită Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, iar Ilie Popescu fiind printre membrii ei fondatori, împreună cu toți titularii Catedrei de Filologie Română și Clasică, apoi și Societatea „Golgota”, a cărui vicepreședinte a fost, și-a deschis sufletul. Dar mai întâi a depus la Serviciul de Securitate o cerere pentru a fi reabilitat tatăl său, condamnat fără nici o vină și dus în gulagurile Siberiei.
Familia Popescu-Grijincu, chiar după ce s-a întors din Kazahstan în Pătrăuții de Jos, era urmărită de autoritățile locale. Băiatul Ilie Popescu, deși a argățit pe la cei mai înstăriți gospodari din sat, a iubit foarte mult cartea și ea l-a scos în lume. După absolvirea cu succes a Școlii medii din Carapciu, a fost înrolat în armată, făcându-și serviciul militar în Baku. În timpul liber, sergentul Ilie Popescu se pregătea pentru susținerea examenelor de admitere la Universitatea de Stat din Cernăuți. În luna mai 1961 el s-a adresat Ministerului Apărării al URSS ca să fie demobilizat din rândurile armatei pentru a reuși să susțină examenele de admitere la o instituție de învățământ superior, care începeau în primele zile ale lunii august. Cererea a fost satisfăcută, dar, în prealabil, a fost trimis la Universitatea de Stat din Baku. La examene a primit note „bine” și „foarte bine”. Comandantul de batalion i-a explicat că aceasta a fost doar o încercare și în a doua decadă a lunii iulie sergentul Ilie Popescu a fost demobilizat. La Cernăuți a sosit cu câteva zile înainte de începerea examenelor de admitere, fără să treacă pe acasă. După cum a recunoscut cu mult mai târziu, se temea să intre în sat ca autoritățile să nu-l rețină și să-l împiedice să susțină examenele la Universitate. Abia după ce a fost înmatriculat la Facultatea de Filologie Romano-Germanică (Secția „Limba și literatura moldovenească”, adică română), el a venit în satul natal să le spună la ai săi această bucurie, fiind încrezut că va fi lăsat în pace.
După absolvirea Universității, tânărul specialist Ilie Popescu a fost repartizat la Școala de opt ani din Cupca, unde a reușit să lucreze trei săptămâni, căci a fost rechemat la Universitate unde i s-a propus să fie conferențiar la Catedra de Filologie Moldovenească (Română). Așa a început activitatea didactică și de cercetător științific a lui Ilie Popescu. Peste două decenii și ceva profesorul îndrăgit al studenților, docentul Ilie Popescu, a început să le povestească și despre deportarea familiei sale în stepele aspre ale Kazahstanului. S-a întâmplat așa, că într-o bună zi pe la catedră a trecut scriitorul Ion Cozmei din Suceava. Ascultând cu mare interes istoria lui Ilie Popescu, el i-a propus să scrie împreună o carte. Ea a fost intitulată „Drumul spre Golgota” și a văzut lumina tiparului la Iași, în 1994. Ilie Popescu a revenit asupra textului ei și a editat în 2012 lucrarea autobiografică mai amplă – „Steaua vieții”. După lectura acestor cărți mi-am imaginat astfel steaua destinului profesorului nostru Ilie Popescu:
Ne-au lipsit de meleag natal, dar nu de crez,
Visam Crăciunul fără stea și colindă,
Nu-i nici altar unde să îngenunchez
Și cine darnic un colac să-mi întindă.
La lumina vie aș porni chiar desculț,
Drumul anevoios și greu nu m-ar frânge.
Aici gerul e ocnaș, iar la Pătrăuți
Cu flori de măr peste casa noastră ninge…
Și Paștele vine fără ou încondeiat,
Cu toate că am postit ca sfinții mereu.
În baraca rece Hristos cel Înviat
A spulberat orice dubiu de ateu.
Cu fiorul credinței în suflet plăpând
L-am primit cu fierbinte, mare iubire.
Apoi toată viața trăita-am în cuvânt,
Destin fiindu-mi al mamei grai rostire.
Ilie Popescu, ca lingvist și cadru didactic la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, s-a consacrat totalmente pregătirii specialiștilor în filologia română. În 1974 a susținut cu succes doctoratul la Universitatea de Stat din Chișinău cu tema „Terminologia plantelor medicinale din graiurile moldovenești din regiunea Cernăuți”. În decursul activității sale științifice și didactice, docentul universitar Ilie Popescu a publicat 380 de lucrări, inclusiv 24 de cărți și broșuri, care au cuprins domeniile lingvisticii, filologiei, filosofiei, teologiei și istoriei. Pentru merite deosebite în domeniul lingvisticii Ilie Popescu a fost inclus în enciclopedia „Lingviști emeriți ai lumii” (volumul romano-germanic), care a văzut lumina tiparului în anul 2006.
În perioada de renaștere național-culturală a Comunității românești din regiunea Cernăuți, care a dus la constituirea mai multor societăți românești, Ilie Popescu s-a afirmat și ca activist public. A contribuit nemijlocit la crearea Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, precum și a Societății „Golgota”, îndeplinind până în 2010 funcția de vicepreședinte, iar din 2010 până în ultima clipă a vieții (13 octombrie 2023) – cea de președinte al ei. Cartea sa „Drumul spre Golgota”, scrisă împreună cu Ion Cozmei, i-a întărit imaginea de persoană care s-a confruntat din fragedă copilărie cu fărădelegile regimului totalitar, trecând prin calvarul deportărilor. Ca președinte al Societății „Golgota”, Ilie Popescu a dat un exemplu personal fără precedent. Pe banii proprii a ridicat mai multe cruci-simbolice în localitățile românești din ținut întru veșnica pomenire a celor deportați și care își dorm somnul de veci în pământuri străine, fără cruce la căpătâi.
Cu unsprezece ani înainte de apusul vieții sale, Ilie Popescu scoate la Editura „Cuvântul” din Herța, unde lucrau foști discipoli ai săi, volumul autobiografic „Steaua vieții”. Este o carte despre soarta intelectualului român din nordul Bucovinei de la cel de-al doilea război încoace. Din această lucrare reținem și câteva momente caracteristice aproape pentru toți intelectualii noștri din perioada analizată, începând cu odiosul regim totalitar și încheiată pe valurile adevăratei renașteri naționale și spirituale. Intelectualii români din timpurile celea au fost setoși de cunoștințe, au iubit cartea și școala și au devenit dascăli școlari, iar când au scăpat de mrejele regimului totalitar, s-au încadrat cu trup și suflet în activitatea societăților național-culturale care au apărut în preajma obținerii independenței Ucrainei și destrămării URSS.
Ilie Popescu a crezut în steaua destinului său. Ea s-a aprins și s-a stins în Constelația Limbii Române.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
