Este tânăra Iulia Gheorghian din frumosul sat bucovinean Pătrăuții de Jos de pe Valea Siretului.
Deși a absolvit facultatea de biologie, de multă vreme este îndrăgostită de poezie. Este un suflet sensibil și mereu dornic de a face fapte bune. Este o ființă credincioasă și cu multă evlavie în suflet. Iubește florile, viața, satul în care a văzut lumina zilei, Bucovina, este harnică și pricepută la toate.
Este membră a cercului literar „LIRA” ce activează de mai multă vreme la biblioteca din Pătrăuții de Jos.
Îi place autenticul în toate. În era calculatoarelor și digitalizării, preferă să scrie cu stiloul. Iubește portul popular, obiceiurile, tradițiile neamului nostru.
De mai mulți ani scrie versuri. Multe dintre ele au fost publicate în presa locală.
Astăzi propunem atenției cititorilor un grupaj de versuri ale Iuliei Gheorghian, dorindu-i succes în continuare.
ELEONORA SCHIPOR
Ștefan cel Mare și Sfânt
S-a născut pe-acest pământ,
Țara să ne-o stăpânească,
De turci să ne-o ocrotească.
În lupte când biruia,
Mănăstiri pe loc făcea.
Sunt mândră de-al meu neam,
Și altul mai drag nu am.
Limba noastră
Limba noastră-i ca o floare
Mângâiată de lumină.
Soarele când ne răsare
Peste-a cerului grădină.
Limba noastră-i ca o pâîne
Ce-o împărțim la mari și mici,
Ca în ziua cea de mâîne
Să ne fie toți voinici.
Limba noastră românească-i
Ca și pasărea ce cântă.
Mereu să ne înflorească
Să ne fie în veci sfântă.
Plai românesc
Satul meu iubit –
Pătrăuții de Jos,
Cerul ți-a menit
Un prezent frumos.
Viitorul poate
Va fi și mai bun:
Fără de păcate
Și în dor străbun.
Oamenii tăi mari –
Ca flori printre spini,
Și buni gospodari,
Și vrednici creștini.
Dumnezeu să-ți dea
Numai propășire.
Calea să nu fie grea
Către nemurire.
Mi-e dor de Tine, Doamne
Mi-e dor de Tine, Doamne
Cu multă bucurie,
Spre Tine, strig, O, Doamne
Mi-e dor de veșnicie!
Mi-e sete de izvoare
Ce curg din cerul Sfânt,
Aș vrea s-aud cântare
De îngeri pe pământ.
Mi-e dor de-a mea iubire
De darul tău mi-e dor ,
Dar știu că-n sufernță
Totuși nu pot să mor.
Știu c-o să fie pace
Și că va fi Pământul
Cu cer senin, cu soare…
În cele patru vânturi.
Mama
O inimă ce multă grijă-ți poartă,
Un zâmbet ce mângâie mereu,
O rugă către ceruri îndreptată,
Îți cere milă de la Dumnezeu.
Doi ochi ce-ți luminează calea,
Mâini două ce te strâng la piept cu dor,
Și două lacrimi calde și amare:
Ah, puiul meu, ești neascultător!
E viața o jertfă, e o cruce
Cu bucurie dusă, chiar de-i grea,
Și oricâte supărări nu i-ai aduce
Te iartă și te mângâie mămica ta.
Lumea
Lumea este bună?
Lumea este rea?
Fiecare spună,
Creadă ce o vrea.
Eu zic: Nu-i prea bună
Și nici nu-i prea rea,
Credința străbună
O poate îndrepta.
Narcis
A fost odată
Un tânăr frumos;
Spre nici o fată
Ochii nu și-a-ntors.
În apa lină
Doar se privea,
Și ce senină
Fața îi era.
Ce plete frumoase
Pe umeri cădeau…
Câte crăiese
Îl admirau.
El sta în taină
La un colț de cer,
Privind pământul
Cu-al iubirii mister.
***
Când voi veni în fața Ta,
Tu ce-mi vei spune, Doamne?
—Că viața mea a fost prea rea,
Sau vei putea a mă ierta,
Doar Tu știi asta, Doamne.
Când voi veni în fața Ta,
Cum va fi privirea Ta?
Cu dragoste și cu iertare,
Cu milă și cu îndurare,
Ori cu prea multă supărare…
Dă-mi să cunosc durerea Ta,
Pentru viața mea cea rea
Și pentru multele-mi greșale…
Eu le aduc în fața Ta
Și știu că vina mea e prea…
Tu însă spală-mi haina mea
Și fă-o albă ca un crin,
Sau ca un fulg de nea.
Eu cer cu dor iertatea Ta,
Cer milă și-ndurare.
***
Făt-Frumos cu ochii verzi,
Poate nu ai să mă crezi,
Dar mi-e dor mereu de tine
Când mi-i greu și când mi-i bine.
De privirea ta senină
Și de-un zâmbet cu lumină,
De inima ta curată
Și de vocea-ți catifelată.
***
Iubire fără de sfârșit,
Iertare, mângâiere,
Iisus pe cruce răstignit
Își ia a ta durere.
De dorul tău e însetat,
Nu îi da iarăși fiere!
Nu îl scuipa cu-al tău păcat…
Destulă îi durerea.
Tu îl săruți înșelător
Și-L vinzi mereu pe tină,
Iar El te chiamă răbdător
„hai, vino, dragă, vino…
Eu sunt izvorul nesecat
Cu apa veșnic vie.
Din Mine cine n-a gustat
Nu are viață-n sine”.
***
Parcă nu este moarte
Și veșnic e pământul
Te bucuri în păcate,
La domnul nu ți-e gândul.
Zaci mort de nepăsare,
Dar ceasul e aproape,
Cum ai să-ți ceri iertare,
Când nu-l rabzi pe-al tău frate?
Trezește-te odată,
Te-ntoarce suspinând
Către Cerescul Tată
Și către Fiul blând.
Ca Duhul Sfânt să vină
În inima smerită,
Cu-al cerului lumină
Și pace nesfârșită.
***
Iisuse, bucuria mea,
Mai iartă-mi și acum.
Căci vina mea e foarte grea
Și sufletul e scrum.
Eu îți greșesc mereu-mereu
Și sunt neputincioasă,
Tu, iartă iar păcatul meu
Și inima-mi alintă.
De ce, oare?
Oare de ce, frate,
Suntem noi departe,
Cred că-s vinovate
A noastre păcate.
Să ne spovedim,
Să ne curățim,
Să plângem mai mult,
Mai mult să postim.
Și-atunci vom vedea,
Dacă-i voia Sa
Să fim împreună
Pe un colț de lună.
***
Fratele meu drag,
Dărut de Sus,
Eu atâta cer
Domnului Iisus.
Să-ți fie aproape,
Când te poticnești
Și să îți îndrepte
Pașii tinerești.
Să-ți lumine calea,
Să-ți alunge jalea,
Dorurile toate
Să ți le-mplinească.
***
Reaprindeți candela
în suflet,
Nu lăsați s-o spulbere
străinul,
Toți să fim o inimă
și-un cuget
În întreaga lume –
tot românul.
***
Doamne, Tu ne ești
singura nădejde,
Pentru cei de jos –
rai și mângâiere,
Pentru cei de sus –
mare biruință,
Pentru tot poporul –
scut în neputință.
Doamne, fii cu noi,
altul n-are cine,
Și printre nevoi ne ridică
capul
Ca să fim cu Tine la rău
și la bine,
Că doar Tu ai murit
pentru noi, săracul.
Sânge mult căzu pe
a Crucii față
Până ți-ai dat
ultima suflare,
Dar prin Tine noi
dobândit-am viață,
Doamne, Tu ne mântuie,
dă-ne alinare.
***
Doamne, miluește…
Împliniți-mi ultima dorință,
Dați-mi mai un dram
de suferință
Pentru țară, neam,
și tot poporul
Să ne mântuiască
Blând Păstorul.
Să ne ierte multele greșale
Ce-am făcut din mare
nepăsare
Și că răstignitul-am
pe Dânsul,
pentru Cel ce n-a știut
surâsul.
N-a știut vreodată fericirea
Ca să ne câștige nemurirea,
N-a avut unde să-și plece capul
Noi să plângem pentru El,
săracul,
Să deschidem ușile-ncuiate
Să primim pe
orișicare frate,
Să ne fie dor mereu
de Dânsul
Ce și-a mâncat pâinea
doar cu plânsul.
Iisuse, Doamne, Împărate,
Iartă, șterge marile păcate,
Ne primește-n cer
cu Tine,
Așa cum noi fost-am
mai înainte,
Până ce Adam păcătui,
Când pe dânsul Eva-l ispiti,
Până ce-a fost șarpele
alungat…
Pedepsiți au fost de
greu păcat,
Te îndură, Doamne
Milostive,
Căci curând noi toți
venim la tine.
Lacrmile
Nici o lacrimă nu cade pe pământ,
Ci de mâini de îngeri ele-s adunate
Și sunt duse către tronul Sfânt,
Ca un dar de preț sunt căutate.
Dumnezeu cu milă le sărută
Și dorințele le împlinește,
Dăruind răsplată mare, multă
Celu ce aproapele iubește.
Plâng călugării și mame plâng,
Plâng îndrăgtostiții și poeții,
A lor lacrimi îngerii le strâng
Și se schimbă toate-n sensul vieții.
Dacă inima te doare suflet drag,
Las-să curgă ca din nori șiroaie,
Dumnezeu primește al tău dar
Și-ai să ai o bucurie mare.
***
Copil cu mâinile de aur
Ce bine că exiști pe lume,
Te-aș îmbrăca numai în lauri
Pentru-ale tale fapte bune.
Ți-aș împleti cununi de crini,
De trandafiri și lăcrimioare
Ca să răzbați printre străini,
Să strălucești ca blândul soare.
Să fii iubit de toată lumea
Să ai succes în tot ce faci
Și să trăiești cu drag minunea
De-a fi în cer cu toți cei dragi.
Durere
Sunt bonavă, de-atâta durere
Îm pare că și lacrimi n-au rămas
Pentru Moldova visurilor mele
De dor uscatu-s-au pe-al meu obraz.
Ce va mai fi doar Domnul știe
Și cât această cruce vom purta,
De-a trăi la alții în robie
De-a nu avea un sat în țara sa.
Măicuță Sfântă, inima-mi alină,
Mai varsă lacrimi pentru-acest pământ,
Ca să ne fie Țara o grădină,
Cu roua dimineții și-al păsărilor cânt.
De ce?
De ce nu ești aici?
Privirea să ți-o beau…
Atunci când m-ai privit,
Aripile-mi creșteau,
Să zbor spre cerul Sfânt,
Pe Sfântul să implor
Să fi cândva al meu,
Să nu mai fie dor
Și nici o depărtare
Pentru inimi durute,
Ci numai desfătare
Și visuri împlinite.
Ce ușor
Ce ușor este să deviezi
De la calea cea dreaptă.
Ce ușor este să cazi
În prăpastii adânci.
Ce greu este să fii
Întotdeauna treaz.
Ușor le este doar acelora
Care stau smerit.
Lui Grigore Gherman
Când rănile în suflet
îmi sângerează
poemele tale îmi toarnă
vin și ulei peste răni.
Ești ca samariteanul
care are milă
de o ființă căzută
între tâlhari.
Mulțumesc Lui
pentru tine și ție
pentru poeme
ce vindecă răni
și sunt o alifie.
Încă mai cred
Încă mai cred în dragoste
când lumea e răsturnată
cu picioarele-n sus.
Încă ma cred în tine
atât timp cât nu
m-ai dezamăgit.
Încă mai sper la un
sfârșit fericit
pe o altă planetă.
Cernăuți
Un alt oraș ca tine-n lume nu-i,
Din Bucovina Sfântă – sfânt vlăstar,
N-am vrea să te-nchinăm nimănui,
Ci-am vrea să stai de strajă la hotar.
Păzind Moldova – țara lui Ștefan
De orice rău și de orice urgie,
Să ne-nflorească țara an de an,
De-acum pân-la Cereasca împărăție.
IULIA GHEORGHIAN,
s. Pătrăuții de Jos
