10.1 C
Chernivtsi
marți, octombrie 7, 2025

„ÎNVĂȚĂM FIZICA PENTRU A ÎNȚELEGE DE CE SOARELE STRĂLUCEȘTE, AVIOANELE ZBOARĂ, IAR MINGEA CADE”

Trebuie citit

Despre experiența sa pedagogică, care adesea nu se termină odată cu sunetul clopoțelului, povestește tânăra profesoară de la Liceul din Volcineții Vechi, Anastasia Strelciuc

Din păcate, trebuie să recunoaștem că, în ultima vreme, cuvintele „tineret” și „școală” par să se îndepărteze tot mai mult unul de altul și sunt mai degrabă antonime decât sinonime. Nevoia de forțe proaspete în domeniul învățământului se resimte acut atât la nivelul întregii țări, cât și particular în regiunea Cernăuți. Printre cei mai căutați astăzi sunt profesorii de fizică: un bun specialist care predă această materie școlară „cântărește cât aurul”, motiv pentru care, atunci când se găsește un candidat potrivit, instituțiile de învățământ încearcă să țină de el „cu toate mâinile și picioarele”, cum se zice.

Și bine fac. Pentru că, după cum arată practica, profesioniștii de acest profil trebuie protejați ca lumina ochilor, căci numărul lor devine din ce în ce mai critic cu fiecare an. Ca să nu fie doar o vorbă deșartă, voi oferi un singur exemplu, dar unul extrem de elocvent, în acest sens: în anul 2025 la Universitatea Națională „Iuri Fedkovici” din Cernăuți, la specialitatea „Fizică și astronomie”, au fost admiși doar cinci (!) studenți. Și atunci, până la urmă, de unde să apară acești profesori de fizică?..

Totuși, să nu ne pierdem speranța și să ne bucurăm pentru acele instituții de învățământ care au reușit să atragă în rândurile lor fizicieni tineri și promițători. Astfel, protagonista relatării noastră de astăzi este profesoara de fizică a Liceului din Volcineții Vechi, Anastasia Strelciuc. În preajma Zilei lucrătorilor din învățământ, care anul acesta este marcată pe 5 octombrie, tânăra pedagogă își împărtășește povestea într-un dialog cu ziarul „Monitorul bucovinean”.

„Îmi amintesc ca și acum prima lecție”

— Anastasia, pentru început, prezentați-vă în câteva cuvinte.

— M-am născut și locuiesc în orășelul Hliboca. Am învățat la Gimnaziul local, pe care l-am absolvit în anul 2018. Apoi am intrat la Institutul de Științe Fizico-Tehnice și Informatice al Universității Naționale din Cernăuți, unde am ales specialitatea „Muncă și tehnologii”. După obținerea diplomei de bacalaureat, mi-am continuat studiile de masterat la Universitatea Pedagogică Națională „Volodimir Gnatiuk” din Ternopol, unde am îmbrățișat specialitatea „Învățământ mediu (fizică și matematică)”.

— De când activați la Liceul din Volcineții Vechi? Este prima Dumneavoastră experiență în cariera pedagogică?

— Am început să lucrez la Liceul din Volcineții Vechi în 2021 ca profesoară de fizică, acesta fiind și debutul meu în calitate de cadru didactic.

— Ce înseamnă, de fapt, pentru Dumneavoastră pedagogia: un vis din copilărie, o întâmplare sau altceva v-a adus în această profesie?

— Pentru mine, pedagogia este, înainte de toate, despre oameni, despre respect și încredere reciprocă. A profesa înseamnă a avea posibilitate de a-ți împărtăși experiența, de a ajuta elevii să-și găsească propriul drum, de a-i sprijini în momentele grele și de a ne bucura împreună de succese.

— Sinceri să fim, astăzi, tinerii se cam feresc de școală și nu prea sunt dornici să devină profesori. Totuși, Dumneavostră ați decis altfel. De ce?

— Înțeleg că munca de profesor nu este ușoară și cere mult efort. Dar pentru mine este important să simt că pot sprijini copiii în dezvoltarea lor, să-i învăț să gândească, să creadă în ei și în posibilitățile lor.

— Cum a fost debutul Dumneavoastră în rol de profesoară? Vă amintiți prima lecție? Ați avut emoții înainte de a intra în clasă?

— Da, îmi amintesc ca și acum. Era vorba de clasa a 11-a, tema lecției fiind „Circuitul electric și elementele lui”. Sincer, m-am simțit emoționată, dar odată ce am intrat în clasă, toată neliniștea a dispărut.

„Trebuie să îmbraci numeroase roluri: de profesor, organizator, psiholog, modelier și încă multe altele”

— În general, pentru un tânăr specialist este greu să se afirme la început? Ce dificultăți apar? Cât de important este sprijinul celor din jur? Cum a fost în cazul Dumneavoastră?

— Ca și-n orice profesie, începutul este complicat. De aceea, sprijinul este foarte important. Colectivul în care am venit m-a primit foarte călduros: m-au ajutat cu sfaturi, indicații, mi-au împărtășit experiența lor. Chiar și acum pot întreba ceva fără probleme, pot cere un sfat, și nimeni nu mă refuză.

— Care erau așteptările înainte de a începe munca și cât de mult s-au împlinit?

— Sincer, nu aveam așteptări, dar aveam un plan. Și planul s-a împlinit. Pentru copii nu sunt doar profesoară, ci și o persoană cu care pot discuta nu doar despre știință.

— Cu ce provocări serioase se confruntă astăzi cadrele didactice? Sunt dese cazurile când pedagogului îi este greu?

— În activitatea noastră de zi cu zi, trebuie să îmbraci numeroase roluri: de profesor, organizator, psiholog, modelier și multe altele.

— Dar ce vă stârnește cea mai mare satisfacție, ce vă motivează să continuați și să mergeți în fiecare dimineață la școală cu același entuziasm?

— Copiii!!!

— Activitatea pedagogică, fără îndoială, este dintre cele mai dificile. Dar se mai bucură în zilele noastre profesorii de respectul cuvenit? Mai sunt ei o autoritate (în sensul bun al cuvântului) pentru elevi, părinți și societate per ansamblu?

— Da, într-adevăr, munca pe tărâmul pedagogic nu-i ușoară. Însă, profesorul este o autoritate atunci când nu doar predă lecția, ci și respectă sincer elevii, știe să-i sprijine și să-i inspire.

— Cum ar trebui să fie un pedagog modern? Ce calități trebuie să stăpânească pentru a cuceri inimile copiilor?

— Pentru a cuceri inimile copiilor, trebuie să fii simplu, clar, sincer, deschis și drept.

„Dacă nu înveți fizica, totul ți se va părea magie”

— Disciplina Dumneavoastră de profil este fizica — o materie destul de dificilă (sau poate nu?!) pentru studiere. Cum reușiți să atrageți elevii, ce faceți ca să le placă fizica?

— Fizica nu este simplă, dar încerc să o fac interesantă pentru copii. Facem diferite experimente și proiecte pentru a înțelege pe exemple cum funcționează legile naturii.

— Cum le explicați elevilor, de ce fizica este importantă și utilă în viața de zi cu zi?

— Îmi place mult o expresie: „Dacă nu înveți fizica, totul ți se va părea magie”. De aceea, învățăm fizica și legile ei pentru a înțelege de ce soarele strălucește, avioanele zboară și mingea cade. Tot ce ne înconjoară poate fi explicat prin legile fizicii.

— Profesorul rămâne și acasă profesor. Cu alte cuvinte, munca Dumneavoastră nu se termină la poarta liceului. Mai aveți timp și pentru alte lucruri? Dacă nu-i secret, ce vă pasioneaază, în afară de pedagogie?

— Alături de școală, îmi fac timp și pentru hobby-urile mele: îmi place să cos, să pictez și, mai ales, să călătoresc și să merg în munți. Asta mă umple de energie și îmi dă putere să continui. Am și o pasiune mai deosebită — încondeierea ouălor de Paști.

— Dar despre ce visează un tânăr pedagog în anul 2025?

— Probabil, ca fiecare locuitor al Ucrainei, visez la pace și la ziua când vom putea respira liber în frumoasa noastră țară. Să putem dezvolta și mai mult cultura, educația și știința, să sprijinim tinerii talentați și împreună să construim un stat puternic, independent și modern, unde fiecare să se simtă protejat și valoros.

Gheorghe SEMENIUC

„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/

- Reklama -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reklama -spot_img

Ultimul articol