–Stimată doamnă Domnica Constantinovici, la 14 mai ați sărbătorit ziua de naștere. Primiți felicitările noastre și urările de bine și sănătate. Din tinerețe și până la pensionare ați trudit la ziar, în perioada când în redacție se lucra foarte intens și în două schimburi. Aceasta pare un basm pentru ziariștii de astăzi, care au la dispoziție mijloace tehnice performante, iar ziarele, în varianta lor electronică, pot concura cu radioul și televiziunea în ceea ce privește operativitatea. Dumneavoastră faceți parte din generația de ziariști care au stat la începuturile ziarului „Zorile Bucovinei”, cea mai veche publicație de expresie românească din regiune.
–Dar am lucrat și la „Bucovina sovietică”, dublaj al oficiosului Comitetului regional de partid – „Radianska Bukovyna”. Am fost angajată la redacție în 1961, îndeplineam funcția de corectoare, iar apoi am fost antrenată și la traducere. Traduceam materiale oficiale din limba ucraineană în limba română. Și nu-mi era ușor, însă am avut îndrumători excelenți – Iosif Țalel și Roman Katynski, care nu erau etnici români, dar ne cunoșteau foarte bine limba. M-a ajutat și m-a susținut și soțul, Gheorghe Constantinovici, care în perioada interbelică a învățat la vestitul Liceu „Aron Pumnul” din Cernăuți. De la ei am însușit și măiestria redactării. Eram încântată de felul cum redacta Roman Katynski. Prin mâinile lui au trecut atâtea materiale, încât mi se părea că din acele foi dactilografiate, puse una peste alta, se primește o adevărată piramidă egipteană. Poate este o mică exagerare, însă devotamentul lor față de cuvântul scris era proverbial.
–Noi, „zoriștii” (termen pus în circulație de scriitorul și redactorul-șef adjunct al „Zorilor Bucovinei”, Grigore Crigan) din generația următoare, nu i-am cunoscut pe acești talentați redactori de limbă, dar relatările despre ei, auzite de le colegii mai în vârstă, ne mobilizau într-un anumit fel. Este vorba de atitudinea grijulie față de cuvântul așternut pe hârtie. Un alt redactor literar eminent a fost Meri Șapiro. Ea, fiind de altă etnie, poseda foarte bine limba română. A fost profesoara de română a renumitului nostru poet, Ion Vatamanu, care îi era foarte recunoscător.
–Într-adevăr, redacția „Zorilor Bucovinei” era un centru informativ și o școală a limbii române. Se organizau seminare pentru traducători, la ele asistând colegi de-ai noștri de la Chișinău, de la ziarele raionale. Am fost un fel de robi ai cuvântului matern, în înțelesul cel bun. L-am servit cu demnitate, sincer și din tot sufletul. Deseori materialele oficiale ocupau toate cele patru pagini ale ziarului. Le asigura secretariatul, unde lucrau în două schimburi traducătorii, redactorii de limbă, dactilografele și corectoarele. De regulă, în asemenea zile serviciul nostru se termina hăt după miezul nopții. Uneori suna în secretariat redactorul-șef, Ion Chilaru, și ne întreba dacă mai suntem în redacție, cât mai avem de lucru. Foarte omenos și cumsecade, înțelegător și susținător a fost redactorul-șef adjunct, Grigore Crigan. El ținea sub control întregul proces de creație și pleca acasă, când era convins că în redacție totul e în regulă. A fost un iscusit mânuitor al cuvântului publicistic și artistic.
–Știu că în momentele complicate la traducerea materialelor oficiale erau antrenații unii ziariști, șefii de secții Ilie Olaru, Mihai Huțcal, Tudor Andrieș…
–Spre deosebire de Ilie Olaru, Mihai Huțcal și Tudor Andrieș și-au început cariera ziaristică în secretariat, ca traducători. A fost o școală bună pentru ei. Traducerea e o artă.
–Adică iscusința de a pune cuvântul potrivit la locul potrivit, după cum considera traducătorul de marcă din Chișinău, Valentin Mândecanu, cartea căruia – „Cuvântul potrivit la locul potrivit”, care se afla în biblioteca redacției, era considerată un fel de manual pentru traducători… Ziaristica de astăzi se deosebește de cea care a fost cu 30-40 de ani în urmă. Presa liberă contează mai mult pe senzații și operativitate, dar se atrage mai puțină atenție stilului. Nu toți autorii au răbdare și sârguință de a lucra minuțios asupra cuvântului, de a-l face să lucească aidoma unei bijuterii.
–De mai bine de treizeci de ani sunt la pensie și nu-mi închipui viața fără ziare și cărți. Pentru mine e o mare bucurie și alinare să citesc un ziar în limba română. Îi cred pe ziariștii de astăzi – le vine foarte greu să mențină o publicație în limba noastră maternă. Fără ajutor financiar este aproape imposibil. Regret că nu apar pe suport de hârtie „Zorile Bucovinei”, „Libertatea Cuvântului”. Le sunt recunoscător redactorilor Vasile Bâcu de la „Gazeta de Herța” și Nicolae Șapcă de la „Monitorul Bucovinean”, care, în pofida tuturor dificultăților, fac față misiunii pe care și-au asumat-o – de a nu lăsa comunitatea românească din regiune fără o publicație în limba maternă. Sunt abonată la ambele publicații. Nu departe de blocul în care locuiesc se află oficiul poștal. M-am înțeles cu factorii poștali și în fiecare joi, ziua de apariție a ziarelor, mă duc singură la poștă și-mi iau ziarele. Mă cunosc toți acolo și deseori aud cum lucrătoarele le spun vizitatorilor: „Iată această doamnă de vreo nouăzeci de ani citește ziare”.
Datorită acestor ziare sunt la curent cu viața comunității noastre. Presa românească de astăzi scrie mai mult despre românii noștri. Ziariștii sunt liberi în alegerea temelor, ceea ce nu era în presa de partid. Și ei fac o alegere justă: scriu despre oameni și pentru oameni. Pot afirma că sunt ziare cu adevărat românești.
–În perioada sovietică „Zorile Bucovinei”, chiar având statutul de organ al regionalei de partid, a fost, totuși, un pilon al românismului. N-a fost localitate românească în ținutul nostru unde să nu fi fost vizitată de corespondenții de la această publicație. A fost un centru spiritual al intelectualității românești, astfel contribuind la menținerea identității noastre naționale.
–Iar cel mai mare merit al ziarului a fost păstrarea limbii române literare.
–…la care ați contribuit și Dumneavoastră, în calitate de redactor de limbă.
–Nu mi-a fost ușoară meseria, dar am făcut față cerințelor și sunt cu sufletul împăcat.
–Dumneavoastră, stimată doamnă Domnica Constantinovici, sunteți originară din vestitul sat Oprișeni. Vizitați des locurile de baștină?
–La vârsta mea vizitele sunt mai rare. Dintre rude mi-au rămas nepoții. Erau vremuri frumoase când veneam în sat la părinți, la soră… Dar nu pierd legătura cu satul, ziarele noastre scriu des despre Oprișeni. La „Zorile Bucovinei” l-am avut coleg de serviciu pe regretatul meu consătean Dumitru Covalciuc, un publicist și scriitor foarte talentat. El este autorul monografiei satului Oprișeni…
–…carte în care la capitolul „Mic dicționar al personalităților oprișenene” este și un mic articol despre Dumneavoastră.
–Într-adevăr, Oprișeniul este satul natal al multor personalități de vază. Dar și din rândul generațiilor mai tinere au apărut personalități interesante. Iată directorul actual al școlii din sat, Nicolae Bodnariuc, a creat un minunat muzeu de istorie. Vasile Bâcu, poet și redactor al „Gazetei de Herța”, e tot din Oprișeni. În ziarul pe care îl editează găsesc foarte des autori din Oprișeni. Face un lucru foarte valoros că românii din regiune au posibilitate să citească acest ziar în limba lor maternă.
–Prin ce se deosebește Oprișeniul de astăzi de Oprișeniul tinereții Dumneavoastră?
–Casele gospodarilor din sat sunt ca niște palate. Bogății, mașini luxoase la ce nu puteau să viseze consătenii din generația mea. Dar, mai de valoare este bogăția spirituală, care acum e în descreștere. Satele noastre își pierd farmecul de cândva – prea multă lume este plecată peste hotare…
–Ce calități umane prețuiți cel mai mult?
–Omenia. Omul dacă vrea să fie omenos – este, dacă nu vrea – își pierde omenia. Totul depinde de el însuși.
–Stimată doamnă Domnica Constantinovici, în numele tuturor colegilor de breaslă, care formează un mic detașament de ostași ai limbii române, Vă dorim multă sănătate, bucurii de la fiică și nepoți. Vă suntem profund recunoscători pentru faptul că ne-ați dat un exemplu de viață cum trebuie să iubim și să servim verbul matern. La mulți ani!
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
