E o fotografie rară, probabil că a fost făcută într-un singur exemplar și păstrată în albumul familiei Crigan. A publicat-o scriitorul Grigore Crigan în cartea sa „Cu sufletul pe buze”. Sub fotografie autorul a notat: „Apostolicește, cu poetul Grigore Bostan (1961)”. Pe atunci, în perioada „dezghețului hrușciovist”, acești doi tineri pășeau pe un drum de țară din satele noastre nord-bucovinene sau nord-basarabene, cuprinși de un elan juvenil și împătimiți de cuvântul românesc. Ambii au văzut lumina soarelui în zilele minunate ale lui Florar: Grigore Bostan – la 4 mai 1940, iar Grigore Crigan – la 15 mai 1941. În anul, în care primul om din lume a deschis drumul astral – „spre stele”, vorba cântecului, acești doi tineri intelectuali români, măsurau cu pasul „apostolic” drumul luminii și a renașterii naționale spre inimile consângenilor lor, marcat de verbul matern.
Grigore Bostan și Grigore Crigan au fost chemați de destin să servească idealurile naționale prin cuvânt. Ambii absolvenți ai Catedrei de filologie română a Universității cernăuțene, chiar din anii studenției au demonstrat că au harul scrisului și tind să se afirme pe acest tărâm. Împreună cu alți colegi de generație și de facultate au scos pe calea prosperării literele române din regiunea Cernăuți, servindu-le cu demnitate până la sfârșitul vieții. În cartea sa „Cu sufletul pe buze” Grigore Crigan descrie prima sa întâlnire la Cernăuți cu renumitul scriitor Ion Druță, la care participase și Grigore Bostan: „Încă în anii studenției, când la Cernăuți avusese loc o întâlnire a lui Ion Druță cu cititorii (un eveniment neordinar în viața culturală bucovineană), după care împreună cu profesorul universitar Alexandru Sadovnic (cel care, probabil, și organizase vizita lui Druță la Cernăuți) am luat masa la restaurantul „Kiev” și noi, câțiva studenți – Ion Gheorghiță, Grigore Bostan și subsemnatul. Încălziți de licoarea unui coniac, noi, studenții, vorbeam pe întrecute despre atâția scriitori români la modă pe atunci, demonstrând anumite cunoștințe de literatură română contemporană, ceea ce miră pe oaspete. Profesorul A. Sadovnic, râzând, pe semne, satisfăcut că învățăceii săi sunt capabili să întrețină o discuție mai serioasă pe teme literare, intervenea din când în când, terminându-ne „alocuțiunile” prea aprinse. Druță arunca și el rareori câte un cuvințel, câte o replică, câte „o pietricică”, dorind să vadă cum „le scoatem”, cum reacționăm. Vorbeam și eu fără astâmpăr, ba contrazicându-l pe Gheorghiță, ba susținându-l. Grigore Bostan, mai filozof, intervenea arar, dar ponderabil, așa cum a procedat tot restul vieții”.
Acest pasaj de demonstrează cât de bine pregătiți erau învățăceii lui Alexandru Sadovnic pentru misiunea care a devenit crezul vieții lor. Grigore Crigan și Ion Gheorghiță au ales calea ziaristicii, iar Grigore Bostan devenise lector universitar. La câțiva ani după acea „călătorie apostolică” cu Grigore Bostan, în 1964, Grigore Crigan scrie nuvela „Vornicul Miron” – lucrare de debut literar al autorului. Cu mult mai târziu ea va fi menționată de Ion Rotaru în opera sa „Istorie a literaturii române”. Nuvela tânărului prozator bucovinean urma să apară în anul 1969 în revista „Nistru”. Dar s-a întâmplat un caz nemaipomenit. Grigore Crigan a insistat ca nuvela să fie scoasă din numărul pregătit deja pentru tipar, rugând să fie tipărită ceva mai târziu. În acel an Grigore Crigan urma să fie promovat la „Zorile Bucovinei” în postul pe care l-a deținut mai bine de patru decenii, până la pensionare. El explică situația: „Este vorba de ideile îndrăznețe (pe acele timpuri!) puse de cronicarul Ion Neculce în gura lui Miron Costin. Costin, fiind întrebat de marele vizir turc dacă moldovenii sunt bucuroși că se lățește Împărăția Turcească, ar fi răspuns că are teamă a vorbi adevărul. Demnitarul turc i-a permis să spună ce crede că nu i se va face nici un rău. Miron Costin a spus: „Vestite vizir, noi, moldovenii, suntem bucuroși ca Împărăția Turcească să se lățească în toate părțile, dar peste noi nu ne place să se lățească!”. Era o aluzie prea fățișă, vornicului Miron marele vizir îi promisese că nu va păți nimic spunând adevărul, care n-ar fi el, dar ce mă putea aștepta pe mine în toiul regimului totalitar făcând asemenea aluzii?”.
Nuvela „Vornicul Miron”, scrisă în 1964, a văzut lumina tiparului abia în 1990. Poetul și savantul Grigore Bostan scria că autorul acestei nuvele, Grigore Crigan, este un „modelator al cuvântului inspirat”. La rândul său, Grigore Crigan remarcă: „Scriitorul și savantul Grigore Bostan, care, știm cu toții, citea absolut totul ce apărea de sub condeiul literaților nord-bucovineni, a găsit timpul necesar să zăbovească și asupra bucăților mele literare, apărute în presa vremii și să comenteze într-un mod laudativ (desigur, exagerând într-o măsură oarecare, probabil, pentru a mă încuraja), ceea ce m-a flatat puternic. Domnul academician era zgârcit la astfel de aprecieri și nu avea obiceiul să arunce vorbe în vânt.
Nuvela istorică „Vornicul Miron” a fost tipărită neschimbată, așa cum a fost „zămislită” de la bun început. Au intervenit doar unele corectări stilistice, făcute de primul redactor-șef al „Zorilor Bucovinei” Vasile Levițchi și de redactorul cărții mele „Casa cea nouă” Mircea Lutic”.
Grigore Bostan, în compendiul „Pagini de literatură română. Bucovina, regiunea Cernăuți. 1775-2000”, pe care l-a alcătuit împreună cu Lora Bostan, a inclus nuvela „Vornicul Miron” de Grigore Crigan, menționând că acest prozator din nordul Bucovinei cultivă „un realism de factură lirică”. Dar și Grigore Crigan l-a inclus pe Grigore Bostan cu tableta „Viguroasă tulpină pe care cresc lăstarele poeziei românești” în culegerea sa „Cea mai curată lacrimă a noastră” – despre Eminescu în viața personalităților bucovinene și nu numai.
Găsind și alte paralele între activitatea acestor doi deosebiți oameni de litere din Cernăuți, îmi pare semnificativă această fotografie și mersul lor „apostolicește” pe drumurile ținutului mioritic, atunci în plină tinerețe și primăvară spirituală. Mai târziu Grigore Bostan va scrie: „Toiag de-aramă – verbul tău acum/ lovește-n vechiul silogism ridicol?/din nou îți pare că pornești la drum/ dar n-ai măcar un autovehicul”.
Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
