La 26 aprilie se împlinesc 39 de ani de la avaria de la Centrala Nucleară Cernobyl, considerată una dintre cele mai mari catastrofe tehnogene din istoria omenirii
–Ziua de 26 aprilie 1986 este o zi tragică în istoria omenirii. Explozia la Blocul energetic nr.4 de la Centrala Nucleară Cernobyl a cauzat daune colosale naturii, economiei, a demonstrat că „atomul pașnic” este foarte periculos. La lichidarea consecințelor avariei au participat mii de oameni din toate regiunile Ucrainei. Cum Dumneavoastră, stimate Ștefan Moldovan, v-ați pomenit în rândurile lichidatorilor?
–Pe atunci lucram șofer în colhozul „Prietenia Popoarelor” din raionul Noua Suliță. La sfârșitul verii, la câteva luni după avaria de la Cernobyl, am fost chemat la Comisariatul militar și, împreună cu alți tineri bucovineni, am fost trimis la Centrala Nucleară. Aveam 31 de ani. Lucrările de lichidare a urmărilor exploziei de la Reactorul nr.4 erau în toi. Erau călduri mari. Noaptea, pe răcoare, zburau elicopterele care împrăștiau pe pământ un fel de chimicale. Se forma o peliculă care oprea răspândirea radiației. Noi lucram în zona 5, chiar lângă reactoarele 3 și 4. Principala operație era dezactivarea. Umpleam cu apă din rezervorul din apropie jumătate de cisternă, apoi adăugam diferite prafuri și se forma o soluție cu care spălam teritoriul reactoarelor 3 și 4. Ne aflam pe teren de la 10 până la 20 de minute, apoi ne odihneam într-o cameră specială. Ni se recomanda să consumăm cât mai multă apă minerală. Purtam uniformă militară, iar când plecam la reactor ne dădeau îmbrăcăminte specială.
–Erau stricte regulile de securitate…
–Da, erau stricte, dar nu întotdeauna se respectau. Radiația este foarte periculoasă pentru sănătate, însă nu o poți simți. Simțeam doar mari dureri de cap. Din păcate, rezultatele strașnice le afli mai târziu. Dozimetrul era permanent cu noi, ca și ceasul de mână. Calculam singuri numărul roentgenilor primiți. Era clar – dacă omul primea 25 de roentgeni, el era demobilizat și trimis acasă. Numărul mai mare de roentgeni prezenta un pericol serios pentru viață. Însă această evidență strictă nu era întotdeauna dusă onest. Grupul nostru s-a aflat mai mult la Pripiat, la Centrala Nucleară decât se cuvenea. Am calculat și am rămas uimiți – fiecare dintre noi primise câte 50 de roentgeni. Era o depășire a normei de două ori. Am explicat acest lucru comandanților și am rămas în tabăra unde eram dislocați. După un anumit timp, în locul nostru trebuiau să plece la operațiile de dezactivare la reactorul avariat soldații în termen. Atunci am insistat ca să nu fie trimiși acești tineri de 18-19 ani. Ne-am dus noi în locul lor.
–Ce v-a uimit cel mai mult la Cernobyl?
–Cu cât te apropiai mai mult de zona exploziei, cu atât mai pronunțate erau urmările radiației. Copacii din pădure – brazii și pinii erau arși. În locurile cu nivelul înalt de radiație mașinile treceau cu viteză mare. Atmosfera din orașul Pripiat pustiit era apăsătoare…
–În cele câteva luni de aflare la Cernobyl vi s-a acordat un concediu de scurtă durată?
–Am dorit foarte mult să mi se dea câteva zile la începutul lui noiembrie, când în satul meu de baștină, Dinăuți, se sărbătorește hramul Bisericii. Și am obținut acest concediu. După ce am revenit la Cernobyl, în scurt timp acolo a fost numit comandant general-locotenentul Lebed. El ne-a semnat documentele de demobilizare, dar în ele figurează cifra de 25 și nu de 50 roentgeni pe care i-am primit în realitate. Am document de lichidator al urmărilor avariei de la Cernobyl de categoria a doua.
–Această categorie prevede anumite înlesniri…
–M-am folosit de ele regulat până în anul 1992. De atunci încoace mi s-a acordat mai rar foi la sanatoriile din Crimeea, Truskaveț, Brusnița, Hmelnik… Am avut chiar și un caz neplăcut. Odată, profitând de ocazia de a pleca la sanatoriu, m-am dus la Spitalul raional din Noua Suliță să-mi iau fișa medicală. La registratură n-au găsit-o. N-au găsit-o nici în alte părți, ci au dat întâmplător de ea printre fișele „cernobylenilor” decedați. Curios lucru, dar asemenea „surprize” continuă. Nu sunt invitat la adunările „cernobylenilor”, în unele liste nici nu figurez. Cu ocazia unor evenimente referitoare la Cernobyl sunt invitat doar la Gimnaziul din Berestea, unde au învățat copii mei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate după asemenea încercări.
–Poate după război statul va avea mai mare grijă și față de „cernobyleni”…
–Atunci vor fi și alte griji, mai importante… Mă consolez cu gândul că acolo, la Cernobyl, în zona reactorului avariat, ne-am făcut cinstit datoria. Nu mă pot împăca doar cu faptul că se găsesc persoane care speculă cu statutul de „cernobylean”. Cunosc persoane care au aceeași categorie ca și mine, dar nici nu știu unde se află exact Centrala Nucleară de la Cernobyl. Aceasta rămâne pe conștiința lor.
Interlocutor: Vasile CARLAȘCIUC
„Monitorul bucovinean” – https://monitorbuk.com/
